Scrisoare deschisă către societatea civilă

Bucureşti, 10 decembrie 2004

În agitaţia ultimelor săptămâni, v-aţi numărat printre cei care aţi atras atenţia asupra furtului electoral, a mitei electorale, a minciunii şi corupţiei generalizate. Vă număraţi, de asemenea, printre cei care aţi reclamat aservirea presei de către putere şi controlul politicului asupra justiţiei. Aţi arătat cum suntem cu toţii victimele unei manipulări grosolane.

Această scrisoare deschisă vă este adresată pentru că şcoala de yoga MISA, cei 35.000 de cursanţi şi simpatizanţi ai săi, se numără printre cei care au trăit tot ceea ce aţi semnalat, care ştiu ce înseamnă să nu ai dreptul şi libertatea de a-ţi exprima fără teamă ideile, opiniile, aspiraţiile şi credinţele.

Vă adresăm această scrisoare deschisă pentru că astăzi, mai mult ca oricând, credem că societatea civilă din România are obligaţia morală, dar şi responsabilitatea imensă de a da tonul transformării reale şi radicale a societăţii româneşti.

Bilanţul ultimilor 15 ani ne arată că „realizarea” cea mai semnificativă a guvernărilor ce s-au succedat a fost aceea de a degrada idealurile. Ea a devenit de-a dreptul programatică atunci când Adrian Năstase a urmărit distrugerea şcolii de yoga M.I.S.A.

Gravele abuzuri ale SRI, ale poliţiei, ale jandarmeriei şi ale unor reprezentanţi ai justiţiei, pe care M.I.S.A. le-a făcut publice în perioada scursă din martie şi până acum, au devenit o certitudine ce nu mai poate fi contestată de nimeni.

Astăzi, acelaşi semnal de alarmă este tras de societatea civilă. Amestecul politicului în justiţie, cenzura din presă, crearea de facilităţi economice şi financiare celor apropiaţi lor, culminând cu neregulile majore de la aceste alegeri au dat naştere unor reacţii mult aşteptate din partea societăţii civile şi chiar a unei părţi a presei ce nu a mai suportat minciuna.

În ciuda imaginii deformate şi profund false care ne-a fost creată, în pofida a tot ceea ce ni s-a întâmplat, 35.000 de oameni au rămas verticali şi nu s-au lăsat călcaţi în picioare, ceea ce arată că în România există încă speranţă.  Cursanţii noştri, deşi concediaţi, ameninţaţi şi anchetaţi fără să li se respecte cele mai elementare drepturi ale omului, şi-au păstrat puritatea conştiinţei.

Ştim ce înseamnă să fii pus la zid, împroşcat cu noroi, ameninţat în propria casă, acuzat de lucruri inimaginabile, transformat în pericol pentru siguranţa naţională, doar pentru că partidul de guvernămînt avea nevoie de „circ şi sex” pentru a distrage atenţia publică de la problemele reale ale societăţii – am repetat acest lucru luni în şir, stenogramele şedinţelor PSD publicate de curînd o confirmă.

Ştim ce înseamnă să nu ai parte de un proces corect şi de o justiţie nepărtinitoare. Ştim ce înseamnă să ţi se reţină lucrurile personale, actele, diplomele de studii sau să ţi se pună sechestru pe casă în absenţa oricăror motive, fără a mai vorbi de dovezi. 

Violenţa, privarea de libertate, transformarea din martor în acuzat şi mai apoi în acuzator, umilinţele la care au fost supuse unele femei în cadrul anchetelor desfăşurate (una dintre ele a pierdut chiar sarcina din cauza presiunii psihice şi hărţuielilor la care a fost supusă), manipularea grosolană a opiniei publice prin mass-media sunt numai câteva exemple din modul de acţiune al puterii actuale.

Prin acţiunea conjugată a puterii, a justiţiei controlate politic şi a mass-media, oameni care nici măcar nu fumează au fost prezentaţi drept traficanţi sau consumatori de droguri. Oameni care militează pentru non-violenţă au fost acuzaţi de trafic de arme. Sute de jandarmi, poliţişti şi procurori au intrat cu brutalitate în case particulare, au ameninţat fără explicaţii şi motivaţie zeci de oameni, i-au umilit şi torturat psihic pe parcursul anchetelor desfăşurate în afara cadrului legal. Zeci de oameni au fost ameninţaţi ore în şir cu pistolul la tâmplă pentru simpla „vină” de a face yoga în cadrul şcolii de yoga M.I.S.A. Au fost ridicate camioane întregi de materiale, de la cărţi şi computere la aspiratoare, acte, îmbrăcăminte şi produse cosmetice. 

Cu ce s-a soldat această acţiune în forţă, complet inadmisibilă într-un stat de drept, într-un stat real democratic? Nici o acuzaţie probată, în ciuda tonelor de materiale ridicate şi în pofida martorilor convinşi să declare minciuni sub presiunea ameninţărilor că li se vor confisca proprietăţile.

Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut a cerut în mod public explicaţii pentru acţiunea incalificabilă şi fără precedent a puterii, care a preferat să tacă şi să manipuleze în continuare. De asemenea, de aproape nouă luni, MISA urmăreşte prin mitingurile şi activităţile sale să sensibilizeze opinia publică asupra abuzurilor săvârşite împotriva membrilor şi simpatizanţilor săi.

Am tras un semnal de alarmă încă din primele zile de după evenimentele din martie asupra pericolului ce planează asupra fiecărui individ şi a societăţii în ansamblul ei, pericol datorat modului de acţiune al actualei puteri, care încalcă cele mai elementare drepturi ale omului. Ni s-a întâmplat nouă, dar i se poate întâmpla oricui!

M.I.S.A. a renunţat să privească această chestiune numai prin prisma subiectivismului şi a interesului său unilateral – M.I.S.A. nu poate rămâne indiferentă la problemele profunde ale societăţii româneşti, consecinţa unei guvernări profund corupte şi imorale. Astăzi, a nu te implica arată o lipsă de responsabilitate şi de înţelegere a rolului fiecăruia în societate. Opresiunea se bazează pe lipsa de reacţie – aşa se nasc dictatorii şi marile dictaturi.

În spiritul celor descrise mai sus, fără a fi partizana unei direcţii politice, M.I.S.A. se alătură tuturor oamenilor din această ţară care doresc în mod sincer ca starea de normalitate să revină cât mai curând în România. Ne dorim ca abuzurile care au fost făcute asupra şcolii noastre de yoga şi a lui Gregorian Bivolaru să fie cunoscute, dar să nu mai fie repetate împotriva nici unui cetăţean al acestei ţări.

Cu convingerea că veţi semnala şi în continuare toate abuzurile puterii într-un stat departe de democraţie, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie.

Claudiu Trandafir
Vice-preşedinte M.I.S.A.

Această scrisoare deschisă a fost trimisă celor 15 ONG-uri care au semnalat public fraudarea alegerilor din 28 noiembrie, şi anume:

1.Agenţia de Monitorizare a Presei
2.Alianţa Civică
3.Academia de Advocacy
4.APADOR-Comitetul Helsinki
5.Asociaţia Pro Democraţia
6.Centrul pt. Jurnalism Independent
7.Freedom House Romania
8.Fundaţia pentru o Societate Deschisă
9.Grupul pentru Dialog Social
10.Liga Română de Presă
11.Romania Think Tank
12.Societatea Academică din România
13.Solidaritatea Universitară
14.Asociaţia revoluţionarilor Fără Privilegii
15.Centrul de Resurse Juridice

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More