Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Un experiment care a revoluţionat psihiatria

Arthur Deikman, cercetător al Departamentului de Psihiatrie al Universităţii "Colorado Medical Center" din SUA a realizat studii ştiinţifice extrem de valoroase în ceea ce priveşte meditaţia, experienţa mistică şi conştiinţa. A publicat numeroase articole şi trei cărţi despre misticism şi relaţia dintre experienţa mistică şi psihoterapie.

Prezentăm în continuare unul  dintre cele mai valoroase experimente ale sale despre care s-ar  putea spune cu uşurinţă că a revoluţionat psihiatria. Experimentul a respectat descrierile generale ale tehnicilor de meditaţie găsite în literatura mistică:

Locul potrivit pentru meditaţie trebuie să fie cât mai ferit de factorii perturbatori, care favorizează distragerea gândurilor, iar obiectul meditaţiei trebuie să fie neutru, deşi poate avea multiple conotaţii simbolice (cum ar fi crucea creştină). S-a realizat într-o cameră liniştită, cu pereţii de culoare verde pal şi un covor de culoare bej. Lumina provenea din exterior prin două ferestre aşezate pe un perete şi de asemenea de la o sursă luminoasă aflată pe tavanul încăperii. În general, culorile şi lumina nu erau intense sau puternice, ci blânde. Subiectul era aşezat într-un fotoliu, iar distanţa dintre ochii săi şi obiectul de meditaţie (un vas de culoare albastră înalt de aproximativ 30 cm, aşezat pe o masă de culoare maronie, aproape de peretele din faţă) era de aproximativ 2,5 m. În dreapta şi puţin mai în spate faţă de subiect se afla o masă la care era aşezat experimentatorul. Pe masă se afla un casetofon.

Deşi în literatura clasică se spune că meditaţia se realizează în locuri liniştite, în acest experiment au fost introduşi în mod deliberat factori sonori perturbatori. Scopul era de a verifica ipoteza că de-a lungul practicii subiecţii vor ridica bariere psihice împotriva factorilor de distragere. Suplimentar, se presupunea că lupta împotriva singurei surse de agenţi perturbatori va intensifica procesul de meditaţie.

Meditaţia contemplativă presupune o transformare a modului obişnuit de a gândi şi de a percepe al subiectului. Mintea trebuie liniştită, nu se mai acordă nici o atenţie informaţiilor primite prin cele cinci simţuri cu privire la mediul înconjurător, iar contemplarea propriu-zisă a obiectului trebuie realizată într-o manieră ne-analitică şi ne-intelectuală. După acest model au fost realizate instrucţiunile pe care experimentatorul le-a citit fiecărui subiect, la începutul şedinţelor.

Acestea erau: "Scopul acestor şedinţe este să învăţăm despre concentrare. Tu trebuie să te concentrezi asupra vasului albastru. Prin concentrare nu se înţelege analizarea diferitelor părţi ale vasului sau iniţierea unei serii de gânduri cu privire la vas, nici crearea diferitelor asocieri sau conexiuni legate de vas, ci a urmări să vedem vasul ca şi cum ar exista, de sine stătător, fără nici o legătură cu alte lucruri. Retrage-ţi atenţia de la orice alte gânduri sau sentimente, sunete sau senzaţii corporale. Nu le lăsa să te perturbe, pentru a-ţi putea focaliza întreaga atenţie asupra vasului însuşi. Lasă percepţia vasului să-ţi cuprindă întregul câmp mental.
În timp ce tu te concentrezi, eu voi pune o casetă cu diferite sunete. Urmăreşte să nu laşi aceste sunete să-ţi distragă atenţia ca să nu-ţi perturbe concentrarea. Dacă remarci că te-ai lăsat purtat de gânduri, îndreaptă-ţi din nou atenţia asupra vasului. După 5 minute (10 minute la a doua şedinţă, 15 la a treia şi la următoarele) te voi anunţa că şedinţa s-a sfârşit
."

În general, a fost necesar ca anumite instrucţiuni suplimentare să fie adăugate pe parcurs, pentru fiecare subiect. De exemplu, după o şedinţă, un subiect a afirmat că el scana în mod repetat vasul; i s-a explicat din nou, modul în care trebuie să se raporteze la vas: intenţia sa ar trebui să fie suspendarea oricăror gânduri legate de vas, a analizării sale, astfel încât percepţia sa să fie cât mai directă, completă şi intensă. Aceste adăugiri au variat considerabil de la un subiect la altul.

După ce instrucţiunile au fost citite, casetofonul era pornit şi şedinţa începea. Prima şedinţă a durat 5 minute, cea de-a doua 10 minute şi următoarele 15 minute. Anumiţi subiecţi au dorit prelungirea unor şedinţe peste limita de 15 minute. În aceste cazuri, ei se opreau spontan după 22, maxim 33 de minute. Cele 12 şedinţe pentru fiecare dintre cei 8 subiecţi s-au desfăşurat pe o perioadă de 3 săptămâni.

În timpul primelor 5 şedinţe, stimulii sonori înregistraţi pe casetă erau 15 selecţii de câte un minut, rulate fără întrerupere, cu: muzică, listă de cuvinte, muzică, proză, muzică, poezie, muzică, proză, muzică, listă de cuvinte, muzică, proză, muzică, poezie, muzică. O casetă diferită a fost pregătită pentru fiecare şedinţă. Volumul era scăzut, dar materialul era clar audibil. A şasea, a şaptea şi a opta şedinţă au fost realizate în linişte. A noua şi a zecea şedinţă au fost realizate tot în linişte sau cu o muzică de fundal continuă. A unsprezecea şi a douăsprezecea şedinţă au folosit din nou o casetă cu material verbal şi muzică. În cea de-a douăsprezecea şedinţă, subiecţii erau testaţi în ceea ce priveşte recunoaşterea stimulilor de fundal. Testul şi rezultatele sale vor fi descrise în continuare. La o a treisprezecea şedinţă, subiecţii ascultau o casetă fără să mediteze şi erau din nou testaţi în ceea ce priveşte recunoaşterea stimulilor de fundal, ca o procedură de control pentru testul din şedinţa a douăsprezecea.



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga