Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
REZULTATUL EXPERIMENTULUI EXTRAORDINAR din 27 noiembrie

În primul rând, le mulţumim tuturor celor care au participat la EXPERIMENTUL SPIRITUAL EXTRAORDINAR din data de 27 noiembrie. Cristalul din imaginea de mai jos a fost obţinut prin cristalizarea apei asupra căreia am realizat cu toţii la unison Arta Binecuvântării. Domnul Masaru Emoto transmite la rândul său pe această cale mulţumiri şi gânduri bune conducerii M.I.S.A. şi tuturor yoghinilor care s-au angrenat în acest experiment telepatic inedit.

Festivalul Apei a avut loc la Tokyo în zilele de 27 şi 28 noiembrie 2004. Pe 27 noiembrie, în cadrul secţiunii Rugăciuni pentru apă, domnul Emoto a prezentat şcoala de yoga M.I.S.A. şi filmul realizat la conferinţa pe care a susţinut-o la Bucureşti, precum şi mesajul de susţinere al d-lui Nicolae Catrina, preşedintele M.I.S.A. Apa folosită în experimentul de încărcare telepatică la distanţă era apa de la robinet din Tokyo, despre care dl. Emoto ne-a comunicat că este foarte toxică şi conţine foarte multe cloruri. De aceea, în mod normal, este aproape imposibil ca această apă să cristalizeze.

Totuşi, în imaginea de mai jos vedem un minunat cristal de apă obţinut după ce mai mult de 1000 de yoghini din România – estimăm noi – au binecuvântat la distanţă apa respectivă, folosind ca şi cheie pentru intrare în rezonanţă fotografia scenei unde a avut loc festivalul. Acest superb cristal hexagonal dovedeşte încă o dată puterea extraordinară a Artei Binecuvântării şi - aşa ne transmite domnul Emoto - forţa noastră spirituală!

Pe 28 noiembrie, în a doua zi a Festivalului, domnul Emoto a prezentat rezultatele uimitoare ale acestui experiment extraordinar. Mulţumim încă o dată tuturor celor care au participat!

Citiţi mai jos interpretarea simbolică a formei cristalului obţinut după binecuvântarea apei!

 

L-am rugat pe domnul Nicolae Catrina, preşedintele M.I.S.A., să descifreze pentru noi înţelesurile tainice ale formei acestui cristal:

Cele şapte hexagoane care formează acest cristal indică cele şapte energii fundamentale ale lui Dumnezeu Tatăl. Privit în ansamblu, cristalul are o formă armonioasă de hexagon cu o uşoară asimetrie în partea de sus, unde observăm un fel de „dedublare”, căci au apărut două cristale mai mici acolo unde ar fi trebuit să fie unul singur. În partea centrală a structurii s-a format un hexagon stelat perfect, steaua cu şase colţuri care este simbolul lui anahata chakra şi simbolul iubirii. Hexagonul stelat semnifică totodată fuziunea dintre cele două principii polare: principiul masculin, solar, (+), yang şi principiul feminin, lunar, (-), yin.

Aşa cum ştim, prin Arta Binecuvântării, care este o iniţiere extraordinară, în premieră la scară planetară, este invocată şi transferată Energia Divină Supremă către fiinţa sau obiectul care este binecuvântat. Steaua cu 6 colţuri care apare în centrul cristalului obţinut din apa care a fost binecuvântată este chiar simbolul manifestării lui Dumnezeu Tatăl. Apariţia acestei stele este cu adevărat extraordinară, pentru că evidenţiază energiile divine supreme care acţionează în cadrul Artei Binecuvântării.

Cele două mici cristale de sus, care seamănă cu două inimi, simbolizează şi ele unirea polară a principiilor polar opuse (masculin şi feminin) şi prin urmare simbolizează iubirea universală. Întreaga structură formată poate fi corelată cu ideea-forţă a iubirii privită în special ca forţă creatoare. Iubirea presupune întotdeauna o uşoară asimetrie necesară Creaţiei. Această asimetrie creatoare este asociată stării de multiplicare alchimică şi este corelată în esoterism cu iubirea.

Din această perspectivă, forma cristalului reprezintă foarte bine specificul spiritual al şcolii noastre de Yoga, în care se pune accentul pe iubirea transfiguratoare, care poate fi o cale fundamentală de reîntoarcere la Dumnezeu.

Citiţi mai mult despre arta binecuvântării aici...

6 decembrie 2004

 

EXPERIMENT EXTRAORDINAR (26 noiembrie)

Pe data de 27 noiembrie, în intervalul 12.40-12.50 (ora României, respectiv ora 19.40-19.50 după ora oficială a Japoniei), vom face un experiment telepatic inedit propus de dl. Masaru Emoto, care organizează în această perioadă la Tokyo Festivalul Apei. Pe scena festivalului se va pune un recipient cu apă pe care yoghinii români din şcoala noastră de yoga vor urmări să o încarce energetic, telepatic, la distanţă, realizând binecuvântarea apei. Apoi, cercetătorii de la I.H.M. General Research Institute, Institutul de cercetare condus de dl. Emoto, vor realiza procedura de cristalizare a acestei ape încărcate telepatic de către yoghinii români. Cristalele obţinute vor fi fotografiate şi rezultatele vor fi făcute publice în cadrul Festivalului a doua zi (le vom putea vedea şi noi pe site-ul www.masaru-emoto.net). Dl. Emoto va prezenta la Festival imagini filmate la conferinţa din 16 octombrie de la Bucureşti, sala Pipera şi mesajul de susţinere adresat de şcoala noastră de yoga (rostit de Nicolae Catrina, preşedintele M.I.S.A.) către participanţii la Festivalul Apei din Tokyo. Programul de sâmbătă după-amiza include secţiunea „Rugăciuni pentru apă” cu participarea mai multor artişti, personalităţi, Fundaţii umanitare.

Precizare importantă: Domnul Masaru Emoto ne-a transmis că va întârzia câteva zile cu transmiterea rezultatului experimentelor, deoarece se foloseşte acum o nouă tehnologie de filmare a proceselor de cristalizare, iar fotografiile realizate după film vor fi disponibile numai ulterior. (3 decembrie 2004)

 


Imaginea de mai sus, din sala în care are loc Festivalul Apei, trebuie folosită de toţi cei care vor participa la experiment pentru a direcţiona energia transmisă apei prin arta binecuvântării.

Domnul Emoto a mai realizat astfel de experimente telepatice. De exemplu, anul trecut, un grup de 200 de persoane aflate pe ţărmul Mării Galileii, în Israel, au realizat o rugăciune pentru apa aflată într-un recipient pe biroul d-lui Emoto, în Tokyo.

Experimentul de sâmbătă de la Festivalul Apei este inedit şi pentru domnul Emoto datorită numărului mare de persoane care vor participa. Avem astfel o extraordinară ocazie de a obiectiva energia benefică excepţională transmisă prin Arta Binecuvântării. Vă rugăm să participaţi în număr cât mai mare la acest experiment spiritual extraordinar!

Adăugăm un fragment din jurnalul domnului Emoto, disponibil şi în limba română pe site-ul sus menţionat

Găzduiesc acest festival al Fundaţiei Internaţionale Apă Pentru Viaţă (IWLF) care va avea loc în data de 27 (Sâmbătă) şi 28 (Duminică) Noiembrie la Nihon Seinen Kan, pentru a comemora întemeierea NPO. Puteţi afla mai multe detalii despre acest festival în pagina de web (în japoneză) Festivalul Apă pentru Viaţă, dar aş vrea să vă explic tuturor scopul şi menirea acestui festival astfel încât cât mai mulţi oameni să poată lua parte, împreună cu mine, la acest eveniment special. Primul scop este vizionarea filmului What the bleep do we know!?

Acest film a fost realizat în luna Martie a acestui an de o mică companie de filme din Statul Washington, SUA. Fotografiile mele cu cristale au un rol important în tema acestui film.

În cele două luni şi jumătate care au trecut de la lansare, filmul a atras atenţia publicului pe întreg teritoriul Americii. Filmul este realizat de o companie de filme independentă şi putea fi vizionat la început doar într-un singur cinematograf. Acum el este difuzat în peste 150 de săli de cinema în SUA şi a fost în topurile mondiale din ultimele cinci luni în primele duăzeci-treizeci de locuri.

Mass-media, inclusiv ziarul Wall Street Journal au prezentat ştiri despre succesul de care se bucură acest film. Chiar şi CNN a prezentat de două ori subiectul acestui film!

Şi astfel s-a creat un fenomen similar cu cel iscat de cartea mea Mesajul Apei în care puterea pe care o are Internetul (care poate fi folosit în distribuirea largă a diverselor mesaje), s-a dovedit încă o dată de mare ajutor. Şi în sfârşit, acest film atât de mult discutat va fi difuzat în afara Statelor Unite şi a Canadei pentru prima dată, în Japonia, în cadrul acestui festival. Nu am la dispoziţie decât o singură zi pentru a-l prezenta, însă dl. William Arntz, producătorul principal al filmului va şi el prezent pentru a ţine un discurs.

Credinţa mea este că acest film, cu înţelesurile sale profunde, poate constitui un instrument educaţional extraordinar şi poate fi considerat un preambul la intrarea întregii umanităţi într-o nouă epocă. Sper sincer ca acest film să fie vizionat şi înţeles de cât mai mulţi oameni care să descopere în fiinţa lor, cu această ocazie, noi moduri de a gândi.

 


Articole publicate recent

> 21 NoiembrieEduard Kovesi a scăpat! Fostul soţ al şefei DNA a primit NUP

> 20 NoiembrieOficial american: În scurt timp SUA se va desface

> 20 NoiembrieUn fost șef de la Google dezvăluie ce se află în spatele rețelelor sociale

> 20 NoiembrieCauze ale rămânerii în urmă

> 20 NoiembrieMilitarii din SUA, la toaletele femeilor

> 19 NoiembriePatru căi în aparență amiabile de scindare a Europei. România, invitată politicos în viteza a doua a UE

> 19 NoiembrieViktor Orban - Bruxelles-ul aplică planul lui Soros privind migrația și vrea să aducă 1 milion de migranți în Europa în fiecare an

> 19 NoiembrieS-a creat «Vantablack», cel mai închis la culoare material inventat vreodată, din nanotuburi de carbon

> 17 NoiembrieConfort şi libertate

> 17 NoiembrieCum s-au folosit date personale extrase de la populaţie prin FB şi Google pentru manipulare în alegerile prezidenţiale din SUA

> 17 NoiembrieSe restartează America?

> 17 NoiembrieDemitizarea lui Berbeceanu

> 16 NoiembrieEuro de la un sistem convergent la unul divergent

> 16 NoiembrieTu ce vei face când angajatorul îţi va cere să dai imediat jos crucea de la gât?

> 15 NoiembrieDezvăluirile uimitoare ale unui fost ofiţer SRI

> 15 NoiembrieThe Guardian: Fost director CIA ar fi conspirat cu agenţi străini pentru a falsifica dovezi despre conexiunile lui Trump cu Rusia

> 14 NoiembrieSerie de Cursuri Publice Keshe – Înțelegerea Științei Plasmei

> 14 NoiembrieMiracol – Un japonez a supraviețuit atât bombardamentului de la Hiroshima, cât și celui de la Nagasaki. A trăit peste 90 de ani!

> 14 NoiembrieDeutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!»

> 14 NoiembrieDe ce îl iubesc conservatorii pe Putin

> 13 Noiembrie Fii mulţumit cu ceea ce ai!

> 13 NoiembrieEste necesară o detoxifiere culturală

> 13 NoiembrieAşa se prepară un denunţător – Interceptări cu «manelistul DNA» Ciprian Man

> 13 NoiembrieNeoatlantismul dintre mări

> 13 NoiembrieTrump: Presa falsă deformează democrația în țara noastră

> 12 NoiembrieAvertismente cu tâlc – Putin: Nicio ţară de pe Pământ nu va supravieţui unui război nuclear

> 12 NoiembriePentru a sensibiliza cât mai puternic opinia publică, femeile s-au dezbrăcat și au protestat

> 12 NoiembrieUn angajat McDonald’s a fost concediat după ce a postat pe internet poze cu resturile «dezgustătoare» dintr-o mașină de înghețată

> 11 NoiembrieFlorin Morariu, eroul de la Londra: «Sunt un simplu om care crede în Dumnezeu. Și cred că Dumnezeu m-a ajutat»

> 11 NoiembrieCocktail geopolitic abraziv. Qatar: bombe, un Prinţ Întunecat, gaz şi nelipsiţii hackeri ruşi

> 11 NoiembrieCehia i-a cerut României să lupte împreună împotriva brandurilor ce oferă calitate inferioară în Europa de Est

> 10 NoiembrieGhid nou de adresare, fără «Doamnelor şi domnilor»

> 10 NoiembrieCine conduce România?

> 10 NoiembrieChinezii au creat trotuare special demarcate pentru utilizatorii de telefoane mobile. Cât de gravă este dependența de astfel de dispozitive în China?

> 9 NoiembrieO fantomă bântuie prin România – Stafia antipatriotismului deşănţat şi a trădării naţionale

> 9 NoiembrieOmenirea, pe cale de dispariţie

> 9 NoiembrieO ţeapă americană

> 8 NoiembrieSupervulcanul Yellowstone poate erupe oricând!

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga