Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Nicholas Roerich

Cu greu am putea găsi în epoca actuală o mai mare varietate de talente adunate în aceeaşi fiinţă umană. Arheolog, antropolog, explorator, diplomat, mistic, poet, scriitor, conferenţiar, pictor, scenograf şi creator de costume de operă, apărător al culturii – acesta este Nicholas Roerich. Nu este de mirare că fiinţele ce veghează din invizibil asupra planetei noastre l-au ales drept emisar. Misiunea sa spirituală a fost de a-i uni pe oameni sub semnul Frumuseţii şi al Cunoaşterii Divine, pregătindu-i pentru vremurile în care bătălia finală dintre forţele Binelui, conduse de însuşi regele Shambalei, şi cele ale Răului va marca începutul unei noi Epoci de Aur a umanităţii.

Biografia socială
Nicholas Roerich s-a născut la Sankt Petersburg, Rusia, la data de 9 octombrie 1874. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la moşia familiei sale. Încă din acea perioadă a manifestat talent la desen şi o atracţie specială pentru arheologie. Şi-ar fi dorit o carieră artistică, însă tatăl său a hotărât că Nicholas trebuie să-l urmeze, studiind dreptul. Drept urmare, Roerich s-a înscris simultan la Academia de Arte Frumoase şi la Universitatea din St. Petersburg, în anul 1893.

În 1898 a devenit profesor la Institutul Arheologic Imperial iar în 1901 s-a căsătorit cu Helena, fata arhitectului Şapoşnikov şi nepoată a compozitorului rus Mussorgski. Au avut doi băieţi, George – care a devenit om de ştiinţă şi Sviatoslav, care a îmbrăţişat cariera artistică, devenind pictor.
Cuplul Roerich era o sursă permanentă de spiritualitate şi inspiraţie pentru cei din jurul lor. După cum mărturiseşte un prieten al familiei, “nimeni altcineva nu radia atâta lumină şi bucurie spontană precum Nicholas şi Helena Roerich”.
La începutul anilor 1900, familia Roerich a călătorit prin Rusia şi Europa, timp în care Nicholas a pictat, a făcut săpături arheologice, a studiat arhitectura, a ţinut cursuri şi a scris despre artă şi arheologie. La invitaţia celebrului impresar de balet Serghei Diaghilev a devenit membru al societăţii Mir Iskusstva (Lumea Artei) din St. Petersburg, societate care promova arta “ca o formă de experienţă mistică, o modalitate prin care frumuseţea eternă poate fi exprimată şi comunicată, aproape un nou tip de religie”. Tot în acea perioadă a lucrat ca scenograf şi creator de costume pentru spectacolele lui Diaghilev, iar succesul cel mai mare l-a avut cu scenografia  baletului lui Igor Stravinski, “Deşteptarea primăverii”.

În perioada tulbure a primului război mondial, care avea să marcheze pentru Rusia începutul perioadei comuniste, Roerich s-a îmbolnăvit de pneumonie şi a plecat cu familia în Finlanda, pentru a se reface. Nu s-a mai întors în Rusia, refuzând postul de Ministru al Artelor pe care i l-au oferit bolşevicii, pentru că a intuit dezastrul care se apropia.

În 1920 familia Roerich pornea spre America, la invitaţia dr. Robert Harshe, directorul Institutului de Artă din Chicago. Au urmat lungi călătorii pe întreg teritoriul Americii, unde Roerich picta, îşi expunea lucrările şi ţinea conferinţe. A fondat mai multe societăţi de artă, printre care “The Master Institute for United Arts” (Institutul de Arte Unite, în 1921, şi “Corona Mundi” (Centrul Internaţional de Artă), în 1922. După ce şi-a planificat prima sa expediţie în Asia, familia Roerich s-a îmbarcat pentru India în 1923. În acelaşi an, membrii Institutului de Arte Unite au înfiinţat Muzeul Roerich, care adăposteşte şi astăzi o mare parte din tablourile pictate de Nicholas şi de Sviatoslav Roerich. Însă, în conformitate cu concepţia despre artă a iniţiatorului, această instituţie a desfăşurat o activitate culturală autentică, promovând şi sponsorizând artişti, muzicieni şi scriitori valoroşi din perioada anilor ‘20-’30 a secolului trecut.
În 1928, după expediţia în Asia, familia Roerich s-a stabilit la Naggar în valea Kullu din India, unde a înfiinţat “Institutul de Cercetări Himalayene Urusvati”, un centru pentru studierea materialelor etnografice şi arheologice adunate în timpul expediţiei şi, în perspectivă, în expediţii ulterioare.

În cursul vieţii sale Roerich a realizat un număr uluitor de mare de picturi – aproximativ 7000, a scris peste 1200 de lucrări pe diverse teme şi a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 1925 şi în 1929, pentru eforturile sale de a promova pacea internaţională prin artă şi cultură şi pentru a proteja comorile artistice în timpul războiului. În această direcţie, cea mai remarcabilă realizare a lui Nicholas Roerich este Pactul care-i poartă numele. Astfel, la data de 15 aprilie 1935, reprezentaţii Statelor Unite şi ai altor 12 ţări din America Latină semnau, la Casa Albă, un pact care obliga naţiunile să respecte muzeele, universităţile, lăcaşurile de cult religios şi bibliotecile, atât în vreme de pace cât şi pe timp de război. Toate aceste instituţii culturale şi religioase urmau să arboreze stindardul alb al păcii, pe care era figurat un simbol străvechi: un cerc, reprezentând în acest context unitatea culturală a naţiunilor, conţinând 3 puncte, ce simbolizau arta, ştiinţa şi religia.

Nicholas Roerich a murit la Naggar, la data de 13 decembrie 1947. Corpul său a fost incinerat, iar cenuşa a fost îngropată în munţii pe care i-a iubit şi i-a pictat în foarte multe din operele sale.

Biografia spirituală
Personalitatea complexă a lui Roerich se bazează nu numai pe erudiţia sa în diverse domenii ci, în primul rând, pe forţa sa spirituală. Aceasta, şi nu cunoştinţele sale vaste de filosofie orientală, i-a determinat pe chinezi să îl numească “Iniţiatul”, iar pe mongoli să afirme că “personalităţi ca Roerich urmează calea boddhisattva-şilor de cel mai înalt rang, ei fiind lumini absolute ale secolului”.

Datorită discreţiei şi modestiei familiei Roerich, specifică de altfel fiinţelor elevate, nu se cunosc prea multe amănunte despre viaţa lor spirituală. Totuşi, există unele repere ale acesteia, fie extrase din scrierile lor, fie din relatările celor apropiaţi.

Unul dintre biografii lui Roerich, Garabed Paelian, susţine că primele semne spirituale i-au apărut acestuia în copilărie, când a visat o fiinţă îmbrăcată în robă albă. Câţiva dintre discipolii lui Roerich consideră că profesorul lui de pictură, Kuindjy, un om cu calităţi asemenea sfântului Francisc, a fost pentru o vreme maestrul său spiritual. Nicholas însuşi scria că “eminentul Maestru Kuindjy nu era doar un artist remarcabil, ci şi un mare învăţător al acestei vieţi”.

Se mai ştie că membrii familiei Roerich au studiat doctrina teosofică a doamnei Blavatsky  şi au tradus în rusă cartea acesteia, Doctrina secretă. Potrivit relatării unor discipoli, ei i-ar fi contactat pe cei doi Mahatma-şi despre care vorbeşte Helena Blavatsky, Morya şi Koot Hoomi, în anul 1920.

În expediţia ce a cuprins India, China, Mongolia, Tibet, Roerich a aflat de la lama-şii pe care i-a întâlnit despre Tărâmul Înţelepţilor care veghează asupra planetei noastre, Shambala. Deşi el nu a afirmat explicit în nici o scriere a sa că ar fi pătruns în Shambala, întreaga sa operă poartă pecetea acestui tărâm sfânt, iar modul în care şi-a îndeplinit misiunea sa spirituală este un argument în plus în sprijinul acestei idei.

Se mai povesteşte despre o piatră cu virtuţi magice, de origine meteoritică, numită piatra Cintamani, pe care Roerich ar fi primit-o de la iniţiaţii din Shambala şi ar fi păstrat-o pe toată durata vieţii lui, restituindu-le-o înainte de a muri. Aceasta ar explica realizările sale cu totul excepţionale, precum şi depăşirea unor dificultăţi care au marcat expediţia sa şi care au implicat forţe supraomeneşti.
Dincolo de acestea, scrierile şi tablourile sale inspirate se constituie în veritabile jaloane pe calea spre teritoriul sacru al Shambalei, şi pot produce stări de iluminare celui care caută Adevărul cu inima şi mintea deschise.

yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga