Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tradiţia yoghină >Mari yoghini >
Bhagavan Nityananda

de Elena Godeanu

“Omul trebuie să caute calea cea mai scurtă şi mijloacele cele mai rapide pentru a se întoarce acasă - să transforme scânteia în flacără, să se contopească cu aceasta şi să se identifice cu marele foc care a aprins scânteia.”

“Conştiinţa deplinei egalităţi este cea mai înaltă realitate. Nityananda realizase această stare supremă. Era o fiinţă extraordinară, trăia extazul stării de Samadhi ca pe ceva firesc şi nici un moment nu-şi pierdea această stare.
Era îmbătat de iubire. Oriunde ar fi mers, păşea alături de Dumnezeu. Mişcările corpului său erau forma în care el Îl adora pe Dumnezeu. Somnul său era o divină stare de Samadhi. Era absorbit în Sine şi această absorbţie era o adoraţie a totului. Discipolii săi erau lipsiţi de orice teamă. A fost cu adevărat un maestru divin. El a trăit retras şi gloria sa a fost deosebită. Doar prin graţia sa, fără alte discipline dificile, această mare fiinţă şi-a transformat adepţii în yoghini şi mesageri ai iubirii. Sfatul său pentru bărbaţi şi femei era: Priveşte fiecare om ca pe Dumnezeu.”

Swami Muktananda

“O, Bhagavan Nityananda, Maestrul meu, tu ai trăit într-o mare austeritate. Erai mereu înconjurat de nenumărate obiecte, dar mâinile tale nu le atingeau şi privirea ta nu se oprea asupra lor. Ai trăit într-un loc izolat, în jungla spre care, pe atunci, nu exista nici o cale de acces. Acum locul a devenit un sanctuar; astfel este încununată o existenţă de siddha.

Cunoşteai trecutul, prezentul şi viitorul. Chiar dacă nu pronunţai decât un cuvânt, el nu era niciodată în zadar. Ai fost însăşi întruchiparea renunţării, tu cel cufundat permanent în plenitudinea extazului interior. Această trăire continuă a extazului lăuntric este starea firească a unui siddha.

Erai permanent absorbit în beatitudine. Însuşi numele tău era o beatitudine (Nityananda înseamnă beatitudine eternă). Când râdeai, bucuria şi extazul emanau din fiecare celulă a fiinţei tale, ca şi cum corpul tău s-ar fi dezagregat sub presiunea acelei bucurii nesfârşite. Totdeauna ai vorbit în aforisme. Chiar dacă nu rosteai decât un cuvânt foarte scurt, era la fel de semnificativ ca un lung discurs. Câteodată rămâneai tăcut două-trei zile la rând. Acesta este extraordinarul mod de a fi al siddha-şilor.

O, Nityananda, cel mai de seamă dintre avaduta-şi. Ochii tăi priveau în afară, dar privirea ta era orientată spre interior. Pleoapele tale erau pe jumătate lăsate, dar ochii tăi străluceau ca soarele de dimineaţă. Un surâs îţi juca mereu pe buze. Mâinile tale erau mari şi generoase.

Uneori când închideai ochii treceau o oră sau două până să-i redeschizi. Ca o consecinţă a stării naturale de siddha, rămâneai câteodată ore întregi cufundat în extazul propriului tău sine. Mii de persoane treceau să te vadă fără să facă vreun zgomot. Domnea o atmosferă de pace. Nu aveai nimic să le spui. Mulţumindu-se doar să te vadă, oamenii se simţeau consolaţi. Ai fost suveranul siddha-şilor.

O, Nityananda, aveai obiceiul să spui: “Sinele este Adevărul Suprem. Nu există nimic superior Sinelui. O, Sinele este în interior. Îndreptaţi-vă spre interior.” Aşa ne învăţai, folosind cuvinte puţine. Pentru tine, interiorul şi exteriorul erau la fel. În permanenţă tu te menţineai în interior. Ce mare siddha ai fost!

Cuvintele tale erau asemenea mantra-elor. Comportamentul tău întruchipa învăţătura yoghină. Locul în care trăiai era în permanenţă curat, iar aerul proaspăt, oricât de multe persoane treceau să te vadă.

În extaz, cel deplin realizat este una cu fericirea perfectă a Supremului Absolut. În apropierea sa, oamenii trăiesc spontan experienţa beatitudinii. O, Nityananda, mii de persoane au îngenunchiat tăcute în faţa ta şi fiecare a fost cuprinsă de beatitudine.
O, Gurudev, tu continui să acţionezi şi acum, deşi nu te mai manifeşti în corpul fizic.”

din  „Maha  Siddha  Yoga  -  Secretele  căii  perfecţiunii”  de  Swami  Muktananda

„Lasă-ţi mintea să fie ca un lotus care pluteşte pe apă, fără să fie legat de mâlul de dedesubt. În timp ce eşti angajat în acţiuni lumeşti, păstrează-ţi mintea neatinsă de dorinţe şi de tentaţii. Păstrează-ţi mintea detaşată şi credinţa în Dumnezeu ferm stabilită în lotusul inimii. Nu te lăsa niciodată tulburat de bucurie sau de tristeţe.”

„Natura poate să se schimbe, soarele se poate opri din a-şi mai răspândi căldura, apa se poate opri din curgerea sa, noaptea poate deveni zi şi ziua noapte, dar, o dată ce tu ai primit graţia unui maestru, nu o vei pierde niciodată.” Cu aceste cuvinte descrie marele înţelept yoghin Swami Muktananda (cel mai important discipol al lui Nityananda) relaţia pe care a avut-o cu maestrul său spiritual, Bhagavan Sri Nityananda din Ganeshpuri, India. Nityananda a fost maestru desăvârşit, un siddha guru. „O dată cu realizarea supremă, unele fiinţe rămân în extaz. Ele trăiesc în lumea noastră, dar nu sunt interesate nici de locul, nici de situaţiile în care se află. Pentru astfel de fiinţe, lumea s-a transformat în paradis, deoarece o contemplă în lumina divină a conştiinţei. Ele au dobândit deplina libertate. Sunt cu totul cufundaţi în Divin în orice moment.” – afirma Swami Muktananda. Foarte puţin cunoscută, calea perfecţiunii (Siddha Yoga) necesită prezenţa unui siddha guru, o fiinţă realizată spiritual. Siddha Yoga este calea trezirii energiei interioare a discipolului în primul rând prin graţia maestrului.

Naşterea lui a rămas  înconjurată de  mister

Nityananda s-a născut la începutul secolului al XX-lea, în jurul anului 1896. Legenda spune că, într-o pădure din Ganeshpuri, într-o zi, doi corbi croncăneau foarte tare, atrăgând atenţia unei bătrâne aflată la strâns de lemne uscate. Bătrâna aparţinea castei inferioare a culegătorilor de lemne. Ea a urmat chemările păsărilor şi, nu mică i-a fost mirarea când, sub nişte vreascuri, într-un tufiş, a descoperit un bebeluş cu pielea de culoarea grâului copt, învelit cu grijă într-o pânză albă. Bătrâna avea deja o familie mare, dar şi-a adus aminte de o prietenă a sa care voia să adopte un copil pentru că nu putea rămâne însărcinată. Aşa că a luat cu grijă copilaşul şi l-a dus acasă. A doua zi dimineaţă a pornit spre satul unde trăia prietena ei, care a primit copilul cu mare bucurie, l-a adoptat şi l-a numit Ram. Mama adoptivă lucra ca îngrijitoare în casa lui Ishwar Iyer, un avocat respectat. 

I  s-a  prezis  o  viaţă de  învăţător spiritual

Ea a murit când copilul avea şase ani şi atunci Ishwar Iyer l-a luat în grijă pe micuţul Ram, faţă de care simţea, în mod inexplicabil, o atracţie mistică. Domnul Iyer era un călător pasionat şi Ram l-a însoţit în toate călătoriile sale.

Odată, ajungând la un templu al lui Krishna, Ram a făcut dovada unor cunoştinţe esoterice deosebite, ce l-au uimit pe Iyer. Un binecunoscut astrolog i-a spus că Ram era o fiinţă cu un înalt nivel spiritual şi că era o adevărată binecuvântare pentru avocat să-i fie tutore şi prieten. Pe când Ram avea zece ani, Iyer l-a dus în oraşul sfânt Benares. Pe drum băiatul i-a relatat anumite viziuni divine pe care le avusese. La un moment dat, în timpul călătoriei, el şi-a luat rămas bun de la tatăl său adoptiv, spunându-i că trebuie să-şi urmeze calea şi promiţându-i că-l va revedea. Unde s-a dus tânărul, nu ştie nimeni. Totuşi, se spune că ar fi călătorit prin regiunile nordice; alte surse afirmă că ar fi fost recunoscut ca un mare maestru pe calea Kundalini Yoga undeva prin Himalaya. După şase ani, Ram s-a întors acasă. Pentru că se gândise neîncetat la el, realizând că s-a întors, Iyer a fost cuprins de o imensă bucurie şi a început să repete extaziat “Nityananda, Nityananda!”- Beatitudine eternă! Şi acesta a devenit numele cel mai cunoscut al Maestrului.

La scurtă vreme de la întoarcerea lui Ram, domnul Iyer s-a îmbolnăvit foarte grav şi a murit, nu înainte însă de a primi binecuvântarea maestrului. În anii care au urmat, Nityananda a călătorit (se spune că a fost în Ceylon, Rangoon, Singapore, Burma) înainte de a se întoarce în sudul Indiei. A locuit câţiva ani în Kanara de Sud, apoi în Kangangad, Gokarn şi Vajreswari. Mai târziu s-a stabilit în Ganeshpuri. Viaţa sa a fost un lung şir de miracole. A construit spitale, ashram-uri (aşezăminte yoghine), temple, şosele, rezervoare de apă, a hrănit copii săraci, a vindecat orbi şi oameni aflaţi pe patul morţii, i-a înviat pe cei care meritau să mai trăiască. Dar cele mai mari minuni, le-a săvârşit în sufletele aspiranţilor sinceri.

A  vindecat  orbi şi  a  înviat morţi

Nityananda nu a lăsat nici o lucrare care să-i descrie învăţătura şi practica spirituală. Mai mult, el nu s-a referit niciodată la el însuşi folosind persoana întâi singular, ci spunând „acesta” sau „de aici”. A negat că ar fi avut un maestru încarnat sau că ar fi urmat o anumită linie spirituală. Nu a căutat să aibă discipoli şi nu a avut niciodată intenţia să cheme oamenii la el, cu toate că era căutat de foarte mulţi. Sfaturile pe care el le dădea difereau de la o persoană la alta; cu toate acestea el îi îndemna pe toţi să-şi păstreze mintea pură şi aspiraţia intensă către Dumnezeu. Misiunea lui, ocultată prin tăcerea sa, era să ofere alinare oamenilor suferinzi, indiferent dacă aceştia veneau sau nu la el, şi să reveleze niveluri înalte de conştiinţă celor care căutau adevăruri superioare. Graţia emana din fiinţa sa şi din tăcerea-i plină de compasiune. O singură privire a sa putea sfărâma mândria egoistă sau putea să redea speranţa şi aspiraţia adevăratului căutător spiritual. Unul dintre discipolii săi spunea: „Din momentul în care Nityananda şi-a revărsat graţia asupra noastră, nu ne-am mai simţit limitaţi de timp. Într-adevăr, forţa sa spirituală ne ajută să transcendem timpul. Trăim un continuu prezent extatic. Acesta ne transformă din ignoranţi în iluminaţi.”

A fost un mare maestru yoghin. Era prietenul oamenilor obişnuiţi, ghid al aspiranţilor la spiritualitate şi tovarăş fidel al discipolilor. Spunea că devoţiunea faţă de Dumnezeu nu exclude îndeplinirea responsabilităţilor sociale. De fapt, el cerea oamenilor să continue să trăiască în societate, spunând că munca bine făcută şi cu dăruire avea aceeaşi valoare ca şi realizarea unui ritual religios.

Măreţia sa rezidă în iniţierile autentice pe care le-a oferit oamenilor. În timp ce rămânea mereu în starea de extaz mistic, prezenţa sa divină se reflecta asupra celor din jurul său, care erau capabili să îi perceapă starea sa de conştiinţă.
În 25 iulie 1961, Nityananda a anunţat că în decurs de două săptămâni va părăsi planul fizic, intrând în Mahasamadhi . Implorat de unul dintre discipoli să-şi amâne părăsirea planului fizic, el a răspuns că ar face aceasta dacă ar fi rugat de cineva cu o devoţiune şi o dragoste plină de abnegaţie. „Dacă o astfel de fiinţă ar fi prezentă aici, ar fi posibil. Nici chiar Dumnezeu nu ar putea să plece dacă ar fi rugat astfel. Nu ar putea să rupă legătura unei iubiri pure. Poţi tu să-i oferi acestuia (se referea la sine însuşi) această devoţiune plină de dăruire?”.

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 42

yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga