Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Compatibilitatea erotică pentru femeile din zodia SCORPIONULUI

Femeia din zodia Scorpion şi bărbaţii din semnele de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti)

Cu bărbaţii din semnele de Apă, ea va descoperi plăcerea erotică intensă şi descătuţarea emoţiilor.

Cu bărbatul din zodia Rac ea poate stabili rapid o relaţie satisfăcătoare profundă. Ambilor le place incitarea lentă şi vor fi reciproc fascinaţi de natura ascunsă a celuilalt. Cu cât iubitul este mai misterios, cu atât mai mare este plăcerea pe care o au amândoi. El doreşte apropiere fizică şi emoţională completă şi împreună vor avea asigurate devotamentul şi compania. Va fi o relaţie erotică satisfăcătoare, dar el s-ar putea să nu fie atât de pasionat şi de sălbatic pe cât şi-ar putea dori ea în secret.

Cu bărbatul din zodia Scorpion ea poate descoperi că trăirea empatică a plăcerii amoroase a iubitului ei este la fel de puternic seducătoare şi pasionată ca şi excitarea proprie. Împreună ei pot experimenta erosul profund emoţional. Dar ambii pot încheia relaţia cu o bătălie pentru putere sau pot fi consumaţi de gelozia auto-devoratoare. Dormitorul va deveni locul în care să-şi dovedească puterea sexuală. Aceasta este o relaţie incitantă şi intensă, dar poate deveni excesiv furtunoasă prea curând, dacă lor nu le place cu adevărat elementul pericol, constituit din cel care poate păcăli sau oferi plăcere celuilalt primul. Sexy, volatil, dar riscant.

Bărbatul din zodia Peşti îi va oferi gentileţe şi eros aproape divin. Intuiţia lui îl face să abordeze orice joc, să o uluiască, să se supună ei, să se predea în faţa ei - orice ea îşi doreşte. Pentru femeia din zodia Scorpion, bărbatul din zodia Peşti nu este o provocare, şi nici nu-i ameninţă sau invadează partea întunecată. Singura problemă este că el este o fiinţă socială şi ea preferă discreţia. Partea ei ascunsă şi sentimentele intense îi pot părea lui mai mult o povară, din cauza nevoii de a veni şi a pleca atunci când doreşte. Acceptabil din punctul de vedere al afinităţii pe plan erotic, dar valorile lor emoţionale sunt foarte diferite. O relaţie intimă, foarte sexy şi foarte provocatoare.

Femeia din zodia Scorpion şi bărbaţii din semnele de Foc  (Berbec, Leu şi Săgetător)

Entuziasmul şi imaginaţia ieşite din comun ale nativilor din semnele de Foc pot fi teste extreme pentru femeia Scorpion. Aici ea poate găsi aventură, provocare şi pericol, dar trebuie să fie pregătită ca puterea ei să fie uzurpată.

Femeia din zodia Scorpion poate găsi o provocare în plăcerea impulsivă a stimulării intense a nativului Berbec. Propria lui incitare este rapidă, dezinhibată şi adeseori foarte egoistă. A ei este mai lentă, languroasă şi adeseori alimentată de posesivitate. Acest lucru poate cauza conflicte şi scene pasionale, crize şi drame, dar femeia Scorpion va fi incitată de acestea. Dorinţa lui de a face amor penetrant dur poate face ca ea să devină frustrată şi incapabilă să reacţioneze. Posesivitatea ei îl poate împinge până la limită şi nevoia lui de libertate îl va determina să o părăsească. Totuşi, în singurătate, ea poate găsi fanteziile cu bărbatul din zodia Berbec ca fiind mult mai fructuoase decât chiar prezenţa lui.

Cu bărbatul din zodia Leu există promisiunea încântării. Plăcerea lui se bazează pe joc, pe luminozitate şi umor, pe tandreţe, tachinare şi aventură. A ei este serioasă şi intensă, deşi ea poate lăsa deoparte inhibiţiile pentru o perioadă de timp şi aborda jocul în maniera lui. Pasiunea lui pentru exhibiţionism o poate aduce în locuri exotice pentru jocuri erotice sălbatice. Ea poate explora lumea lui erotică ştiind că el este la fel de intens motivat ca şi ea. El este provocator şi puternic, dorind devotament total. Ambii sunt pretenţioşi şi vor savura provocarea celuilalt, dar credinţa lui că el ştie ce este mai bine din punct de vedere erotic poate să contravină nevoii ei de apropiere.

Iubitul din zodia Săgetător se poate dovedi pentru ea cel mai evaziv. Aici ea poate fi prinsă de propriile sentimente auto-destructive. Ea va fi obligată să controleze natura oportunistă a acestui bărbat focos şi vorace. El nu se implică niciodată emoţional în experienţele sale erotice şi simte nevoia să fie liber să vină şi să plece atunci când doreşte, cu excepţia cazului când are Venus în Scorpion. Lui îi poate plăcea să se supună puterii ei, dar vrea eros spontan, plin de aventură. Pasiunea lui poate fi deosebit de zgomotoasă; el ia ce vrea atunci când vrea şi se bazează puţin pe mister, în timp ce ea tânjeşte după acesta din urmă.

Femeia din zodia Scorpion şi bărbaţii din semnele de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn)

În special cu nativii din Taur şi din când în când cu cei din Capricorn, curgerea şi ritmurile senzualităţii lor pot conferi femeii din zodia Scorpion timpul să-şi exprime adevăratele nevoi erotice dezinhibate şi dominante.

Zodia Taur este opusul Scorpionului în zodiac. Aceasta înseamnă că tensiunea dintre ei este ca un magnet, irezistibilă, atractivă şi alarmant de neplăcută. Această relaţie amoroasă este obsesivă şi posesivă, dar deosebit de erotică. Bărbatul din zodia Taur este deosebit de satisfăcut de sensibilitatea şi de totala implicare a corpului său, iar femeia din zodia Scorpion va fi extraordinar de fascinată de el. Incitarea va fi o conexiune erotică instantanee. Ambii savurează amorul oral, şi ea va fi încântată de abilitatea nativului Taur de a menţine orientat spre ea un flux ritmic de senzualitate. El o poate transforma într-o „femme fatale”, dar va fi fericit şi dacă va convinge orice femeie care a ales să-şi nege senzualitatea proprie să-si accepte latura fizică, pământească.

Bărbatul din zodia Fecioară este în căutarea purităţii şi a perfecţiunii şi poate deveni înlănţuit de misterul ei, văzând-o ca pe ţinta căutărilor sale. Tehnica lui o va inspira în mod sigur. Ea poate fi încântată de rafinamentul lui erotic, iar măiestria incitării lui va fi superbă pentru ea. Totuşi nevoile ei erotice profunde pot rămâne neîmplinite în braţele unui bărbat din zodia Fecioară, deoarece acesta este detaşat emoţional. Aici ea poate suferi o durere pe care şi-o pricinuieşte singură, căci cu cât încearcă să pătrundă mai mult în sufletul lui, cu atât el va deveni mai detaşat.

Cu bărbatul din zodia Capricorn există o provocare instantanee. Ambii sunt incitaţi de puterea sexuală, şi pot apărea anumite conflicte incitante între dorinţa lor comună de a fi la cârmă, ambii temându-se să se predea  in faţa celuilalt. În orice caz, atunci când o fac, ambii se simt eliberaţi. Este o relaţie foarte senzuală care se bazează pe o încredere neexprimată. El va învăţa mult din puterea ei erotică intensă, iar ea va descoperi o sexualitate nouă, care răspunde. O relaţie amoroasă provocatoare şi adeseori de lungă durată.

Femeia din zodia Scorpion şi bărbaţii din semnele de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător)

Semnele de Aer simt nevoia să comunice, să-şi exprime dorinţele şi să evite sentimentele. Acest fapt poate constitui un element de atracţie intensă pentru curiozitatea femeii din zodia  Scorpionului, deşi nu este caracteristic naturii ei.

O relaţie amoroasă cu un bărbat din zodia Gemeni se poate dovedi în cea mai mare măsură a fi un test, o obsesie şi o provocare. Nevoia sa de a se exprima şi faptul că nu suportă plictiseala arată nevoia constantă de varietate, iar variaţiile în cadrul întâlnirilor erotice se potrivesc cu siguranţă laturii sălbatice a femeii din zodia Scorpion. Dar bărbatului în zodia Gemeni i se poate părea prea serioasă pasiunea ei secretă şi intensă în comparaţie cu îmbrăţişarea lui uşoară, aerată. Lui îi plac conversaţia şi conotaţiile erotice mai degrabă decât posesiunea profund emoţională. El poate găsi sexualitatea ei ca fiind puţin prea mocnită, iar ea poate găsi la el căutarea plăcerii ca fiind atât de neobosită şi  de dispersată încât implicarea ei erotică se epuizează.

Cu bărbatul din zodia Balanţă ea poate experimenta multă plăcere mai ales dacă ea are Venus în Balanţă sau el are Venus în Scorpion. Bărbatul nativ în Balanţă reacţionează la intimitate erotică creativă. În căutarea erosului ideal lui i se poate părea plăcut să  fie tulburat şi supus multora dintre rolurile ei. Propria lui lume de fantezii rezonează uşor cu cele mai profunde dorinţe ale ei de a experimenta noul şi de a se abandona intens şi exploziv. Cu toate acestea ea poate simţi că ceva lipseşte, deoarece instinctiv are nevoie să fie dominată.

Cu bărbatul din zodia Vărsător ea poate descoperi un tip de energie erotică foarte diferită de a ei. Aceasta este adeseori o relaţie erotică magnetică şi stranie. Bărbatul Vărsător este ambiguu în ceea ce priveşte erotismul. El crede că îi poate elibera pe alţii de inhibiţii şi prejudecăţi şi-şi poate câştiga propria plăcere intelectuală din a rămâne neimplicat în tot acest proces. Femeia din zodia Scorpion vrea implicare totală, în timp ce el nu vrea. Totuşi atracţia reciprocă va fi intensă şi ambii vor adora să se analizeze unul pe celălalt în noapte sau după fiecare întâlnire erotică.

yogaesoteric
 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga