Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Îngerii gardieni ai evoluţiei spirituale

Idee-forţă: "Cea mai directă modalitate de creştere spirituală este de a fi întotdeauna eu însumi."

Simbolism : reprezentarea acestor îngeri sugerează faptul că ei ne binecuvântează să trăim în lumina propriei noastre naturi divine. În mâna ridicată ei ţin o lumânare a cărei flacără simbolizează iluminarea spirituală şi, cu cealaltă mână, ei ne indică lecţiile vieţii noastre. Dacă le „învăţăm” atunci putem spune că ne înscriem pe „calea inimii” şi astfel vom fi din ce în ce mai fericiţi şi mai liberi.

Funcţia angelică : ocrotesc evoluţia noastră spirituală.

Darurile spirituale pe care ni le oferă : aceşti îngeri ne ajută să ne orientăm spre spiritualitate, ei ne învaţă să recunoaştem că Dumnezeu este sursa vieţii şi să putem vedea scânteia divină care există în fiecare dintre semenii noştri.

Ţelul cel mai important al vieţii noastre pe Pământ este evoluţia spirituală. Îngerii evoluţiei spirituale ne veghează creşterea spirituală întreaga viaţă şi întotdeauna ne protejează sufletele. Aceşti îngeri binecuvântează toate activităţile care ne fac să creştem spiritual, să ajungem la o veritabilă împlinire şi armonie interioară. Ei ne ajută să ne orientăm către acele lucruri şi activităţi care sunt cu adevărat benefice şi transformatoare pentru noi, care exprimă dragostea şi respectul pentru latura spirituală a fiinţei noastre.

Aceşti îngeri ne ajută să descoperim şi să recunoaştem faptul că suntem iubiţi şi apreciaţi. Când avem nevoie de bună dispoziţie, ei ne ajută să găsim, spre exemplu, compania unui prieten bun şi să petrecem împreună clipe agreabile. Aceşti îngeri ne ghidează pentru a trece de plăcerile mărunte şi a descoperi care sunt necesităţile reale ale sufletului nostru şi care este direcţia cea mai adecvată menirii noastre în care noi trebuie să ne îndreptăm. Ei ne încurajează să căutăm acele modalităţi de transformare spirituală care se potrivesc cel mai bine fiinţei noastre.

Totodată aceşti îngeri ne conduc către o stare de împlinire care ne ajută să ne înţelegem unii pe alţii. Ei ne ghidează să păşim pe calea cea bună şi să găsim resursele cele mai adecvate pentru a ne susţine fiinţa. Îndrumarea lor poate consta uneori în simplul fapt de a ne fi alături sau de a ne ajuta să facem totul într-o stare de pace interioară – ea poate fi la fel de firească precum îndemnul de a  ne plimba, de pildă, într-o după-amiază însorită sau de a face o baie parfumată cu uleiuri aromate, la lumina unei lumânări.

Spiritualitatea noastră înfloreşte atunci când ne preocupăm cu dragoste de dezvoltarea lăuntrică a fiinţei noastre. Aceşti îngeri au grijă ca noi să ne orientăm spre acele activităţi şi compania acelor fiinţe care ne stimulează în creşterea spirituală. Ei ne binecuvântează cu iubire, astfel încât să ne putem simţi profunzimile sufletului şi să lăsăm soarele să strălucească în inima noastră.

Îl rugăm, fiecare dintre noi, pe îngerul păzitor al creşterii noastre spirituale să ne scoată în cale acele fiinţe şi cărţi care ne sunt folositoare în evoluţia spirituală. Îl rugăm ca toate sentimentele noastre să fie elevate şi să ne ajute să fim conştienţi de noi înşine. Ne rugăm pentru a găsi învăţători spirituali care să aibă inima deschisă şi să ne ajute de câte ori le cerem ajutorul şi ca împreună cu ei să urmăm drumul către desăvârşirea spirituală.

Aceşti îngeri ne trezesc fiorul credinţei şi ne ajută să realizăm cât de importantă este credinţa, mai ales atunci când ne confruntăm cu dificultăţi. Ei ne încurajează să ne păstrăm încrederea în bine şi în bunătate. Ei ne ghidează constant pe calea Iubirii Infinite către Dumnezeu, ajutându-ne să realizăm că şi noi, la rândul nostru, suntem faţete ale iubirii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Tatăl permanent ne iubeşte şi ne ocroteşte.

yogaesoteric

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga