Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sahasrara - aspecte psihologice

sinteză realizată de Daniel Carazianu

“Atunci când energia Kundalini este intim unită cu Shiva (Dumnezeu)  în Sahasrara, yoghinul se bucură de fericirea supremă. El atinge o stare de supraconştiinţă şi realizează cea mai înaltă cunoaştere.” Swami Shivananda

Fiinţa umană în care acest centru a fost complet trezit trăieşte starea de continuitate a conştiinţei, de unitate a contrariilor, de transcendere a polarităţilor şi fuziunea deplină cu Absolutul sau Dumnezeu.

Sahasrara reprezintă capătul călătoriei interioare a conştiintei individuale. Textele yoghine secrete mentionează că, prin activarea plenară a lui Sahasrara, fiinţa umană atinge cea mai înaltă stare a conştiinţei. Dar ce este în realitate această stare supremă de conştiinţă şi cum poate fi ea atinsă?

Iisus a numit această stare “Împăraţia dumnezeiască a Cerurilor”, Sf.Pavel - “pacea paradisiacă aflată dincolo de înţelegere”, Richard Bucke  - “conştiinţa cosmică”. În învăţătura şcolii medievale budiste Zen, termenul care o descrie este Satori sau Kensho, în timp ce în Yoga ea se numeşte Samadhi sau Moksha. Indiferent însă de numele dat acestui vechi şi binecunoscut fenomen uman de culme a culmilor la care se ajunge uneori gradat, prin iluminare, este vorba despre aceeaşi stare, eliberarea spirituală ultimă. Ea este experienţa integrării noastre lăuntrice în eternitate, a unităţii nelimitate cu întreaga Creaţie.

Fiinţa umană la care Sahasrara este plenar activată, care îşi menţine conştiinţa în permanenţă la acest nivel, a atins desăvârşirea spirituală prin unirea conştiinţei individuale cu conştiinţa macrocosmică a lui Dumnezeu.

Unul dintre pionerii psihologiei transpersonale, Abraham Maslow, a studiat cu foarte mare atenţie nu omul bolnav din punct de vedere psihic, ci tocmai omul realizat spiritual sau desăvârşit prin unirea cu Absolutul. Iată în continuare caracteristicile principale ale omului desăvârşit prin unirea cu Dumnezeu:

Onestitatea - Onestitatea de a-ti exprima liber si spontan sentimentele superioare, benefice, de a avea încredere în propriile sentimente stenice, pozitive, de umor, de bucurie nemarginită, de iubire în toate relaţiile interpersonale.

Simţul accentuat al umorului - care de obicei te face atât să zâmbeşti, cât şi să râzi în hohote; umor evident care ţine mai degrabă de situaţie decât de ceva în afara ei, care este mai degrabă spontan decât calculat şi care declanşează o veselie contaminantă; acest gen de umor are ceva cu totul specific şi, cu foarte rare exceptii, nu poate fi niciodată repetat.

Interes social - Cei desavârşiţi sau realizaţi spiritual au faţă de fiinţele umane, în general, un sentiment profund de empatie inefabilă, de identificare adeseori uluitoare pentru ceilalţi, de simpatie şi afecţiune, în pofida unor rare izbucniri de nemulţumire în faţa răutăţii, a egoismului, a complacerii celorlalţi în inerţie. Alteori ei dau semne de nerăbdare şi indiferenţă în cazurile evidente de prostie crasă sau inconştienţă continuă.

Iubirea - Cei însufletiti de iubire sunt capabili de mai multă fuziune şi dau dovadă de o gigantică putere de a iubi simultan foarte multe fiinţe umane; totodată, ei sunt permanent capabili de o participare afectivă, empatică mult mai mare; adeseori ei realizează o identificare afectivă empatică aproape perfectă cu ceilalţi; ei reuşesc cu uşurinţă să impulsioneze o ştergere mai rapidă a limitelor penibile ale ego –ului (aceasta contribuind la revelarea Sinelui Suprem - Atman).

Atenţia - Atenţia la corectitudinea interioară, la natură, la aşa- numitele experienţe extatice “de vârf” ale vieţii care apare ca rezultat al fuziunii beatifice, totale, cu lumea din afară  sau cu un anumit aspect al acesteia. Aceasta fuziune îi conferă fiinţei în cauză o stare de extaz şi plenitudine şi o face să trăiască o stare de comuniune cu Absolutul.

Percepţia simultan eficientă - Cei care o au, trăiesc mai mult în lumea reală a naturii decât în lumea artificială, himerică, speculativă, sterilă, de concepţii prosteşti, credinţe şi stereotipuri pe care majoritatea oamenilor le confundă cu ceea ce susţine unanim şi crede toată lumea, datorită ignoranţei, superficialităţii sau a prejudecăţilor.

Prospeţimea plină de candoare a aprecierii - Minunata capacitate de a aprecia la nesfârşit, direct, nemijlocit şi în mod candid toate bunurile fundamentale ale vieţii, fiind veşnic transfigurat de armonia intuită, mişcat profund în cele mai, aparent, banale situaţii, mereu cuprins de o copilarească uimire şi trăind adeseori uluitoare stări de extaz în faţa a tot ceea ce există.

Experienţa de vârf - Sentimentul bucuriei plenare, oceanice. Sentimente inefabile de dezvăluire a unor misterioase orizonturi nelimitate, care se deschid viziunii, sentimentul de a fi simultan mult mai puternic şi mult mai umil ca înainte, sentimentul de mare extaz şi mirare plina de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, de pierdere a simţului de timp şi spaţiu şi, în cele din urmă, convingerea că s-a petrecut ceva extrem de important şi valoros care ne face să ne simţim nemuritori şi atotputernici.

Simţul etic - Având un puternic simt etic, oamenii cu adevarat desăvârşiţi spiritual au criterii morale clare, deseori noţiunile lor despre bine şi rău fiind total diferite de cele convenţionale şi evident prosteşti pe care le au ceilalţi oameni. Ei se concentrează preponderent, mai degrabă asupra ţelurilor decât asupra mijloacelor de a ajunge la ele.

Libertatea - Libertatea totală de a te retrage fără să ţii deloc cont de prejudecăţile mediului social în care te afli şi care exercită presiuni asupra celorlalţi prin aşa-zisele “obligaţii”. Manifestarea puterii bucuriei plenare de a fi detaşat, de a fi oricât de creator ori de a fi complet spontan.

Detaşarea - Nevoia periodică de singuratate. Acestor fiinţe  le place efectiv liniştea şi singurătatea, deoarece ei pot comunica extatic cu Dumnezeu prin suprema Tăcere.

Creativitatea - Un fel special de creativitate care seamană mai degrabă cu creativitatea genială, aparent naivă şi universală a copiilor inocenţi.

Spontaneitate totală - Mai ales la aceste fiinte umane conduita în aproape toate situaţiile este marcată prin simplitate şi naturaleţe. Ea este întotdeauna evidentă în special prin lipsa de artificialitate.

Încrederea - Cei desăvârşiţi spiritual au o încredere de nezdruncinat în misiunea divină, cu totul exceptională, pe care o au în această viaţă. Ei au o încredere uriaşă în propria persoană, în pofida tuturor influenţelor ostile din afară. Ei au o încredere foarte mare în altii si în natura.

Misiunea vieţii - Oamenii cu adevărat desăvârşiţi spiritual intuiesc destul de repede că au o misiune divină în această viaţă; asedeori ei presimt că au o sarcină extraordinară pentru întreaga umanitate, de îndeplinit.

Autonomia deplină - La cei desăvârşiţi spiritual se remarcă o permanentă independenţă de cultura superficială, neautentică şi de mediul ambiant gregar şi mediocru. Pentru propria lor dezvoltare şi progresul lor continuu, oamenii desăvârşiţi spiritual depind doar de propriile lor forţe si de resursele latente pe care le trezesc în fiinţa lor prin rezonanţa cu focarele corespondente din Macrocosmos.

Spiritul exemplar de îngăduinţă - Aceşti oameni excepţionali pot accepta, graţie unei transfigurări uluitoare (pe care o exercită permanent) şi a intuirii fulgerătoare în ceilalţi a tot ceea ce este bun şi divin, toate lipsurile şi păcatele, toate slăbiciunile şi relele naturii umane, fără să pună întrebări, în acelaşi mod în care oamenii obişnuiţi (comuni) acceptă în mod spontan toate ca-racteristicile naturii exterioare.

“Ca un val va veţi topi în oceanul fericirii care se află aici şi veţi deveni una cu el; o neîncetată moarte şi renaştere, o picatură în oceanul de iubire. O, ce extaz! O, ce fericire sublimă! Ce desavârşită pace şi iubire!

În spaţiul vast şi deosebit al lui Sahasrara veţi descoperi strălucirea divină a o mie de sori incandescenţi. Frumusetea sa va va umple de încântare. Aceasta pura si divina lumina nu genereaza caldura, în ea nu exista nici luna, nici stele. Aceasta stralucire divina este imaginea perfecta a fericirii supreme.

În Sahasrara nu există căldură, foc solar sau răceală lunară. Nici durerea şi nici moartea nu pot pătrunde aici. Sahasrara este plină de fericire. Ajunşi aici, yoghinii se cufundă în această fericire. Pentru ei, aici este adevăratul ACASĂ.

Sahasrara mai este numit si centrul înţelepciunii şi coordonează întregul corp; spre el converg toate nadi-urile. În tratatele yoghine este asemănat unui lotus cu o mie de petale. Centrul acestui lotus este sălaşul lui Dumnezeu. Când yoghinii îşi menţin conştiinţa aici, ei dobândesc nemuritoarea stare de conşiinţă a lui Shiva (Dumnezeu).” Swami Muktananda - Siddha Yoga

Cuvinte cheie

Samadhi – literal: a afixa, a ataşa în extaz divin. În hinduism: stare beatifică de conştiinţă superioară celor de veghe, de vis şi de somn profund care este caracterizată de încetarea completă a oricăror gânduri. În starea de SAMADHI se produce o fuziune totală a celui ce meditează şi a obiectului de meditaţie (Dumnezeu sau Absolutul, dacă acesta este obiectul meditaţiei). Există diferite forme sau stadii de SAMADHI. Cel mai elevat se numeste NIRVIKALPA-SAMADHI.

În budismul Zen: starea extatică de SAMADHI rezultă prin concentrarea intensă a minţii asupra unei realităţi supreme (divine). Această concentrare extraordinară se obţine printr-o diminuare progresivă a activităţii minţii. SAMADHI este starea supremă de conştiinţă în întregime non-dualistă caracterizată, printre altele, prin unirea dintre “subiectul” şi “obiectul” experienţei: continutul profund extatic al experientei este singurul care există. Această stare beatifică, divină de conştiinţă este adesea calificată de yoghini drept “focalizarea unică şi extatică a minţii”, expresie care, la prima vedere, poate să ne inducă în eroare căci ea ne lasă să presupunem ca aceasta concentrare ar fi orientată voluntar, egotic, către un punct precis. Cu toate acestea, starea de SAMADHI nu este numai o concentrare intensă asupra unui punct, iar mintea nu este orientată de la un aici (subiect) către un acolo (obiect), ca într-o simplistă schemă dualistă. A fi capabil de a intra spontan, cât mai des, în starea de SAMADHI este o condiţie indispensabilă oricărei meditaţii yoghine (DHYNA) profunde care este cu adevărat perfect realizată.

Înţelepciune – stare supremă de echilibru integrată prin intuiţie, asupra lumii, asupra omului, asupra poziţiei sale în univers şi asupra realităţii existenţei lui DUMNEZEU. Ea implică de asemenea o cunoaştere a valorilor morale de bine divin, adevăr ultim, frumuseţe perfectă, puritate sufletească, dragoste, respect pentru sine şi pentru oameni, iubirea necondiţionată a lui DUMNEZEU, precum şi o credinţă de nezdruncinat în acord cu aceste principii şi valori. Înţelepciunea este o expresie a cunoaşterii profunde şi dominării depline de sine, a unei permanente călăuziri în viaţă după principiile divine, universal valabile ce nu contrazic bunul simt şi inteligenţa creatoare. Înţelepciunea adevărata reflectă respectul deplin al legilor naturii aşa cum acestea au fost create de înţelepciunea perfectă a lui DUMNEZEU.

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr.43



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga