Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Meditaţia yoghină >
Posturi yoghine pentru practica meditaţiei


un articol de Luisa Neagu


Atitudinea prin care fiinţa umană se manifestă în exterior este acţiunea. Cei mai mulţi dintre noi credem că singura menire a noastră în viaţă este să trăim angrenaţi exclusiv în mediul social, într-un program care se derulează rapid. Această implicare socială ne orientează percepţiile excesiv de mult doar în afara noastră.

Acţiunile pe care le realizăm astfel ne antrenează într-un “curent” care curge spre exterior. În continuare vă propunem o cale “contra curentului”. Ea conferă o altă dimensiune tuturor proceselor obişnuite ale vieţii, orientându-ne în mod necesar şi spre interior. Această întoarcere către dimensiunea neglijată până acum a vieţii, estemeditaţia.

Meditaţia are drept scop, într-o primă fază, interiorizarea, apoi dobândirea unui control asupra tuturor instrumentelor subtile, pentru a înainta ulterior în lumea conştientizărilor, din treaptă în treaptă, până la revelarea Sinelui suprem, Atman. Astfel, se poate spune, folosind o analogie, că meditaţia este un proces care se desfăşoară împotriva curentului obişnuit al marelui fluviu al vieţii, în scopul de a ajunge la izvorul său ultim.

În viaţa de zi cu zi, gândurile şi acţiunile noastre ne atrag în mod iluzoriu către exterior. Însă, menţinându-ne în această stare, nu vom putea niciodată să ajungem la sursa iniţială a tuturor lucrurilor. De aceea, este necesar să navigăm împotriva curentului, la limită, chiar să întoarcem întreg fluviul înapoi, în locul de unde a izvorât. Primul pas, pentru a urmări în continuare analogia, este realizarea unui baraj de-a lungul fluviului, care să-l blocheze, pe cât posibil. Pentru a obţine acest rezultat este necesar să ne plasăm corpul într-o asemenea poziţie încât, instrumentele prin care corpul fizic acţionează să fie în imposibilitatea de a-şi îndeplini funcţiile lor obişnuite. În limbaj yoghin, aceasta înseamnă să ne aşezăm într-o postură corporală (asana).

Atitudinile corporale care exprimă non-acţiunea

În tratatul fundamental Yoga Sutras al lui Patanjali, se menţionează că, pentru a putea să medităm eficient, este indispensabil să trecem prin stadiul numit asana. În limba sanskrită, în traducere directă, asana înseamnă poziţie aşezată.

Există anumite posturi corporale (asana-e) care favorizează în mod special obţinerea şi apoi menţinerea unei stări de meditaţie, cum ar fi, spre exemplu, Lotusul (Padmasana) şi Postura perfectă (Siddhasana).

Postura lotusului este  considerată ca fiind esenţială pentru meditaţie, ea ilustrând perfect principiul liniştirii totale a minţii care favorizează debranşarea ulterioară de tot ce este exterior nouă. În această postură vom putea obţine mult mai uşor nu numai imposibilitatea de mişcare, ci şi imobilitatea natural şi liber asumată, ceea ce ne măreşte foarte mult eficienţa în practica meditaţiei. Această atitudine posturală exprimă, poate cel mai adecvat, voinţa de a nu mai fi orientat preponderent spre exterior, de a nu te mai împrăştia, de a nu mai acţiona. Trebuie specificat faptul că non-acţiunea nu se referă doar la modalităţile de acţiune exterioare ci, într-o fază mai avansată în practica spirituală, şi la cele interioare. Astfel, nu este suficient să adoptăm o poziţie în care ar fi imposibil să acţionăm fizic în lumea înconjurătoare, ci este necesar ca şi psihicul nostru să fie deturnat de la tendinţa de a se orienta spre exterior. Asana aleasă va fi, de aceea, o expresie corporală care, prin punerea la unison cu energii specifice, va putea să realizeze sinergic cele cuprinse în definiţia iniţiatică a unei asana-e: acea “strădanie comună a trupului, a sufletului şi a minţii de a vibra la unison cu nemărginirea.”
   
Postura lotusului (Padmasana)

 
Lotusul nu este însă o poziţie accesibilă cu uşurinţă majorităţii oamenilor contemporani. Nu ne referim numai la poziţia corpului în realizarea asana-ei, ci şi la menţinerea ei suficient de mult timp pentru a realiza o meditaţie reuşită. Patanjali recomandă ca atunci când dorim să medităm, să abordăm o postură uşoară şi confortabilă, deoarece orice jenă sau durere constituie tot atâtea obstacole în calea focalizării neîntrerupte şi stăruitoare asupra scopului nostru. Pe de altă parte, yoghinii consideră că au dobândit cu adevărat măiestria într-o postură abia în momentul în care pot să o menţină cu uşurinţă timp de peste trei ore şi patruzeci şi opt de minute, perioadă de la care, aşa cum afirmă textele fundamentale Yoga, efectele devin concertate, simultan în cele trei lumi – fizică, astrală şi cauzală.



O altă poziţie recomandată pentru meditaţie este Postura perfectă, pe care occidentalii o găsesc mai uşor de executat şi menţinut decât postura lotusului.

Dacă această variantă a lui Siddhasana (Postura perfectă) ne este imposibilă pentru moment, ne vom aşeza transversal pe o cuvertură rulată şi nu prea înaltă, astfel încât întreaga greutate a corpului să fie suportată de către aceasta şi nu de laba piciorului stâng. Ridicarea şezutului la câţiva centimetri de sol uşurează plasarea corectă a bazinului, ceea ce condiţionează profilul corect al coloanei vertebrale, element esenţial în “arhitectura” unei asana-e de meditaţie, oricare ar fi aceasta.              

Postura perfectă (Siddhasana)

                                


Cei care nu se simt confortabil în Lotus şi nici în Postura perfectă, nu trebuie să dispere. Intrarea în starea de meditaţie le este totuşi accesibilă, deoarece pot să abordeze Postura plăcută (Sukhasana), pe care o cunoaştem aproape cu toţii din copilărie când găseam foarte natural şi plăcut să stăm “turceşte” atunci când ne captiva un joc static.
 
 
În realitate, unul din elementele esenţiale îl constituie poziţia corectă a coloanei vertebrale.


Poziţia picioarelor trebuie să permită plasarea cât mai dreaptă a întregii coloane, care depinde, cum vom vedea, de unghiul de înclinare al bazinului faţă de suportul pe care sunt aşezate fesele.


Postura plăcută (Sukhasana)






A doua variantă este o atitudine asemănătoare celei folosite în Zazen, Postura diamantului  (Vajrasana), pe care o prezentăm în continuare într-o manieră simplificată.
                   
Venim în genunchi, la sol. Se îndoaie labele picioarelor astfel încât să formeze o albie pentru şezut. Ne aşezăm pe labele picioarelor şi plasăm mâinile pe coapse. Dacă şi aşa este încă dificil, vom rula  o cuvertură pe care ne vom aşeza, dar de data aceasta o vom plasa logitudinal, între labele picioarelor. Postura va deveni astfel foarte confortabilă.

Dacă şi această asana îi este inconfortabilă adeptului, în ultimă instanţă, el va putea să utilizeze un scaun pe marginea căruia se va aşeza, fără a se sprijini de spetează.

 
                                                                   
                                                                     
                                                                              Postura diamantului (Vajrasana)


Trupul trebuie să se susţină singur

Elementul esenţial în orice postură de meditaţie îl constituie plasarea verticală a coloanei vertebrale. Pentru a realiza aceasta, bazinul nu va fi plasat perpendicular pe sol sau aplecat către în spate, ci va trebui să basculeze uşor cu partea lui superioară către înainte. Această împingere uşoară a bazinului către înainte, conferă stabilitate şi imobilitate întregii posturi. Vom urmări apoi îndreptarea spatelui de jos în sus, aliniind vertebră cu vertebră, echilibrând astfel întregul trunchi, până la vertebrele cervicale. Capul va fi uşor tras în spate, cu bărbia puţin lăsată în jos. Vom spune că am realizat corect aceasta, atunci când vom putea să relaxăm toţi muşchii capului şi ai gâtului, păstrând capul perfect imobil în atitudinea aleasă.

   

                            Plasarea verticală a coloanei vertebrale

Atunci când ne aflăm într-o asana de meditaţie, corpul trebuie să se susţină singur, având toţi muşchii complet destinşi. Pe faţă nu trebuie să existe nici o încreţitură, nici un pliu, nici o urmă de grijă. Limba va fi perfect relaxată şi lăsată să plutească precum o meduză care se odihneşte pe nisipul din adâncurile mării sau poate ca vârful ei să atingă rădăcina incisivilor sau gingia superioară. Această ultimă poziţie este mai puţin relaxantă, dar permite realizarea unei atitudini specifice de stopare a “verbalizării” mentale, prin inhibarea centrilor psihici ai fonaţiei şi implicit a organului psihic al expresiei verbale. Privirea va fi orientată către vârful nasului, într-un uşor strabism convergent, ochii fiind menţinuţi semi-deschişi sau închişi. Ea poate fi orientată şi către un punct situat între sprâncene, dar această poziţie este mai puţin relaxantă pentru începători.

Realizarea unei meditaţii profunde este de obicei condiţionată de realizarea corectă a poziţiei de meditaţie, care cere la rândul ei o mobilitate şi o priză de conştiinţă adecvată asupra coloanei vertebrale şi a întregului corp, fapt care implică practicarea zilnică a asana-elor.

Mai există o poziţie naturală, simplă, ce permite coloanei să stea dreaptă: poziţia culcată, dar ea nu este recomandată pentru meditaţie, chiar dacă, aparent, are multe avantaje. Ea permite o relaxare totală, nu ridică problema gravitaţiei şi este accesibilă oricui. Totuşi, unul dintre principalele inconveniente este că somnul apare aproape inevitabil de îndată ce un anumit grad de relaxare a fost atins. Meditaţia în poziţie culcată nu va fi admisă decât în situaţia în care ne găsim în imposibilitatea fizică totală de a adopta orice altă atitudine.

yogaesoteric

 

Consultă şi:



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga