Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Exerciţiu simplu pentru erecţie
Este foarte important ca erecţia unui bărbat să poată fi obţinută şi menţinută după propria voinţă. La majoritatea bărbaţilor tineri erecţia se produce chiar şi la cel mai mic gând referitor la sex. Pentru ei, revistele gen Playboy sunt un adevărat afrodisiac. Însă, odată cu înaintarea în vârstă, această uşurinţă a obţinerii erecţiei se pierde. Bărbatul trebuie să-şi reamintească cum trebuie să procedeze şi mai ales să-şi antreneze muşchii erectili. Exerciţiul de bază şi chiar cel mai simplu, se face dimineaţa devreme, imediat după duş. Bărbatul stă în picioare, poziţia cea mai propice acestui exerciţiu, şi, la voinţă, urmăreşte să intre în erecţie. Dacă acest lucru nu-i reuşeşte, poate fi ajutat de o femeie printr-un masaj delicat al lingamului sau de o imagine excitantă. Erecţia este suficient de puternică dacă poate “suporta” un prosop aşezat ca pe un cuier! Pe măsură ce bărbatul capată măiestrie şi încredere, el va învăţa să-şi relaxeze erecţia, iar apoi s-o obţină din nou. Cei fără experienţă vor reuşi mai uşor această relaxare, îmbăindu-şi lingamul în apă rece. Fiecare nouă erecţie va trebui să fie suficient de puternică pentru a putea susţine un prosop. Un ciclu complet al acestui exerciţiu este compus din patru erecţii consecutive.

Unii practicanţi au descoperit ca prima încercare s-a dovedit a fi relativ uşoară, dar a devenit mai complicat odată cu trecerea timpului. În astfel de situaţii este bine să vă reamintiţi că acest simplu exerciţiu vă va ajuta să vă prelungiţi viaţa sexuală deoarece prin repetarea lui, muşchii erectili se vor menţine în condiţii şi tonus foarte bun.


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga