Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Vishuddha Chakra - aspecte psihologice

Un articol de Elena Glodeanu

Toate „posibilităţile” miraculoase, harurile, „puterile” numite de orientali siddhi sunt legate de activarea chakra-ei gâtului, mai exact de domeniul celui de al cincilea element subtil, Akasha (eterul subtil).

Efectele meditaţiei asupra lui Vishuddha Chakra sunt: calmul, seninătatea, puritatea, o voce melodioasă, trezirea inspiraţiei artistice, capacitatea de a interpreta scrierile sacre, scripturile, de a înţelege mesajul ascuns al viselor.
Persoana influenţată predominant de cea de-a cincea chakra nu mai consideră importante distracţiile şi plăcerile provocate de simţuri şi intelect. O astfel de fiinţă va căuta cunoaşterea reală dincolo de limitele timpului, de condiţionările culturale şi ereditare. A intra în câmpul său de energie înseamnă a ne elibera de vârtejurile lumii şi a ne putea controla ieşirile egotice.

Ideea de conştiinţă cosmică este legată de acest centru psihic

Atât din punct de vedere fiziologic, cât şi psihologic, centrul subtil de forţă Vishuddha Chakra corespunde procesului complex de hrănire. Dezvoltarea armonioasă a primilor trei centri de forţă conduce la formarea unei personalităţi umane echilibrate şi armonioase. Al patrulea centru subtil de forţă, Anahata Chakra, constituie o etapă intermediară, un punct central care unifică planurile inferioare ale fiinţei cu cele superioare, sfera supravieţuirii, convieţuirii sociale şi a afirmării personalităţii cu planurile subtile, rafinate, elevate ale manifestării. Deloc întâmplător, Anahata Chakra este centrul inimii, al iubirii, al trezirii la nivel de suflet. Următoarea etapă este dobândirea unei stări de receptivitate superioară, a unei deschideri sufleteşti faţă de inspiraţiile divine. În acest sens, Vishuddha Chakra corespunde procesului de hrănire, atât fizic, deoarece zona sa de proiecţie în planul fizic este zona gâtului, cât mai ales subtil, referindu-se la o hrănire energetică, la o îmbogăţire sufletească prin accesul în lumile superioare ale universului. La această etapă evolutivă, noţiunea de „conştiinţă superioară lăuntrică”, ce reprezintă un potenţial fundamental de expresie, ce permite prin intermediul intuiţiei să pătrundem misterele insondabile ale manifestării divine, devine acum pentru fiinţa umană accesibilă, putând fi amplificată gradat.

Timpul este oglinda eternităţii

Starea de receptivitate faţă de lumile superioare, elevate, sublime din univers face posibilă deschiderea unor porţi de acces în aceste lumi. Astfel de trăiri pot fi atinse atât în meditaţii, cât şi spontan, prin Graţie Divină. Psihologul Abraham Maslow le-a denumit „experienţe de vârf”. Pentru toţi cei care au trăit asemenea „experienţe de vârf” (momente de extaz, intuiţii sau trăiri transcendente), ele reprezintă cel mai important lucru din viaţa lor şi sunt privite ca cele mai preţioase aspecte care dau cu adevărat valoare vieţii. Ele pot fi anumite forme de depăşire a individualităţii, în care ego-ul limitator este transcens, apare sentimentul fuziunii cu întregul univers sau cu un aspect subtil al manifestării, cu altă fiinţă iubită sau chiar cu Dumnezeu. Experienţa poate consta şi numai dintr-o senzaţie de ieşire din timp: timpul pare că stă pe loc; apare sentimentul atemporalităţii.

În „Memoriul pentru apărarea lui Cagliostro” (din cartea lui Serge Hutin – „Societăţile secrete de ieri până azi”), înţeleptul Cagliostro spune: „Eu nu aparţin nici unei epoci şi nici unui loc; resimt permanent că mă situez în afara timpului şi spaţiului, fiinţa mea spirituală îşi trăieşte în esenţă eterna existenţă şi, dacă uneori mă scufund în gândirea cosmică, reurcând cursul vârstelor, dacă atunci îmi întind spiritul atotputernic spre  un mod de existenţă superior şi depărtat de cel pe care voi îl percepeţi, trăiesc extazul paradisiac şi devin cel ce doresc să fiu. Participând plenar şi în mod conştient la realitatea Fiinţei Absolute, îmi conduc aproape toate acţiunile după inspiraţia divină care mă susţine şi mă înconjoară.”

Cuvinte cheie

Akasha – Element subtil fundamental pe care înţelepţii yoghini l-au descoperit de mii de ani ca pătrunzând totul. În unele texte secrete, el este considerat eterul spaţial care cuprinde şi înregistrează cu fidelitate totul. În Orient, Akasha sau eterul atotcuprinzător este cel mai subtil dintre cele cinci elemente subtile (pământul, apa, focul, aerul şi eterul). Akasha este o substanţă fundamentală despre care yoghinii avansaţi şi înţelepţii spun că umple şi pătrunde tot Macrocosmosul, fiind suportul de bază al vieţii şi al sunetului. În Akasha se înregistrează instantaneu tot ceea ce se petrece în Macrocosm, iar imaginile înregistrate pot fi citite de yoghini şi se numesc clişee akasha-ice.

Eternitate – Ceea ce este cu adevărat divin şi există în afara timpului. Stările de deosebită elevare spirituală, care ne înalţă pe culmile fericirii extatice a conştiinţei cosmice sunt tangente cu sentimentul eternităţii. Acest sentiment al eternităţii apare şi ca o stare de supremă satisfacţie atunci când trăim total în prezent; clipa prezentă este imaginea mobilă a eternităţii, iar trăirea simultană, cu profunzime şi autenticitate a clipei însoţită de extragerea semnificaţiilor ei esenţiale înseamnă, de fapt, transcenderea acesteia prin înălţarea în sfera sublimă de forţă a viziunii şi trăirii autentic spirituale. Eternitatea este contrapartea din lumea spirituală a timpului din lumea fenomenală. Aşa cum spunea Platon, timpul este „o imagine mişcătoare a eternităţii.”

Intuiţie – Reprezintă cunoaşterea directă, imediată, prin inefabilă rezonanţă, a adevărului, fără ajutorul gândirii. C.G.Jung definea intuiţia drept una dintre cele patru funcţii psihologice fundamentale ale omului, celelalte trei fiind gândirea, sentimentele şi simţurile. El descrie intuiţia ca pe o funcţie de explorare a necunoscutului, care oferă posibilităţi şi implicaţii dificil, în aparenţă, de a fi percepute în mod conştient. Intuiţia nu este un act de voinţă, ci o stare de atenţie şi de receptare inspirată.

Inspiraţie – Stare specifică de rezonanţă şi comuniune interioară ce conduce la o anumită trăire sublimă, acţiune sau idee. Se caracterizează prin autorevelarea, în plan subiectiv, a unor trăiri subiacente, reprezentând o condiţie psihică favorabilă actului de creaţie, motiv care l-a făcut pe Platon să o conceapă, pe drept cuvânt, în termeni mitologici, ca mesaj al divinităţii de care inspiraţii se lasă pătrunşi în profunzimile fiinţei până la transa extatică. Pentru Schopenhauer, inspiraţia era prilejul contactului cu lumea subtilă eternă a Ideilor Divine, iar pentru Nietzsche, expresia beţiei dionisiace născătoare a creaţiilor geniale.

Timp – Proprietatea universală a tuturor formelor de a fi cuprinse într-o anumită energie subtilă a duratei, situându-se simultan sau succesiv unele faţă de altele. În viziunea spirituală yoga asupra timpului, timpul apare ca un cerc, primind atributul reversibilităţii într-o devenire ciclică a Universului. Întreaga Creaţie este supusă acestei neîncetate deveniri deci, cu alte cuvinte, energiei subtile a Timpului, numai Pura Conştiinţa Divină plasându-se în eternitatea ce transcende orice devenire şi orice durată.

Fiind în esenţă energie subtilă, dimensiunile timpului sunt modulate specific de structurările conştiinţei individuale şi ale Conştiinţei Cosmice. Astfel, informaţiile referitoare la evenimentele din trecut, prezent sau viitor sunt înregistrate şi înmagazinate într-un sui generis suport magnetic al Universului, realitate denumită în yoga „înregistrări sau clişee akasha-ice”. Aceste „urme” stocate în energiile timpului pot fi ulterior retrăite la voinţă de yoghinii avansaţi, ca şi de anumite fiinţe umane înzestrate nativ cu un anumit nivel de deschidere în planul specific al lui Akasha tattva sau care, spontan, de cele mai multe ori fără să ştie clar cum se procedează, intră într-o anumită stare specială de conştiinţă conexă cu nivelul înregistrărilor akasha-ice.

Prezenţa şi accesibilitatea unor asemenea informaţii din Akasha tattva este implicită chiar şi în actualele teorii ale fizicii moderne, cum ar fi teoria „Ordinii Implicate” a lui David Bohm, care sugerează că există o anumită ordine fenomenală şi structurală a Universului şi care nu are nimic de-a face cu devenirea şi temporalitatea. Oamenii de ştiinţă de la începutul secolului nostru au arătat în repetate rânduri că simţul aprecierii noastre asupra timpului este, de fapt, o distorsionare a realităţii.

Arta modelează artistul, iar artistul modelează lumea

Această inspiraţie divină apare doar în momentele, mai mult sau mai puţin conştiente, de receptivitate superioară. Marii compozitori, oamenii de artă, chiar cei de ştiinţă au avut în astfel de momente „sclipiri” de genialitate. Există o concepţie conform căreia fiecare act de creaţie este un dialog tainic cu Dumnezeu. În cazul în care fiinţa umană are interior această stare de receptivitate superioară şi permite cu adevărat punerea la unison cu realităţi elevate de ordin subtil, aceste realităţi se vor materializa în forme sublime ideale în sfera conştiinţei. Orice fel de trăire sau realizare artistică nu numai că creează sau recreează arta, ci transformă în acelaşi timp personalitatea receptorului sau creatorului de artă, deoarece prin simboluri receptate telepatic sau create exterior, creatorul de artă devine fulgerător capabil să se reintegreze şi să atingă un nou nivel elevat de conştiinţă. Mai mult decât atât, actul de creaţie sau, cu ate cuvinte, de expresie ca şi cel de a fi creat sunt părţi complementare ale aceluiaşi fenomen. Prin contrast, atunci când arta şi inspiraţia este considerabil stânjenită de ego, creativitatea stagnează. Atunci când se exacerbează ego-ul dispare arta, iar atunci când ego-ul dispare, arta universal valabilă înfloreşte spontan în voie. Când artistul este înnăbuşit de ego, lăsându-se dominat de calcule meschine, el începe „să se imite” stereotipic pe el însuşi şi nu mai transmite telepatic nimic celorlalţi. Aceste inspiraţii nu-l mai transformă atunci şi creşterea sa lăuntrică, personală, încetează.

Geniul se hrăneşte cu esenţe
În actul cu adevărat creator în care eşti liber, manifestându-te cu o „nebunească” spontaneitate caracteristică mai ales geniului, înainte de toate, tu te hrăneşti pe tine însuţi, căutând să oferi cât mai mult celorlalţi şi, dăruindu-te atunci cât mai mult, accepţi ghidarea şi inspiraţia conştiinţei superioare din interiorul tău. Mai ales din acest punct de vedere putem spune că actul superior de hrănire ca şi faptul de a fi simultan hrănit, atunci când hrăneşti pe ceilalţi este unul şi acelaşi lucru. Prin intermediul lui Vishuddha Chakra, artistul de geniu, de exemplu, realizează chiar prin intermediul artei sale inefabila sa identitate iniţială cu acea infailibilă voce interioară care îl inspiră.

În cazul unei fiinţe umane la care conştiinţa este preponderent focalizată la nivelul acestui centru de forţă (Vishuddha Chakra), rolul său este, de asemenea, de primitor şi simultan de distribuitor al Graţiei Divine. Prin sublima experienţă a primirii graţiei, conştiinţa individuală hrănită cu divina ambrozie ascensionează în mod spontan la nivelul centrului de forţă următor (Ajna Chakra) realizând tulburătorul mister că, atât cel care dăruieşte cât şi cel care primeşte sunt unul şi acelaşi, fuzionaţi într-o inefabilă unitate, întocmai ca picătura unită acum în mod evident cu oceanul fără margini.

Un articol preluat din revista Yoga Magazin nr.41


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga