Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Bhattanarayana

Bhattanarayanaa trăit probail la începutul domniei lui Avantivarman, rege al Caşmirului (855-883 d. C.), după Vasugupta, al cărui discipol principal este posibil să fi fost. A fost deci contemporan cu Kallata şi Somananada, în a doua jumătate a sec. al IX-lea. Bunicul său se numea Parameshvara, iar tatăl său Aparajita. El a avut doi fii, Muktakana şi Ramakantha, ultimul fiind discipolul lui Utpaladeva, şi pe care marele realizat şi eliberat Abhinavagupta îl citează cu mare respect.

 

Stavacintamani – Bijuteria inestimabilă a [inimii divinizate în urma] adorării lui Shiva - principala sa operă, exprimă uniunea totală realizată prin iubire nesfârşită dintre Shiva (Paravak sau Parameshvara – Dumnezeu sau Supremul Absolut) şi Energia Sa Divină (Shakti sau Pashyanti) sau altfel spus a celor doi poli complementari ai Conştiinţei Divine, prakasha şi vimarsha. Această lucrare a fost comentată de principalul discipol al lui Abhinavagupta, Rajanaka Kshemaraja. Fără îndoială că, datorită autenticităţii şi uimitoarei sale spontaneităţi, poetul a compus aceste versuri după ce a ieşit din starea de beatitudine dată de scufundarea extatică în profunzimile nesfărşite ale Spiritului, de unde a extras perla inestimabilă a Iubirii Dumnezeieşti. Limbajul folosit de Narayana este concis, cuvintele sale au mai multe semnificaţii şi grade de profunzime care coexistă într-un tot armonios, având o inefabilă savoare şi fiind de aceea aproape intraductibile.

Oferim în continuare câteva extrase din acest sublim imn de slavă a lui Shiva:

 

„Slavă lui Parameshvara, Stăpânul Suprem: măreţia Sa, a cărei esenţă este fericirea absolută, străluceşte orbitor în eternitate graţie lui Pashyanti, cea cu dulce grai, care, de cum a zărit-o i-a cucerit Inima!

 

El, a cărui fascinantă înflorire este binele suprem (bunăvoinţa universală), iubirea şi compasiunea înfinită, înţelegerea iluminatoare, beatitudinea supremă şi eficienţa extraordinară, şi a cărui maiestate inegalabilă străluceşte de Cunoaştere, este Atotputernicul şi Invincibilul Dumnezeu! În veci slavă Lui!

 

Închinare lui Shankara, lumina infinită a cărei esenţă este pura ambrozie, ocean de lapte ce desfăşoară mai întâi valurile diferenţieii şi revine apoi în Conştiinţa nediferenţiată. […]

 

Ce drum  ar putea oare să nu ajungă la Tine şi ce cuvânt ar putea să nu Te denumească? În ce meditaţie ai putea Tu lipsi? Sau, mai mult, ce nu eşti Tu, o Atotputernice!?

 

Spunând „Să-L ador, să-L contemplu, să-I fac voia”, fie ca atracţia mea către Tine să se expansioneze în mii de valuri, o, Existenţă (universală)!

 

Închinare Ţie, Doamne, Trunchi axial ce ai un şarpe simbolic drept cordon sfânt şi care eşti, prin însăşi natura Ta, refugiul unde se odihnesc mătăniile – păsări ale gândurilor mele!

 

A ne aminti în mod constant de Tine constituie singurul remediu suveran pentru tenebrele ignoranţei, o,  (universală) Existenţă! Printr-un dar mereu reînnoit, statorniceşte în mine această stare prielnică (amintirii)!”
 
yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga