Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Kshemaraja: Intrarea în Realitatea Supremă a lui Dumnezeu (Parapraveshika)

Mă înclin în faţa acelei Conştiinţe(samvid) care străluceşte în întreita modalitate a energiilor Sale – supremă, intermediară şi inferioară – şi în toate cele trei stări de Conştiinţă. Această Conştiinţă este Inima Supremului Shiva.

În realitate, Stăpânul Suprem este pură lumină spirituală (prakasha) şi această lumină este în esenţă pură conştiinţă (vimarsha), fiind o străfulgerare a Eu-lui Absolut şi liber ce îşi asumă simultan formele Universului, îl menţine şi îl animă, iar apoi îl resoarbe din nou. Dacă nu ar fi pura conştiinţă, nu ar putea fi Dumnezeu, ci ar fi un obiect lipsit de viaţă. Această conştiinţă luminoasă este desemnată de tradiţie cu următoarele cuvinte: spirit pur (cit), conştiinţă absolută (caitanya), cuvânt transcendent, libertate deplină necreată, supremă fericire a Sinelui Universal, liberă acţiune a Creatorului, străfulgerare, esenţă, inimă, vibraţie (spanda). Iar această pură lumină, Eu-l suprem necreat, Stăpânul Suprem, este cel care îşi asumă diferite calităţi, luminează şi se manifestă în Univers cu ajutorul supremei sale energii, de la tattva lui Shiva şi până la pământ (...)

yogaesoteric
Consultă şi:

> Comentariu 1 (Lakşman Joo)
Lucrarea Parapraveshika tantra aparţine lui Ksemaraja, discipolul cel mai important al lui Abhinavagupta. Cuvântul parapraveshika se poate traduce prin “ceea ce te face să intri în Suprem”, ceea ce te împinge în cea mai înaltă realitate.



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga