Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Să ne amplificăm masculinitatea

 
Trezirea şi conştientizarea sexualităţii pot impulsiona extraordinar de mult evoluţia spirituală a fiinţei umane. În acest sens, iată ce afirmă Paul Gregor, cercetător al fenomenului magic: "Cele mai înalte aspiraţii metafizice ale noastre, ansamblul potenţialului nostru transcendent şi magic este închis, ferecat în materie, în sexualitate. Elanul este materializat şi deci absorbit… Nu este oare logic să socotim că transformarea comportamentului nostru sexual, a atitudinilor noastre cele mai intime, acţionează ca un declic magic care eliberează energii aproape supraumane, la fel cum o mutaţie provocată în structura intimă a atomului eliberează forţele cosmice?" "La psycho-synthese sexuelle", Bruxelles, 1965
 
Folosirea înţeleaptă a anumitor plante poate fi de un real ajutor celor care doresc să-şi cunoască mai bine propria natură sexuală şi să-şi angreneze această putere tainică (în mod atât de penibil negată şi blamată în zilele noastre) în slujba spiritualităţii. Plantele acţionează ca nişte veritabili catalizatori, care accelerează anumite procese de activare energetică şi conştientizare prezente în fiinţa umană.
 
În virtutea clasificării lor în plante feminine şi plante masculine, acestea pot fi folosite atât de către femei, cât şi de către bărbaţi, pentru a-şi trezi feminitatea, respectiv masculinitatea.. În cadrul tradiţional al medicinei Ayurveda, medicina veche a Indiei, se regăsesc trei arhetipuri (atât masculine cât şi feminine): Vata, Pitta şi Kapha. Bărbatul perfect este cel care manifestă caracteristicile tuturor celor trei arhetipuri. Multe dintre plantele care favorizează trezirea şi amplificarea calităţilor masculine în fiinţa umană sunt guvernate de Soare şi Marte.
 
Vom prezenta n cadrul acstui articol o serie de plante care dinamizează şi amplifică masculinitatea. De aceea, menţionăm că cea mai bună metodă de administrare a plantelor este sub formă de pulbere uscată, menţinută sublingual timp de 15-20 minute, de 4 ori pe zi, minim 2-3 luni de zile.


yogaesoteric

 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga