S.R.I. are o politică neconstituţională

Este surprinzător cu câtă promptitudine a lansat S.R.I. un comunicat privitor la mitingul din 11 noiembrie al M.I.S.A. şi poate şi mai surprinzător cu cât zel s-a grăbit ziarul Gardianul să îl publice. Faptul că acest comunicat nu apare la nici una dintre agenţiile de presă şi nu a fost preluat de nici un alt ziar ne îndreptăţeşte să credem că Gardianul este un instrument formator de opinie al S.R.I. De altfel, este şi singurul ziar care pe parcursul „scandalului M.I.S.A.” a publicat documente inedite cum ar fi meniul unor ashramuri sau fotografii personale ale practicanţilor yoga, pe care nu ar fi avut de unde să le procure decât prin „graţia” S.R.I.


S.R.I.-ul îşi dă cu stângu-n dreptu’


Iată ce declară S.R.I. în acest comunicat prin care, cităm din Gardianul, „îşi exprimă  regretul pentru faptul ca Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a aprobat derularea acţiunii de protest a Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut în imediata proximitate a sediului central al S.R.I”:
  „Suntem pentru crearea tuturor condiţiilor de exprimare liberă a opiniilor, de o manieră şi în locuri care să nu implice riscuri pentru ordinea publică şi buna funcţionare a instituţiilor statului, cu precizarea că, în cazul particular al M.I.S.A, opinia publica a avut posibilitatea de a se convinge nu doar cu privire la ideile pe care Mişcarea le promovează, ci şi la conduita cetăţenească a membrilor acesteia. În orice circumstanţe, credem că este datoria autorităţilor publice locale să pună corect în balanţă, modul concret de exprimare a drepturilor unor grupuri cu interesele generale ale societăţii, care aşteaptă de la instituţiile statului responsabilitate şi eficienţă. Din această perspectivă şi având în vedere modul în care statutul serviciilor de informaţii este tratat în lumea civilizată, decizia Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti apare cel puţin la fel de exotică precum organizaţia căreia i s-a acordat aprobarea”.


Pe site-ul oficial al S.R.I. există de mai multă vreme un document intitulat „Controlul societăţii civile asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” în care se afirmă:  „Întreaga activitate a S.R.I. este guvernată de respectarea Constituţiei, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”.


Şi acum iată ce prevede Constituţia României pe care S.R.I. declară cu atâta aplomb că o respectă:
LIBERTATEA DE EXPRIMARE (articolul 30)


(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR (articolul 36)
Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt LIBERE şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic fără nici un fel de arme.


Prevederile Constituţiei au fost stabilite pentru a fi respectate de toată lumea, inclusiv de instituţiile statului. Ele nu implică interpretări de genul: „atunci când sunt în favoarea noastră, se respectă, atunci când nu ne convin nouă, nu se mai respectă”. Înţelegem însă faptul că S.R.I. se simte pus în dificultate de acest miting incomod, pentru că în sfârşit un grup de oameni a avut curajul să ceară socoteală pentru activităţile desfăşurate abuziv de S.R.I. împotriva lui.


Comunicatul de presă publicat de „Gardianul” în numărul din 12 noiembrie 2004 este dovada clară a faptului că S.R.I. încalcă legea incitând pe faţă la discriminare şi confirmă faptul că S.R.I. este adevăratul autor moral al campaniei de denigrare, intimidare şi discreditare a practicanţilor Yoga.
Dacă nu ar fi vorba de discriminare, de ce este M.I.S.A. un caz particular şi de ce se face apel la o opinie generală formată în baza celor scrise de o presă controlată? Pentru că S.R.I. a avut grijă timp de mai mulţi ani ca românii să îşi formeze o opinie defavorabilă despre M.I.S.A.
În ce fel implică riscuri pentru ordinea publică un miting paşnic? M.I.S.A. a realizat zeci de mitinguri paşnice pe parcursul acestui an.


Yoghinii au ieşit în stradă şi toată lumea a putut să vadă – contrar afirmaţiilor tendenţioase vehiculate de mare parte a mass-media – că nu sunt nici violenţi, nici nebuni, nici drogaţi, ci că dimpotrivă, de fiecare dată yoghinii au dat dovadă de mult bun simţ. Şi atunci în ce fel conduita cetăţenească a practicanţilor yoga nu este corespunzătoare? Într-unul singur. Practicanţii yoga refuză să se lase călcaţi în picioare şi să tacă. Refuză cu perseverenţă să se lase prostiţi şi manipulaţi. Continuă să ceară nişte drepturi care deşi le sunt garantate de lege le sunt sistematic încălcate şi fac tot ceea ce au dreptul să facă pentru ca cei vinovaţi de aceste abuzuri şi calomnii îndreptate împotriva lor să răspundă pentru faptele comise.


Despre „profesionalismul” S.R.I.
M.I.S.A. nu este unicul caz în care S.R.I. şi-a dat aramă pe faţă şi a demonstrat tuturor că este doar unealta unei dictaturi mascate.  S.R.I. a cerut interzicerea Ananda Marga, o grupare care deschisese centre pentru copii în România încă din 1990. S.R.I. a fost dat în judecată pentru publicarea de informaţii mincinoase ce asociau Ananda Marga cu terorismul şi pedofilia. În timpul procesului, S.R.I a declarat că informaţiile pe care le deţinea proveneau …din presă !!! . Aceste informaţii sunt însă vehiculate în continuare pe site-ul oficial al S.R.I. (vezi Antecedentele extremiste ale organizaţiei „Ananda Marga”) şi în ziarul Gardianul (vezi ” Sectele, un pericol tot mai mare care nu ocoleşte România”  din 22.04 şi „Pedofilii racolează adepţi din România în numele Domnului. Un raport al SRI atrage atenţia asupra pericolului sectelor care se infiltrează în ţara noastră” din 06.08)


Cazul Ananda Marga spune multe despre profesionalismul S.R.I.. ale cărui declaraţii sunt luate drept bune de toată lumea. În articolul din 06.08 acelaşi Gardianul face chiar propagandă în favoarea credibilităţii acestui serviciu de informaţii incredibil: „Să începem prin a sublinia faptul că Serviciul Român de Informaţii trebuie să fie o instituţie serioasă, care nu se joacă precum un elev la ora de dictare cu vorbele”. Deşi pare greu de crezut S.R.I. chiar se joacă cu vorbele iar în cazul M.I.S.A. a făcut-o cu o intenţie foarte clară: incitarea la discriminare. Dar aşa cum spunea dl. Gabriel Andreescu de la APADOR-CH în ziarul Ziua (08.04.2004):  ” Nu  «sectele» ci sectarismul S.R.I. reprezintă un pericol. Cea mai problematică instituţie, cea mai ” sectară”  rămâne şi astăzi S.R.I. Foştii securişti care se ocupau pe vremuri de controlul grupărilor mai mult sau mai puţin religioase le tratează pe acestea, ca angajaţi ai S.R.I. cum le tratau pe vremuri ca agenţi ai Securităţii. Nouă este doar manipularea intensă a ziariştilor.”



 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More