Mângâierile – o punte între corp şi spirit

Dacă sexul este sămânţa şi dragostea este fructul lui, la rădăcină se află mângâierile. Căci nu există dragoste fără mângâieri, acele mângâieri care transmit din căldura sufletului şi care sunt atât mesagerii atracţiei sexuale, cât şi ai iubirii profunde. Mângâierile senzuale apte pentru preludii sau postludii, formează o parte indispensabilă a săvârşirii dragostei, dar desigur nu totul. De multe ori, se consideră că între adulţi mângâierile sunt secundare faţă de sex, dar a face dragoste presupune ceva mult mai complex decât un simplu impuls genital, în care rolul mângâierilor este foarte important.

Mângâierile sunt cărarea care leagă fizicul de spiritul nostru. Ele sunt cele care creează intimitate şi de aceea experienţa intimă îşi găseşte expresia concretă în experienţa dragostei.

Excitarea implică dorinţa unei satisfaceri a plăcerii sexuale, dar ne face şi extrem de vulnerabili. Pentru ca actul amoros să fie complet nu sunt suficiente doar pasiunea şi îndrăgostirea. Sentimentul profund de iubire este cel care oferă actului amoros o dimensiune înălţătoare şi îl desăvârşeşte, şi de multe ori mângâierile sunt cele care exprimă cel mai bine acest sentiment profund.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More