Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Despre iubire...

Cu fiecare iubire nouă ne împărtăşim, plini de fericire, o nouă părticică de univers.

Iubirea este cea mai mare dintre fericirile umane pentru că este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice.

A iubi cu adevărat înseamnă a înceta să trăieşti doar pentru tine şi implică a face ca toate sentimentele omeneşti, aspiraţia, speranţa, încântarea, fericirea, afecţiunea, bucuria, plăcerea, să depindă de fiinţa iubită.

A iubi cu adevarat înseamnă a te cufunda plin de fericire în infinit, a nu găsi nici o limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încât să nu trăieşti şi să nu gândeşti decât pentru a o face fericită.

A iubi cu adevărat înseamnă a turna mareţie în banalitate, a găsi alinare în lacrimi de dor, plăcere în suferinţa despărţirilor şi suferinţa de a nu oferi totul în plăcere; cu alte cuvinte, aceasta presupune a întruni în tine toate contradicţiile generatoare de extaz datorate iubirii.

ce este dragostea daca nu ne dăm seama că ea este nevoia irezistibilă de a ieşi din tine însuţi?

Iubirea este, chiar şi când nu bănuim, suprema lege a universului: o lege misterioasă care guvernează si orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la unirea în cuplu a fiinţelor raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, adeseori ca spre un centru divin de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre…

Dragostea adevarată pretinde o generoasă şi euforică dăruire.

Iubirea este o divină flacără pe care chiar zeii o admiră la muritori.

Dacă iubirea nu manifestă şi o scânteie de nebunie jucăuşă care ne face să evadăm din banal, nu-i o iubire foarte mare.

Când iubeşti cu adevarat, descoperi în tine o nebănuită bogăţie de tandreţe şi duioşie şi, copleşit de fericire, ajungi astfel să crezi că eşti în stare de o astfel de dragoste.

În orice iubire egoistă există un sâmbure de inconştienţă care nu iartă individualităţii noastre aservirea ei, generatoare de fericire, unei individualităţi străine.

În orice iubire ne iubim pe noi transfigurându-l pe celălalt exact aşa cum aspirăm noi să devenim.

Iubeşte puţin şi se amăgeşte cel ce poate spune doar prin cuvinte cât şi cum iubeşte.

Dragostea copleşitoare şi profund transfiguratoare îi face pe oameni să se simtă divini si egali.

Principalul bun divin al vieţii împlinite este dragostea uriaşă şi profund transfiguratoare de oameni.

Simţim imperios nevoia de a iubi, de a idealiza şi transfigura înainte de a iubi pe cineva anume.

Dragostea si fericirea plenară sunt două elemente importante prin care omul atinge infinitul.

Dragostea adevarată şi transfiguratoare îl face pe om un veşnic poet extaziat.

Cel mai trist în dragoste este nu numai că, pentru unii, dragostea nu durează pentru totdeauna ci că şi fericirea pe care o cauzează este uşor dată uitării.

Unde nu există o mare dragoste profund transfiguratoare nu există nici o posibilitate de a ajunge la adevăr.

Se pare că natura nu are alt scop decât de a arunca pe toate fiinţele unele în braţele altora şi de a le face să guste, graţie transfigurării prin iubire, între două neanturi infinite, beţia euforică a îmbrăţişării divine.

În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează atunci când este plenar şi sublim manifestată.

Nimic nu este mai presus decât să trăieşti intens pentru o mare şi sublimă iubire….marile pasiuni profund transfiguratoare şi înălţătoare nu sunt niciodată sterile.

Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi plină de transfigurare, este să-ţi mărturiseşti iubirea pe care deja simţi că poţi să o manifeşti.

Dacă cu adevărat iubim, dragostea va chema în ajutor pe unul din semenii săi: generozitatea, transfigurarea, bunătatea, inteligenţa. nimeni, nici însuşi destinul, nu atacă cu inima uşoară o pasiune înălţătoare.

Iubiţi-vă plini de dăruire şi transfigurare: iar dacă nu vă puteţi iubi măcar toleraţi-vă unii pe alţii cu olimpiană detaşare.

Numai sufletele egoiste şi vulgare îşi batjocoresc dragostele de odinioară. Oamenii de bun simţ păstrează cu sfinţenie amintirea acelor clipe paradisiace.

Numai dragostea copleşitoare şi profund transfiguratoare iartă greşelile din dragoste.

Adevărata iubire intensă şi durabilă sălăşluieşte numai în inimile mari.

Iubirea produndă şi intensă este,  pentru cel care o descoperă, una dintre nevoile fundamentale ale fiinţei noastre.

Oamenii sunt datori să lupte cu perseverenţă pentru ceea ce cu adevărat simt că iubesc.

Iubirea sau antipatia noastră fulgerătoare este efectul binelui sau răului pe care intuim că ni-l fac sau că ni l-ar putea face oamenii cu care venim în contact.

Omul care vrea să fie împlinit şi armonios are permanent nevoie de o intensă dragoste…. viaţa fără fericire, fără duioşie, fără transfigurare şi fără iubire nu este decât un mecanism uscat, scîrţietor şi sfîşietor.

A iubi intens şi profund înseamnă a nu cunoaşte aprope deloc orgoliul şi ura, a iubi înnobilat de transfigurare înseamnă a avea lumină în ochi şi în suflet, a fi plin de fericire şi a auzi o muzică divină.

Dragostea copleşitoare şi profund transfiguratoare îi face pe oameni să se simtă divini şi egali.

Principalul bun divin al vieţii împlinite este dragostea uriaşă şi profund transfiguratoare de oameni.

Dragostea şi fericirea plenară sunt două elemente importante prin care omul atinge infinitul.



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga