Oculta mondială a sectei satanice a așa-zișilor «iluminaţi» doreşte să apară o generaţie viitoare cu o medie de viaţa cât mai redusă…


… ce va fi complet subordonată consumului permanent de medicamente, cu precădere: antihistaminice, amfetamine, neuroleptice şi chelatoare

Cazul evident al isteriei cu vaccinurile!

Pentru mulţi care nu au avut acces la informaţii legate de acest subiect sunt greu de înţeles toate controversele legate de vaccinuri.

Faptul că vaccinurile nu au nicio eficienţă benefică, dar au multe efecte nefaste este deja demonstrat şi susţinut temeinic în mediile ştiinţifice! Mai mult, aşa-zisul „mecanism de acţiune” al vaccinurilor este o inepţie care îi face pe imunologi să ia în calcul fabricarea unor vaccinuri care să te imunizeze la alcool sau la sporii ciupercilor otrăvitoare. Evident, ele nu vor funcţiona.

Copiii nevaccinaţi sunt mult mai sănătoşi decât cei vaccinaţi. Singura raţiune ştiinţifică a campaniilor de vaccinare rămâne cea de a inocula victimelor (căci asta sunt copiii vaccinaţi!) compuşi cito-toxici care, pe termen lung şi conform legii numerelor mari, să garanteze o generaţie viitoare cu o medie de viaţă cât mai redusă, ce va fi complet subordonată consumului permanent de medicamente, cu precădere: antihistaminice, amfetamine, neuroleptice şi chelatoare.

Cu toate acestea, miza reală nu este vaccinarea!

Ca şi în cazul gripei aviare – boală inexistentă! – criza a fost orchestrată prin moartea unor pacienţi declaraţi a fi infectaţi cu virusul gripei aviare. Actorul Tony Tecuceanu este un exemplu. Însă regizorii scandalului au uitat să amintească patologia complexă cu care era diagnosticat actorul! El a murit din alte cauze, iar decesul său a fost folosit în scop de propagandă ca să se vaccineze masele proaste. Însuşi ministrul Sănătăţii de atunci, francmasonul Adrian Streinu Cercel, a apărut pe post, administrându-şi în direct o doză de vaccin (de fapt ser fiziologic). Adică apă cu săruri.

Acelaşi mecanism diversionist s-a aplicat în cazul gripei porcine – au declarat că baritonul Gheorghe Mogoşan ar fi murit din cauza gripei porcine. Fals! Regretatul artist avea şi el, la rându-i, o patologie complexă şi gravă, decesul survenind în urma acesteia. Dar scopul diversiunii a fost atins, poporul făcând cozi uriaşe la vaccinare!

Nu uitaţi că mare parte din medicii cu funcţii şi ranguri înalte sunt francmasoni (Irinel Popescu, Adrian Streinu Cercel sau fostul ministru Bănicioiu). Pentru reţeaua lor de învăţăcei (gen doctor Radu Zamfir, cel din cazul pilotului Adrian Iovan) este floare la ureche să declari altă cauză a morţii decât cea reală, sau să ucizi ritualic în vederea avansării în gradele masonice!

Cu toate acestea, miza NU este vaccinarea conjuncturală, ci adoptarea unei legi care să stipuleze obligativitatea vaccinării! Ştiţi ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că ne vor deposeda de propriul trup! Din acel moment, trupul nostru aparţine statului! Din acel moment, va fi deschisă calea spre următorii paşi: prelevarea de organe şi implantul cu cip. Aceste două aspecte sunt hotărâtoare!

Este important să deveniţi conştienţi de faptul că bătrânii centenari satanici care conduc planeta sunt dependenţi de organe. Bătrânului evreu David Rockefeler (decedat în martie 2017 la vârsta de 101 ani) i s-au făcut şapte transplante de inimă! Iar ca el sunt sute. Ei au nevoie de organele dvs. Nu se ştie când, de care organ şi cu ce compatibilitate. De aceea a fost impusă introducerea Cardului de Sănătate, pe care sunt stocate toate datele românilor. De asemenea, există multe bănci de organe cu circuit închis – respectivii îşi fac stocuri pentru zile negre!

După introducerea obligativităţii vaccinării va urma o lege care urmărește să exonereze decizional o persoană grav vătămată trupeşte şi pe aparţinătorii acesteia – organele vor putea fi atunci prelevate fără restricţie.

Astfel, ei au la îndemână baza de date cu compatibilităţile populaţiei şi orice posesor de organ compatibil va putea avea, oricând, un „accident”. În plus, nu uitaţi că prelevările se fac de la oameni în viaţă, anesteziaţi: oamenii în aşa-zisa moarte cerebrală plâng când li se prelevează organe. Este vorba tot de un ritual, cel al eviscerării pe viu. (Exact ce le-au făcut cândva lui Horia şi lui Cloşca.)

Mai mult, instituirea unei legi care să impună implantul cu cip va avea un precedent şi un cadru juridic preexistent.

Exact aceeaşi situaţie este şi în cazul legalizării „căsătoriei” între persoane de acelaşi sex! Nunta şi cununia homosexualilor nu sunt decât fundalul! Scopul este să ajungă astfel la copiii noştri! Căci „familiile” de scato-penieni (acesta este termenul corect, căci homosexual este un cuvânt imposibil, raportat la fiziologia umană) vor dori să aibă şi ele copii, în mod evident. Copii care, în prealabil, sunt abil prelucraţi şi din ce în ce mai sexualizaţi prin sistemul mediocru de „învăţământ” actual.

Iată ce ne spune un sociolog german: „Din Vest vin tot felul de rele în România. Vor să ajungă pe ascuns la copiii voștri, să-i hipersexualizeze de mici, să distrugă astfel morala și familia!…”

Reţineţi aceste aspecte! Constatăm că în România se implementează actualmente cel mai accelerat proces de depopulare din Europa şi, din câte se pare, din lume – cu excepţia Siriei şi a Chinei.

Atacurile la adresa a tot ceea ce înseamnă popor român şi România ca ţară sunt date din zeci de direcţii şi pe toate planurile. Se poate trage concluzia că se pregăteşte instaurarea dezmembrării şi retrocedarea Transilvaniei către Ungaria, conform înţelegerii stipulate în Declaraţia de la Budapesta din 1989, printre ai cărei semnatari – majoritatea evrei khazari – se numără şi fostul „rege” Mihai. Pactul stipulează clar: Transilvania în schimbul coroanei!

Este vorba de eliminare fizică, de fagocitarea şi asimilarea organică a adversarului. Nu există naţiune pe Pământ pe care khazarii să o urască atât de mult ca pe români – singurul popor ce a fost născut creştin! Ritualul cere să bei sângele învinsului şi să-i mănânci organele – mai ştiţi cum îşi plăteau proştii biletele la Festivalul Untold de la Cluj, „donând” sânge? Felicitări – tocmai aţi îmbogăţit baza de date cu biocompatibilităţi. V-au cerut şi numele, nu-i aşa? Copii tâmpiţi şi părinţii lor votanţi ce sunt inconștienți.

Români, nu ştiţi cu cine vă confruntaţi şi nici cu ce! Pentru voi toate acestea sunt doar poveşti de speriat copiii. Această atitudine e de natură să conducă la dispariţia noastră accelerată, atât ca fiinţe cât şi ca neam. Actualmente nu mai există manevra legală şi nici resurse biologice în acest neam pentru a ieşi din această situaţie tragică. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dea putere să înțelegeți ceea ce se petrece!

Citiţi şi:

Adrian Streinu Cercel, unul dintre promotorii campaniilor criminale de vaccinare obligatorii, este mason

Avocatul Gheorghe Piperea: Vaccinarea obligatorie este NECONSTITUȚIONALĂ

Minciunile sfruntate însă profitabile ale ştiinţei: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe (I)

 

yogaesoteric
17 martie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More