Prana şi clima

Din punctul de vedere al compoziţiei sale chimice, aerul nu este altceva decât un amestec de gaze compus dintr-un volum de 21% oxigen, 78% azot şi 1% argon şi alte gaze rare. În timp ce la suprafaţa globului terestru, compoziţia sa este, din punct de vedere fizic, de o uimitoare constanţă, din punct de vedere electric sau energetic constatăm că există o variabilitate surprinzătoare. Dintr-o clipă în alta, de la un loc la altul, proprietăţile sale energetice, subtile se schimbă considerabil, inversându-se chiar uneori.

În continuare, ne vom ocupa de variaţiile geografice ale aerului. Ele au o importanţă capitală, deoarece pot şi chiar trebuie să influenţeze unele decizii ale noastre, de la alegerea locului în care ne vom petrece vacanţa şi până la locul în care ne vom construi casa în care urmează să locuim. Atmosfera, acest imens ocean impregnat de prana, nu este uniform îmbibată cu energie. Ca orice ocean îşi are atât zonele sale calme cât şi regiuni turbulente, curenţi, furtuni vizibile şi invizibile, cum ar fi furtunile magnetice de care omul se interesează numai în măsura în care îi perturbă legăturile sale radio, şi mai puţin în ceea ce priveşte felul în care îi afectează starea de sănătate! Atunci când sunt efectuate studii asupra acestor fenomene subtile, prana-ice, consideraţiile referitoare la presiunea atmosferică, precipitaţii (ploaie, zăpadă), forţa şi direcţia vântului, măsurătorile hidrometrice, etc., nu mai contează atât de mult în comparaţie cu efecte legate de starea de vitalitate.

Există diferenţe importante între diferitele regiuni geografice, şi nu a fost nevoie să vină secolul XX pentru ca omul să remarce importanţa climei din anumite locuri (ţărmul mării, înălţimile munţilor) asupra sănătăţii şi vitalităţii sale. Multă vreme, omul a căutat explicaţia în proprietăţile pur chimice ale atmosferei. Efectul revitalizant al unui sejur pe malul Mării Negre, spre exemplu, era atribuit iodului, bromului marin, aerului sărat, prezenţei siliciului pe plajele nisipoase. Este evident că toate aceste elemente fizice au rolul lor în apariţia unor astfel de efecte benefice. În plus, putem adăuga la rândul nostru şi prezenţa oligoelementelor, a căror importanţă, din punct de vedere igienic şi terapeutic a fost pusă în evidenţă abia în zilele noastre şi care ne deschide perspective foarte largi.

De fapt, pe măsură ce cercetările fizice moderne avansează, proprietăţile fizice ale aerului capătă o importanţă mereu sporită. Modificările fiziologice datorate climei se manifestă adeseori încă din primele ore, ba chiar din primele minute ale unui sejur în aer curat, la mare sau la munte. Este suficient pentru un bucureştean să se ducă pe malul mării, pentru a fi cuprins imediat de somn, sau, în funcţie de constituţia sa, de o surescitare care îl împiedică să doarmă! Explicaţia poate fi căutată şi în proprietăţile fizice ale aerului, dar mai ales în caracteristicile de natură subtilă.

yogaesoteric

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More