Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Aspecte esenţiale în rugăciune

Redăm aici, în rezumat, aspectele principale referitoare la metoda invocării neîntrerupte a lui Dumnezeu timp de 24 de ore sau, altfel spus, rugăciunea de 24 de ore.

Un element de care trebuie să ţinem cont în stabilirea unui dialog profund cu Dumnezeu este necesitatea de avea o concepţie cât mai bine definită cu privire la o manifestare particulară a lui Dumnezeu, la care noi să ne raportăm cât mai des, în orice moment al existenţei noastre şi mai ales în timpul comunicării propriu-zise. De exemplu, dacă suntem la începutul unei asemenea comunicări îl putem vizualiza pe Dumnezeu Tatăl sub forma Mamei Divine sau a uneia din marile Puteri cosmice cu care noi deja resimţim o comuniune profundă. În caz contrar noi nu vom primi răspuns sau acesta nu va fi deloc clar.

O altă regulă importantă de care trebuie să ţinem seama este ca rugăciunea prin care Îi cerem să se manifeste să fie cât mai clară şi viguroasă, pentru că o rugăciune anemică în care, de fapt, noi nu prea credem, este evident insuficientă. În cazul în care noi credem, cu tărie şi sinceritate în realitatea acestui dialog, spunem lăuntric: “Cu siguranţă, Dumnezeu va vorbi cu mine. Am încredere totală că El va răspunde”; refuzând orice altă alternativă şi având o tenacitate de nezdruncinat, oricât de mulţi ani au trecut fără ca El să ne fi răspuns, putem fi siguri că, într-o bună zi, El ne va răspunde.

Omul aproape că nu îi poate dărui lui Dumnezeu nimic altceva decât dragostea sa pentru El. Acesta este supremul secret magic al jocului impetuos al manifestării. El, Creatorul nostru, Dumnezeu Tatăl ,suspină, ca un etern îndrăgostit, după iubirea noastră, dar, dincolo de aceasta, El doreşte ca noi să I-o dăruim spontan, fără ca el să ne ceară aceasta. Iubirea noastră este unicul dar de preţ pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi, dar, cu toate acestea, nu ni-l cere decât dacă noi înşine vrem cu adevărat şi de bunăvoie să i-l dăruim.

El are, totodată, un aspect personal, la fel cum El are şi un aspect impersonal. Tatăl ceresc poate avea o relaţie personală cu fiecare dintre noi şi, fără îndoială, El, Dumnezeu Tatăl o va stabili atunci când noi îi vom permite. Aşa cum au mărturisit mulţi sfinţi şi înţelepţi, omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar acest lucru constituie însăşi efigia luminoasă a speranţei noastre în îndumnezeire. În ansamblul său, fiinţa umană, împreună cu conştiinţa şi toate forţele subtile sau energiile care există în ea este o reprezentare la scară microcosmică a macrocosmosului , care este conceput şi manifestat de Dumnezeu Tatăl.

Dumnezeu Tatăl nu numai că ştie ci, totodată, şi este TOTUL. Totodată, este important să înţelegem CĂ, ÎNTOTDEAUNA, LA ÎNTREBĂRILE PROST PUSE, DUMNEZEU TATĂL RĂSPUNDE PRIN TĂCERE.

În alte situaţii, dacă de exemplu, ne vom decide să o implorăm frenetic, aproape în permanenţă pe Mama Divină, ce se manifestă în ipostaza uneia din cele 10 Mari Puteri Macrocosmice, să ne acorde graţia comunicării şi comuniunii directe cu Ea, Aceasta ne va vorbi până la urmă, mai devreme sau mai târziu, direct proporţional cu adoraţia noastră. Oricât de “ocupată” ar fi o Mare Putere cosmică la un moment dat, ea ne va răspunde în cazul în care noi continuăm să suspinăm plini de dor după Ea.

decembrie 2004
yogaesoteric


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga