Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
7. Efort sau non-efort pe calea spirituală

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

În gândirea tantrică o altă aparentă contradicţie, destul de delicată, izvoreşte din faptul că pe deoparte se spune în tratatul Maharthamanjari: „Urmăreşte să rămâi pe deplin conştient aşa cum eşti şi nu-ţi mai face griji, căci scopul este deja atins”, sau în Nrimha Uttara Upanishad: „Realizează că într-adevăr, nu există nici dispariţie, nici devenire. Nu există nimeni care să înlănţuie, nimeni care să acţioneze, nimeni care să aibă nevoie de eliberare şi nimeni care să fie eliberat”, iar pe de altă parte, există necesitatea ca aceste fraze să nu fie înţelese în litera lor, căci, aşa cum se spune, ele nu ar invita atunci decât la o amorţire spirituală şi la un situaţionism pueril care fac ca orice tentativă de eliberare spirituală să devină superfluă şi lipsită de sens. Vom urmări să clarificăm în continuare care este atitudinea justă a căutătorului spiritual, care trebuie, după cum afirmă Patanjali: „să practice efortul în non-efort şi non-efortul în efort”.
 
Neavând totdeauna şansa – sau neşansa, depinde cum o privim – de a fi proiectaţi brusc în realitatea „stării naturale” cu puterea unui cataclism şi chiar împotriva voinţei (aceasta nu se produce uneori decât cu totul exceţional), noi ne vedem constrânşi să folosim un mijloc oarecare, să utilizam cârje.
 
Trebuie încă de la început să admitem că realitatea nu este supusă schimbării, decât dacă considerăm că ea evoluează în funcţie de conceptele pe care noi le folosim pentru a o aborda. Tot ceea ce se schimbă este doar funcţionarea noastră în cadrul proceselor de REZONANŢĂ în raport cu ea. Cei pe care îi numim „eliberaţi în viaţă” pot afirma, fără să rişte nici cea mai mică impostură, că lor nu li s-a produs mai nimic. Ei funcţionează atunci pe deplin armonios, într-o realitate ULTIMĂ care nu are nici început şi nici sfârşit. Dar vă asigur că pentru societatea organizată ei sunt nişte aducători de necazuri, un fel de exemple distrugătoare.
 
Pentru imensa majoritate a oamenilor care funcţionează exclusiv în dualitate, în instituţii sociale şi care respectă coduri morale bine definite, pentru cei care se află într-un timp cronologic ce are o istorie şi un spaţiu cu două dimensiuni, trecerea la conştiinţa iluminată totală reprezintă o experienţă bulversantă. În schimb, pentru înţeleptul care este ferm ancorat în această stare de conştiinţă, şi începând chiar cu momentul în care el o trăieşte plenar, nu mai există nici un fel de experienţă.

Şi totuşi în această situaţie nu s-a produs nimic decisiv. Am putea chiar compara aceasta cu o naştere: noul născut, iar mai târziu adultul în care se transformă el, nu poate vorbi niciodată despre experienţa naşterii sale. Dar chiar şi această analogie este foarte palidă, căci nu poate exista o comparaţie adecvată între naşterea la viaţa condiţionată şi naşterea la Conştiinţa Totală. Pentru a vorbi de experienţă, de trecut şi de viitor, trebuie să fii de această parte a râului şi nu de cealaltă.

„Ceea ce este” nu are în realitate un trecut şi un viitor, cu excepţia câtorva riduri, a unor „aparenţe”, ce apar în mişcarea acestei ordini implicate. Unitatea nu se poate modifica. Ruptura devine sensibilă numai în cazul stării de ignoranţă şi de infirmitate a unei fiinţe cu percepţia limitată. Dacă într-adevăr există o iluzie, aceasta este punctul precis unde poate fi ea decelată, şi nu în realitatea fenomenelor fizice. Iluzia, adevărata fantasmă, nu este lumea, ci maniera deformată în care noi o interpretăm ca fiind independentă sau iluzorie, reală sau ireală, în conformitate cu viziunea unei şcoli de gândire sau alta. Aceasta este un fel de farsă pe care ne-o joacă atunci mentalul.
 
Pentru o fiinţă umană obişnuită înecată în agitaţie şi în preocupările sale de tot felul, funcţionarea unui „eliberat în viaţă” nu poate să rămână decât o enigmă şi un paradox. De altfel, cel mai adesea ea nici nu-şi dă seama că ar exista vreo diferenţă, căci adevărul realizat nu prezintă nici un fel de particularitate aparentă. Nici macar nu are vreun sens să vorbim despre el, căci este imposibil să pretindem că am putea vreodată  să-l înţelegem atâta timp cât noi ne complacem în condiţia noastră obişnuită. Ar fi o absurditate şi o înşelătorie.
 
Iată de ce mai ales atunci afirmaţiile înţelepţilor ni se par atât de derutante, iar alteori de o banalitate atât de mare, încât la prima vedere le putem confunda cu un truism, sau cu o incitare la lenevie, la indiferenţă, la o viaţă vegetativă, sau pur şi simplu cu o provocare gratuită. Într-o asemenea situaţie pe autorii acestor afirmaţii îi putem confunda cu nişte glumeţi, ori cu nişte nătângi, sau cu nişte deranjaţi mintal sau cu nişte farsori; ceea ce de altfel pe ei îi şi amuză... Şi aceasta bineînţeles că va dura până în momentul în care evidenţa se va impune, iar răspunsul autentic la toate întrebările şi la toate eforturile noastre se va revela a fi chiar suprimarea oricarei întrebări. Atunci când mintea nu mai pune deloc întrebări aceasta este chiar răspunsul. Aceasta este evidenţa că am trecut deja pe celălalt mal şi, apoi instantaneu, înţelegem că nu există un alt mal!
 
Dar şansa noastră de atinge acest mal este aproape nulă, căci chiar dorinţa sau voinţa de a ajunge acolo devine principalul obstacol; egoul şi ataşamentele noastre se deplasează spre scopul suprem, spre ţeluri „spirituale” şi nici măcar nu bănuim că în multe situaţii ne paşte o împotmolire definitivă. Continuăm să „facem”, dar de data aceasta în sublim. Atunci ce să facem ca să nu mai facem? Să nu mai facem nimic. Dar noi ştim, non-acţiunea nu înseamnă nimic! Care este prin urmare atitudinea justă care va face cu adevărat din non-acţiune o realitate a trezirii şi nu o toropeală? Cum să facem să evităm luarea egotic voluntară a unei atitudini? Şi cum să reuşim să uităm de noi înşine fără a adormi?

Cum ar putea atunci exista vreo tentativă cât de mică, o aparenţă cel puţin de a efectua un exerciţiu, dacă dorinţa de a ajunge undeva anume este absentă? Fără dorinţă, fără efort şi fără voinţă, fără speranţa vreunui rezultat, fără a face, noţiunea de scop pare ea însăşi o inconsecvenţă, o abstracţie, ca să nu spunem o absurditate. Dar cu toate acestea, absurdul posedă totuşi o putere ascunsă!

Non-acţiunea aparţine ordinii lumii, armoniei cosmice (MACROCOSMICE), DHARMA-ei. Acţiunea aparţine logicii lumeşti.

Citiţi în continuare despre Voinţă şi spontaneitate în Tantra Yoga ...

yogaesoteric


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga