Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Totul despre secreţiile sexuale la femeie
Ştiaţi că şi femeile au capacitatea de a “ejacula”? Ştiaţi că există femei denumite “femeile izvor” care au manifestări erotice cu totul speciale diferite de fenomenul ejaculării?

Sexologii au purtat foarte multe discuţii în legătură cu existenţa fenomenului ejaculator la femei. Foarte puţine femei ştiu însă să facă diferenţa între lichidul de lubrefiere, lichidul ejaculator şi anumite lichide care apar în mod spontan în timpul actului amoros, pe care orientalii le numesc KALAS-uri.

Juisarea sau corespondentul feminin al ejaculării se manifestă printr-o secreţie clară, limpede. Nu este urină, deşi femeia poate simţi ca şi cum ar fi gata să urineze, atunci când punctul G este stimulat. Unii susţin că această secreţie vine de la glandele din buretele uretral. Ea poate varia de la câţiva mililitri la mai multe ceşti.

O femeie poate avea mai multe orgasme şi să continue să ejaculeze de-a lungul unei perioade mai mari de timp. Datorită lipsei de educaţie sexuală, femeile cred uneori că au urinat, când, de fapt, ele au trăit un fenomen similar ejaculării. Alţi sexologi susţin că lichidul ejaculator la femeie este un amestec format din lichid de lubrifiere, lichidul provenind din glandele parauretrale, lichidul provenind din glandele Bartholini şi o cantitate mică de urină. Senzaţia resimţită în urma ejaculării este aceea de secătuire, de vlăguire, asemănătoare senzaţiilor resimţite de bărbaţi, atunci când ejaculează. Tradiţia orientală tantrică susţine că există femei care ajung să trăiască în timpul actului amoros stări cu totul excepţionale, în care apar anumite lichide specifice pe care ei le denumesc KALAS-uri. Problema care apare este dacă aceste lichide coincid cu lichidul ejaculator la femeie sau este vorba despre cu totul altceva. Stările ce însoţesc apariţia Kalas-urilor sunt cu totul speciale şi chiar contrare celor ce apar după ejaculare: stările de împlinire, de satisfacţie şi mulţumire interioară profundă, sunt însoţite de o poftă mărită de a continua actul amoros. (În cazul ejaculării feminine dorinţa sexuală scade brusc, putând chiar dispărea pentru o anumită perioadă de timp.)

Până foarte recent, sexologii moderni, incluzându-i pe Masters şi Johnson, au susţinut teoria că nu există ejaculare la femei. Dar studiile actuale demonstrează contrariul.

Cunoaşterea de către femeie a capacităţii sale sexuale, poate fi aplicată în multe moduri. Ea poate fi folosită ca un instrument terapeutic pentru a îndepărta blocaje emoţionale vechi şi pentru a mări plăcerea în viaţa ei sexuală.

Văzută din perspectiva unui text tantric vechi, amrita sau nectarul feminin, este foarte respectat. Potenţialul sexual al corpului femeii, incluzând producerea fluidelor sexuale (secreţii sexuale, secreţii ejaculatorii şi kalas-uri), era considerat de către tantrici a fi un foarte mare secret dezvăluit numai celor iniţiaţi. Acest potenţial, combinat cu alte practici speciale, controlul circulaţiei energetice şi meditaţii asupra zeităţilor ce au ca natură fericirea şi vidul, devine vehiculul ce conduce la trezirea spirituală a femeii respective.


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga