Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Abhinavagupta

Fără îndoială, Abhinavagupta nu a fost doar cel mai de seamă Maestru al şivaismului din Caşmir, care a condus această şcoală în toate domeniile la o extremă înflorire, ci şi unul dintre cele mai mari spirite pe care India le-a dat naştere vreodată. Aptitudinile sale variate cuprindeau diferite domenii, cum ar fi filosofia, estetica, poetica, teoria muzicală, gramatica sanscrită, toate şcolile şi textele tantrismului şi, ca o încununare a cunoaşterii, domeniul misticii profunde. El însuşi a atins treptele cele mai înalte ale experienţei mistice, putând să o şi exprime într-un limbaj clar şi poetic. El reîncepe să fie descoperit şi recunoscut ca Maestru în toate aceste domenii după o perioadă de relativă uitare, opera şi ideile sale dovedindu-se valoroase şi pentru Occident.

Ce cunoaştem despre viaţa sa? Următoarele date au fost determinate cu exactitate: s-a născut în jurul anului 950 e. n. şi a trăit până în secolul al XI-lea, însă anul morţii sale nu poate fi stabilit cu precizie. Spre deosebire de majoritatea filosofilor indieni, care nu dau amănunte biografice proprii, el face câteva referiri autobiografice. Alte indicaţii biografice contemporane cu el provin din sudul Indiei, de la elevul său Madhuraja (locuitor al Maduraiului de astăzi), în poemul său "Gânduri despre Marele maestru" (Gurunathaparamarsha).

În ceea ce priveşte originea lui, ştim că provenea dintr-o familie de importanţi învăţaţi, căci unul dintre strămoşii săi, Atrigupta, a fost adus la curtea regelui Lalityaditya, după o expediţie de cucerire a regatului Kanauj, în secolul al VIII-lea, regele fiind impresionat de înţelepciunea acestuia. Familia sa provenea deci, din "ţara de mijloc", Antarvedi (Doab), ţinutul situat între Gange şi Yamuna, stabilindu-se în secolul al VIII-lea în Caşmir, pe malurile râului Vitasta (azi Srinagar). Abhinavagupta laudă minunatele calităţi ale acestui ţinut, asemănându-l cu Shiva însuşi, slăvind frumuseţea naturii şi atmosfera spirituală a acestor locuri (Tantraloka XXXVII, 40-41). Tatăl său se numea Narasimhagupta, numit şi Cukhulaka, fiind fiul lui Varahagupta, numele mamei lui Abhinavagupta fiind Vimalakala. Abhinavagupta este numit "fiu al unei yogini" (yoginibhu), deci al unei desăvârşite în practica yoga, prin urmare şi mama sa a avut un înalt nivel de realizare spirituală.

Moartea timpurie a mamei sale i-a influenţat în mod hotărâtor cursul vieţii, aşa cum chiar el o scrie:

"Mama lui l-a părăsit când mai era un copil,
astfel soarta l-a pregătit pentru menirea sa viitoare.
Căci mama, se spune, este cea mai mare legătură,
iar iubirea ei înlănţuie cu legături adânci.
Deci dacă aceasta primă legătură dispare,
se obţine Eliberarea în chiar această viaţă".
Tantraloka , XXXVII, 56-57.

Tatăl său i-a fost primul profesor, introducându-l în gramatica sanscrită precum şi în studiul logicii. Ca urmare, s-a îndreptat cu plăcere spre studiul literaturii şi "a fost dintr-o dată cuprins de dăruire faţă de Divin, ca de o beţie" (V. 58). De timpuriu a trăit uniunea mistică cu Dumnezeu, ce l-a făcut să uite de tot ceea ce este lumesc. Unica sa activitate pe lângă studiul său consta în servirea învăţătorilor săi (V. 59). El menţionează o lungă listă de Maeştri împreună cu care a studiat diferite domenii ale cunoaşterii. Cei mai importanţi profesori ai săi în studiul Tantra-elor, a diferitelor şcoli filosofice, a poeticii şi dramaturgiei au fost Vamanatha, Bhutiraja, Bhutirajatanaya şi Lakshmanagupta, fiul lui Utpaladeva, precum şi Induraja şi Bhatta Tota. El a studiat şi cu Maeştrii buddhişti, în principal cu cei ai şcolii Vijnanavada şi cu învăţători ai filosofiei jainiste. Cu toate acestea el îl menţionează întotdeauna, cu un mare respect şi recunoştinţă pe Maestrul său Shambhunatha, cel care l-a iniţiat în tradiţia Kaula şi căruia îi datorează astfel suprema iluminare. E posibil ca Abhinavagupta să fi făcut un pelerinaj el însuşi la Jalandhara spre a-şi întâlni Maestrul şi spre a fi iniţiat de acesta în secretele şcolilor Trika şi Kaula sau Shambhunatha însuşi a venit în Caşmir. Maestrul lui Shambhunatha a fost un anume Sumati ce provenea din locurile sfinte ale sudului Indiei şi care stăpânea toate tradiţiile şi scrierile şivaite. Atât acest fapt cât şi contactul cu elevul lui Abhinavagupta, Madhuraja, demonstrează existenţa unui schimb viu între sudul Indiei şi Caşmir şi că tradiţia Agama-elor şivaite legau strâns cele două extreme ale subcontinentului indian.

Sintetizând experienţa anilor săi de studiu, Abhinavagupta remarcă: "Găsindu-şi bucuria în propria fiinţă, el a trăit o viaţă a renunţării în singurătate, dăruit fiind servirii Adevărului" (V. 63). După ce a dobândit desăvârşirea în cunoaştere şi în experienţa personală au început, spontan, să se adune discipoli în jurul său, la început chiar membrii familiei sale, cum ar fi fratele său Manoratha şi cumnatul său Karna, care însă a murit devreme (V. 64-65). Abhinavagupta îl mai menţionează cu o simpatie deosebită pe un anume Mandra, fiul unui ministru, precum şi pe Ramagupta şi pe verii săi, printre care Kshema, care este probabil acelaşi cu cel mai de seamă elev al său, Kshemaraja, autor a numeroase comentarii şi lucrări proprii. Propriile sale eleve sunt menţionate de asemenea cu o mare dragoste şi respect, în mod deosebit Vatsalika, mătuşa lui Mandra, şi Amba, propria lui soră (V. 73-79), care i-a slujit cu dăruire după moartea soţului ei. Din toate descrierile reiese că Abhinavagupta a fost celibatar (brahmacharin) deşi mulţi dintre marii Maeştrii ce l-au precedat au fost căsătoriţi.

În vremea când el devenise deja faimos, călugărul Madhuraja a făcut un pelerinaj din îndepărtatul sud al Indiei şi până în Caşmir pentru a se aşeza la picioarele Maestrului, iar el face o descriere vie a atmosferei ce îl înconjura. Abhinavagupta este descris în mijlocul unei adunări spirituale, înconjurat de siddha-şi şi yogini, elevi şi eleve având un înalt nivel spiritual, făcând cu o mână mudra cunoaşterii iar cu cealaltă cântând la Vina, în timp ce discipolii săi îi notau învăţăturile. Madhuraja îl slăveşte ca fiind chiar personificarea lui Shiva, ce împărtăşeşte discipolilor săi starea lui Shiva, adică îndumnezeirea, eliberându-i de orice impuritate şi legătură (v. Gurunathaparamarsha V. 37). Prin graţia Maestrului el a realizat în fiinţa sa starea descrisă de afirmaţia "eu sunt Shiva!" (V. 45).

Abhinavagupta mărturiseşte despre el însuşi că "a interpretat prin profundă concentrare şi prin propria sa inteligenţă (buddhi), multe scrieri vechi extrăgând esenţa acestora" (Tantraloka XXXVII. 82). El a studiat toate curentele spirituale ale timpului său, dar mai cu seamă tradiţiile tantrice pe care le-a prelucrat într-o sinteză extraordinară. Chiar dacă opera sa se bazează pe Tantra-e, ea poartă totuşi marca originalităţii lui, a sentimentului său de dăruire totală faţă de esenţa supremă şi este impregnată de o vie trăire mistică.

Opera sa cuprinde aproximativ 60 de scrieri, dintre care unele extrem de grele şi de voluminoase. În toate lucrările sale el transpare ca Maestru, argumentând logic în filosofia sa, nefiind doar familiarizat cu complexităţile dramaturgiei, cu subtilităţile poeticii şi ale muzicologiei, ci dezvoltând mai departe ideile înaintaşilor săi. Cititorul este condus prin hăţişul des al învăţăturilor tantrice şi al ritualurilor acestora cu o claritate spirituală ce discerne întotdeauna realul de ireal. Ceea ce este chiar mai important, el perfecţionează toate căile şi metodele vieţii mistice, pe care le cunoaşte din proprie experienţă. Expunerea sa nu este niciodată subiectivă şi totuşi chiar din descrierea aparent impersonală a unor stări mistice transpare intensitatea trăirilor proprii. Operele sale filosofice nu au niciodată caracterul sec al unora dintre speculaţiile scolastice indiene, chiar cuvintele argumentaţiei sale dovedesc o vie trăire interioară.

Dintre operele lui nu putem aminti aici decât pe cele mai importante. K. C. Pandey, care a redactat prima, şi până acum singura, monografie a operei lui Abhinavagupta, o împarte în trei perioade a căror relativă cronologie se bazează pe câteva lucrări datate şi pe unele citate din alte scrieri proprii. Prima lucrare datată este Kramastotra (cca. 900) iar imnul Bhairavastava, tradus aici, este datat cu doi ani mai târziu. Cea mai importantă şi totodată cea mai voluminoasă operă a sa, este "Lumina Tantra-elor" (Tantraloka), realizând o extraordinară sinteza în 37 de capitole a căilor eliberatoare tantrice, o adevărată summa ce integrează metafizica, mistica şi ritualul. El citează în ea o multitudine de Agama-e, totuşi exegeza sa se bazează îndeosebi pe tratatul ezoteric Malinivijaya Tantra. Tantraloka a fost în amănunt comentată de Jayaratha (cca 1150-1200 e. n.). O variantă prescurtată a acesteia este "esenţa Tantra-elor" (Tantrasara).

Abhinavagupta a dat şi două comentarii ale tratatului ezoteric mai sus menţionat, Purvapancika, considerată a fi pierdută, şi Malinivijaya Varttika, conţinând explicarea unor versuri din această Tantra, care nici ea nu s-a păstrat în întregime.

Mai notăm încă două comentarii ce provin, probabil, dintr-o perioadă mai târzie, fiind unele dintre cele mai profunde lucrări ale sale, comentarii ale unui tratat tantric ce este foarte preţuit în şcoala Trika, Paratrishika (Tantra), o parte a lucrării mai ample (azi pierdute) Rudrayamala. Cel mai lung dintre aceste două comentarii, ce pătrunde în profunzimile misticii, a ştiinţei şi practicii mantra-elor este denumit Paratrishika Vivarana. Mai este cunoscut şi sub numele de Anuttaraprakriya, o variantă prescurtată a acestuia fiind cel de-al doilea comentariu, Laghuvritti.

Cea de-a doua perioadă în opera lui Abhinavagupta cuprinde, după K. C. Pandey, lucrări literare, de teorie literară şi de dramaturgie. Înainte de redescoperirea, în acest secol, a importanţei operei lui Abhinavagupta în domeniile misticii şi metafizicii, acesta a fost cunoscut în principal datorită contribuţiilor sale pe tărâmul esteticii şi poeticii.

Cele mai importante lucrări din acest domeniu sunt Abhinava Bharati şi Dhvanyaloka Locana. Prima este un comentariu amănunţit, şi primul păstrat, al operei fundamentale a dramaturgiei indiene, Natya Shastra a lui Bharata Muni. Întrucât drama sanscrită este izvorul tuturor artelor, cele 37 de capitole ale acestei lucrări tratează toate aspectele teatrului, ale muzicii, arhitecturii, poeziei şi esteticii. Abhinavagupta este un Maestru în toate aceste domenii şi fără comentariul său, această lucrare ar fi rămas în mare parte de neînţeles. Contribuţia sa esenţială constă însă în teoria profundă a experienţei estetice, rasa, şi a celor 8 sau 9 tonalităţi fundamentale ale acesteia. Abhinavagupta realizează în această teorie o legătură între sensibilitatea sa artistică şi claritatea sa filosofică, pe fondul propriei experienţe mistice. Astfel, experienţa estetică este numită "fratele mai tânăr al trăirii mistice" căci ambele ţintesc către o stare a bucuriei ori beatitudinii (ananda) dincolo de starea de conştiinţă obişnuită, plăcerea estetică fiind însă trecătoare şi dependentă de opera de artă, pe când preafericirea mistică este eternă şi independentă de cauze exterioare.

A doua operă importantă este un comentariu la Dhvanyaloka a lui Anandavardhana, "Lumina sugestiei poetice". Anandavardhana, poet şi teoretician al artei poetice, a trăit în sec. al IX-lea în Caşmir şi a fost întemeietorul învăţăturii despre "sugestie", literal "ton", despre "rezonanţă" (dhvani), ce tratează despre inexprimabil sau sugestia în poezie. Această învăţătură care este fundamentală chiar şi în zilele noastre, în domeniul teoriei literare, a fost dezvoltată şi explicată de Abhinavagupta în comentariul său. Ea este strâns legată de teoria estetică generală ce tratează şi despre intuiţia poetică sau inspiraţia creatoare (pratibha), cât şi despre receptarea unei opere de artă de către un spectator cunoscător (sahridaya). Celelalte opere ale lui Abhinavagupta în domeniul criticii literare şi al esteticii nu s-au păstrat.

Încă din vremea în care lucra la comentariul său la Natya Shastra, Abhinavagupta a început redactarea unui comentariu la Bhagavad-Gita, numit Gitarthasamgraha, "Esenţa Gita-ei", în care interpretează pe scurt acest text fundamental pentru toate ramurile hinduismului, în lumina metafizicii şi spiritualităţii şivaite.

Cu aceasta începe cea de-a 3-a perioada în creaţia lui Abhinavagupta, perioda în care au fost scrise lucrări filosofico-teologice. Cele mai importante ar fi cele două comentarii la Ishvarapratyabhijna Karika a lui Utpaladeva, "versurile despre recunoaşterea lui Dumnezeu", primul fiind Ishvarapratyabhijna Vimarshini, relativ scurt faţă de cel de-al doilea Ishvarapratyabhijna Vivritivimarshini, un comentariu amănunţit ce se bazează pe comentariul original făcut chiar de Utpaladeva care însă s-a pierdut. Ambele lucrări fundamentează în detaliu şi argumentativ învăţătura despre "recunoaşterea lui Dumnezeu" (pratyabhijna), filosofia non-dualistă a acestei şcoli. În conformitate cu aceasta, iluminarea şi eliberarea omului constă în a redeveni conştient de adevărata identitate a omului ca fiind însuşi Shiva. Este vorba cu adevărat de o recunoaştere căci starea de "cădere" a omului nu este decât o uitare de sine, omul şi-a uitat originea divină înstrăinându-se astfel de el însuşi. Recunoaşterea adevăratului său Sine se poate produce prin intermediul scrierilor sacre ale şivaismului (Agama) şi prin graţia Maestrului. Printre lucrările pierdute ale lui Abhinavagupta se numără şi un comentariu la primul text filosofic al şcolii şivaite din Caşmir, Shivadrishti al lui Somananda, comentariu numit Shivadrishtyalocana. Un alt text filosofico-teologic este Paramarthasara, "Esenţa Absolutului" sau "Fiinţa supremei Realităţi". Acesta este o adaptare a unui text mai vechi, de origine vişnuită, având şi influenţe din filosofia Samkhya, Adhara Karika a lui Sheshamuni. O altă lucrare scurtă şi foarte condensată este Paryanta Panchashika, unde în 52 de versuri sunt expuse cele mai importante principii ale teologiei şivaite.
 
yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga