Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cosmizarea actului amoros
Pentru maeştrii tantrici, cuplul care ajunge să stăpânească efectiv diferitele faze ale sexualităţii, care corespund unor nivele din ce în ce mai elevate ale fiinţei, ajunge la stadiul fiziologic care deschide poarta către regenerare vitală şi nemurire spirituală, prin dobândirea unor puteri paranormale. Totdeauna însă, iubita aleasă, cu care se va realiza acest procedeu excepţional, nu trebuie să fie considerată drept o femeie obişnuită, ci va fi cât mai mult transfigurată şi adorată frenetic în sublimul său rol de femeie extraordinară sau SHAKTI. În caz contrar, dacă bărbatul nu este capabil să vadă în ea fascinanta încarnare a Eternului Feminin, nu este posibilă cosmizarea actului amoros.

Aici avem, fără îndoială, una dintre condiţiile esenţiale ale metodologiei tantrice, de îndeplinirea căreia depinde foarte mult succesul în această ştiinţă extraordinară. În mod semnificativ chiar se afirmă că:

“În TANTRA, dragostea învinge orice, cu excepţia vulgarităţii şi a ridicolului”. În această direcţie, maeştrii subliniază: “Dacă în faţa femeii goale nu se trăieşte o emoţie transfiguratoare profundă, ca în faţa misterului tulburător al vieţii, nu există concretizare tantrică, indispensabilă, ci doar o experienţă sexuală vulgară”.

Tocmai de aici rezultă imensa importanţă a dezvăluirii şi manifestării gradate a femeii în TANTRA YOGA. În primele două zile iubiţii se culcă în camere separate, dar întreţin şi amplifică la maxim, prin fantezie, dorinţele lor amoroase reciproce. În zilele următoare, deşi le este permis celor doi iubiţi să se culce unul lângă celălalt în acelaşi pat, cea mai neînsemnată atingere le este total interzisă. Această modalitate face să crească la extrem dorinţa, conducând în acelaşi timp la o extraordinară stăpânire a impulsurilor, care va uşura introvertirea şi transmutarea energiei erotice, fără ca prin acesta să fie ucisă emoţia erotică. În a şaptea zi, bărbatul va contempla femeia complet goală şi o va adora, lăsându-se pătruns vizual de întreaga sa frumuseţe. El va căuta de asemeni să simtă cât mai intens şi empatic, printr-o identificare telepatică, toate posibilităţiile sexuale latente. Numai în a opta zi el va începe să o atingă, mai întâi în anumite zone ce trezesc energii cosmice, captate şi amplificate în propria sa structură, apoi o va parfuma şi o va unge pe întregul corp cu uleiuri naturale îmbătătoare şi cu parfumuri adecvate. Ungând-o cu acest balsam, mâinile sale îi vor explora corpul numai la suprafaţă, într-o uşoară mângâiere magnetică foarte excitantă, cu vârful degetelor.

Când puterea dorinţei este atât de mare încât corpurile celor doi devin în mod straniu electrizate, în conformitate cu tradiţia tantrică secretă, ele capătă o luminiscenţă mirifică, fosforescentă, albastră-verzuie, strălucind noaptea. În mod gradat, datorită unei dorinţe enorme, care se amplifică, întreţinută cu rafinament zi după zi, chiar şi pielea femeii se modifică vizibil devenind mult mai catifelată; un parfum nou, specific feminităţii sale potenţiale, cu totul natural, începe acum să se degaje din corpul său.

În această fază sunt emise mental sunete (MANTRE) care, printr-un fenomen specific de rezonanţă, fac să intre în acţiune energii subtile, care permit să se producă fuziunea dintre anumite nivele ale fiinţei şi planurile invizibile ale manifestării cosmice corespondente. În timpul contactului sexual propriu-zis bărbatul va trebui să fie capabil să-şi reţină sămânţa ore în şir, timp în care cuplul va putea astfel trece prin mai multe faze succesive. Prin urmare, după o primă fază polară în care femeia, numită “Luna”, domină bărbatul, numit “Soarele”, ea este dominată la rândul ei, de către bărbat. Această experienţă era cunoscută şi de tradiţiile ezoterice occidentale, căci o găsim deja menţionată în secolul al XVII-lea de către un celebru alchimist:

Femeia are mai întâi avantajul asupra bărbatului şi îl domină până ce îl transformă şi îl asimilează în propria sa natură. După aceea, bărbatul îşi regăseşte vigoarea sa iniţială şi obţine avantajul, dominând femeia până ce o face asemănătoare lui, pentru a o include în propria structură.”

În limba sanscrită, termenul care desemnează iubita – în tratatele tantrice – înseamnă în traducere “plantă agăţătoare”, căci aceasta va acţiona jucând rolul activ prin încolăcirea în jurul bărbatului, ce stă în poziţia binecunoscută a lotusului (PADMASANA).

În experimentul tantric, abordarea acestei posturi de către cei doi iubiţi facilitează atingerea stării culminante a relaţiei. În învăţătura tantrică, femeia nu este deloc considerată ca fiind proprietatea bărbatului. Ea este deci liberă şi adorată în toate modurile posibile în jocurile amoroase tantrice, întocmai ca fascinanta şi dinamica SHAKTI, contrapartea feminină a lui SHIVA.


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga