Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tradiţia yoghină >Mari yoghini >
Balayogi

“Yoghinul cristic” al Indiei - 40 de ani de extaz continuu

un articol de Veronica Dreptate

“Indiferent dacă te naşti într-o familie nobilă sau într-una umilă, corpul tău fizic rămâne supus legii temporalităţii. Indiferent care este statutul lor, numai cei care se vor dărui în întregime lui Dumnezeu vor cunoaşte sensul profund al Eliberării spirituale.” - (din cele 18 stanţe enunţate de Balayogi)

Prezentăm în cele ce urmează istoria cu totul excepţională a acestei fiinţe deosebite, cunoscută sub numele de Balayogi, care a fost şi a rămas absorbită ani întregi în Samadhi (starea meditativă de extaz divin care este cea mai profundă stare pe care o poate atinge o fiinţă angrenată pe o cale spirituală) fără să mai fie absolut deloc nevoie să se hrănească, să bea, să doarmă sau să vadă lumina zilei. Mesajul vieţii sale este simplu: fiinţa umană este, înainte de toate, chemată să fie perfectă, aşa cum Tatăl nostru, Dumnezeu, este veşnic perfect în ceruri. Nemişcarea şi tăcerea tainică a lui Balayogi ne invită aici şi acum, pe fiecare dintre noi, să îi urmăm exemplul.

Balayogi (“copilul-yoghin”) s-a născut la data de 23 octombrie 1930, în satul Mummidivaram, pe coasta de est a Indiei. În afara celor patru caste cunoscute în India există, mai prejos de acestea, cei intangibili (care nu trebuie să fie atinşi de către cei din “castele superioare”). Dar nu întâmplător, Balayogi s-a născut printre cei intangibili, tocmai pentru a spulbera ideea de castă. Unul dintre discipolii săi spunea: “Aşa cum o mamă îşi iubeşte deopotrivă toţi copiii, şi Dumnezeu, la rândul său, îşi iubeşte deopotrivă toate creaturile.” Mama lui, o adoratoare a zeului Rama, era o femeie de o mare puritate şi simplitate, motiv pentru care a şi fost aleasă pentru a-i fi mamă, căci avea toate calităţile pentru a da naştere unei încarnări divine. Ea a murit când Balayogi avea trei ani, fără să îşi dea seama că adusese pe lume o fiinţă de excepţie.

Încă din cea mai fragedă copilărie, Balayogi avea un fel de strălucire aparte a corpului, care îi uimea pe locuitorii din sat. Iubea foarte mult copiii şi animalele, iar conversaţiile sale cu adulţii depăşeau cu mult nivelul unui copil de vârsta sa. Se juca cu copiii din casta brahmanilor, căci le ducea lapte în casele lor, iar brahmanii îl numeau Pandu, un termen ce exprimă afecţiunea şi respectul pentru unii copii. De foarte tânăr, el a manifestat calităţi sufleteşti deosebite, îi proteja pe cei care se apropiau de el şi vorbea deseori despre Dumnezeu şi Suprema Cunoaştere.

Durerea provocată de moartea mamei sale, împreună cu condiţiile extrem de grele de viaţă în care trăiau cei din satul lui, au făcut să i se trezească în suflet o mare compasiune pentru oameni. Nu este întâmplătoare paralela pe care unii o fac între el şi Iisus, fiind  numit “Yoghinul christic” al Indiei.

În dimineaţa de 22 iunie 1946, Balayogi s-a aşezat pentru a-şi realiza un tapas de meditaţie la poalele unui cocotier şi a intrat într-o stare profundă de samadhi pentru o lungă perioadă de timp. Pentru a-l proteja de pelerinii care doreau să îl vadă, aspiranţii i-au construit un mic templu, după indicaţiile sale stricte, numai din ofrandele care îi fuseseră aduse. După terminarea clădirii, el a fost găsit aşezat în camera lui, în poziţia sa imperturbabilă, fără ca cineva să ştie cum a ajuns acolo.

Era extrem de slăbit când a intrat în templu dar, pe parcursul anilor, fără să mănânce, fără să bea, fără să vadă lumina zilei, fără să doarmă, corpul său a ajuns să prindă totuşi în greutate. După 40 de ani de izolare şi meditaţie, părul său a ajuns la o lungime de 5 metri; era îmbrăcat doar cu o bucată de pânză înfăşurată în jurul şalelor, iar în timp culoarea pielii sale s-a transformat gradat, devenind aurie.

Timp de doi ani şi opt luni, începând din acea zi, la el au putut intra oricând oamenii care îi cereau binecuvântarea (darshan), dar Balayogi nu a deschis ochii şi nu a vorbit cu nimeni. Cu câteva zile înainte de sărbătoarea Mahashivaratri din anul 1949, a dat câteva instrucţiuni pentru perioada următoare, cunoscând dificultăţile ce vor apărea: “Aceasta este ultima naştere din ciclul reîncarnărilor mele. Meditaţia profundă pe care o realizez acum este extrem de intensă. În curând voi atinge perfecţiunea divină şi, pentru ca nimic să nu mă deranjeze, va  trebui să încuiaţi cu cheia toate uşile, astfel încât aici să domnească o linişte  perfectă.” La rugămintea unui discipol, a acceptat să poată fi văzut o singură zi pe an, de sărbătoarea Mahashivaratri, timp de 20 de ore, de la 4 dimineaţa până la miezul nopţii. În noaptea de 27 martie 1949, la vârsta de 18 ani, el a vorbit pentru ultima oară, comunicând instrucţiunile necesare şi rostind cele 18 stanţe care rezumau înţelepciunea sa.

Începând din acea zi, el nu a mai vorbit cu nimeni, limitându-se să comunice prin semne (în cazurile strict necesare) cu cei care aveau grijă de el. Timp de 364 zile pe an, el rămânea închis între cei patru pereţi ai templului său. Nimeni nu avea acces la el, zăvoare uriaşe menţineau în permanenţă uşile exterioare închise. Din 1949, el a apărut în faţa oamenilor la fiecare Mahashivaratri, o zi pe an, până în anul 1985 – anul în care şi-a părăsit învelişul fizic, la data de 13 iulie, la cinci luni după ultima sa apariţie în public.

Balayogi nu a fost un maestru (guru) în sensul obişnuit al cuvântului, căci el nu avea altă învăţătură decât tăcerea absolută, cu excepţia celor 18 stanţe şi a indicaţiilor pe care le-a dat celor 14 discipoli aleşi de el. El i-a invitat să studieze cu atenţie şi să integreze Bhagavad Gita, textul fundamental al Mahabharata-ei (care are ca motiv central tema detaşării) ca pe propria lui învăţătură.

Mesajul său este universal, căci esenţa sa ultimă este tăcerea tainică, o tăcere care vehiculează şi proiectează Iubirea necondiţionată şi nelimitată pentru toate fiinţele vii. Această Iubire tăcută şi atotputernică este substanţa alchimică ce ne transformă din interior. În tăcerea lui tainică există o detaşare absolută, controlul total al celor cinci simţuri şi al celor cinci elemente. El a refuzat orice lucru omenesc, căci nu dorea altceva decât să mediteze pentru a fi mereu unit cu Divinul, pentru binele umanităţii.

Tăcerea tainică a meditaţiei, puritatea intenţiei, o credinţă ardentă şi sinceră – sunt pentru orice om atributele esenţiale pentru a intra în contact spiritual cu Balayogi.

“Este posibil să mănânci hrană în timp ce practici meditaţia profundă, dar acest lucru va produce anumite fluctuaţii mentale. Se poate medita asupra Atotputernicului Dumnezeu şi în timp ce-ţi îndeplineşti îndatoririle zilnice, inclusiv pe cele ale unui împărat, dar atunci cum mai poţi atinge stabilitatea mentală? Agitaţia nu va dispărea niciodată complet. Din când în când, fiinţa va trebui să facă faţă unor suferinţe, care vor părea fără sfârşit. Ea nu va fi inundată de graţia infinită a lui Dumnezeu decât prin transcenderea completă a acestor griji.“

“Pentru contemplarea profundă a lui Dumnezeu nu este neapărat necesară retragerea într-o pădure. Dumnezeu este permanent prezent aici, acolo şi pretutindeni, El este imanent în orice obiect sau fiinţă. Singura motivaţie valabilă pentru o eventuală retragere în pădure este asigurarea păcii interioare.”

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 33

yogaesoteric
 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga