Legislaţia privind traficul de persoane

Fragment din Legea 678/2001 
privind traficul de persoane

Art. 12 – (1) Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţã sau prin alte forme de constrângere, prin rãpire, fraudã ori înşelãciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apãra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţãmântului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatãrii acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Traficul de persoane, sãvârşit în urmãtoarele împrejurãri:
a) de douã sau de mai multe persoane împreunã;
b) s-a cauzat victimei o vãtãmare gravã a integritãţii corporale sau a sãnãtãţii se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Dacã fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 13 – (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, gãzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsã între 15 şi 18 ani, în scopul exploatãrii acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacã fapta prevãzutã la alin. (1) a fost sãvârşitã asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Dacã faptele prevãzute la alin. (1) şi (2) sunt sãvârşite prin ameninţare, violenţã sau prin alte forme de constrângere, prin rãpire, fraudã ori înşelãciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apãra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţãmântului persoanei care are control asupra altei persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), şi închisoare de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2).

(4) În cazul în care faptele prevãzute la alin. (1), (2) şi (3) sunt sãvârşite în condiţiile prevãzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), închisoare de la 5 la 17 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2), închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (3) teza 1, şi închisoare de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (3) teza 2.

(5) Dacã faptele prevãzute în acest articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi sau detenţiunea pe viaţã.

Art. 14 – Dacã faptele prevãzute la art. 12 şi 13 sunt sãvârşite de o persoanã care face parte dintr-un grup organizat sau care a produs ori a obţinut, pentru sine sau pentru altul, beneficii materiale importante, maximul special al pedepsei se majoreazã cu 3 ani.

Art. 15 – (1) Tentativa infracţiunilor prevãzute la art. 12-14 se pedepseşte.

(2) Organizarea sãvârşirii infracţiunilor prevãzute în prezentul capitol constituie infracţiune şi se pedepseşte ca şi infracţiunea organizatã.
Art. 16. – Consimţãmântul persoanei, victimã a traficului, nu înlãturã rãspunderea penalã a fãptuitorului.

SECŢIUNEA a 2-a
Infracţiuni în legãturã cu traficul de persoane

Art. 17 – (1) Fapta de a determina sau de a permite, cu ştiinţã, fie direct, fie prin intermediar, intrarea sau rãmânerea pe teritoriul ţãrii a unei persoane care nu este cetãţean român, supusã traficului de persoane în sensul prezentei legi:
a) folosind faţã de aceasta mijloace frauduloase, violenţã sau ameninţãri ori altã formã de constrângere; sau
b) abuzând de starea specialã în care se gãseşte acea persoanã, datoritã situaţiei sale ilegale ori precare de intrare sau şedere în ţarã, ori datoritã sarcinii, unei boli sau infirmitãţi ori unei deficienţe, fizice sau mintale, constituie infracţiune şi se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã pentru infracţiunea de trafic de persoane.

(2) Dacã fapta prevãzutã la alin. (1) se sãvârşeşte de o persoanã care face parte dintr-un grup organizat sau se sãvârşeşte în mod repetat, maximul special al pedepsei se majoreazã cu 2 ani.

Art. 18 – (1) Fapta de a expune, a vinde sau a rãspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori de a deţine în vederea rãspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintã poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintã sau implicã minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani, sau importarea ori predarea de astfel de obiecte unui agent de transport sau de distribuire în vederea comercializãrii ori distribuirii lor constituie infracţiunea de pornografie infantilã şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Faptele prevãzute la alin. (1), sãvârşite de o persoanã care face parte dintr-un grup organizat, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii speciale

Art. 19 – (1) Banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma sãvârşirii infracţiunilor prevãzute în prezenta lege ori cele care au servit la sãvârşirea acestor infracţiuni, precum şi celelalte bunuri prevãzute de art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscãrii speciale, în condiţiile stabilite de acel articol.

(2) Sunt considerate bunuri care au servit la sãvârşirea infracţiunii şi mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacã aparţin fãptuitorilor.

Art. 20 – Persoana supusã traficului de persoane, care a sãvârşit infracţiunea de prostituţie prevãzutã de art. 328 din Codul penal, nu se pedepseşte pentru aceastã infracţiune, dacã mai înainte de a se fi început urmãrirea penalã pentru infracţiunea de trafic de persoane încunoştinţeazã autoritãţile competente despre aceasta sau dacã, dupã ce a început urmãrirea penalã ori dupã ce fãptuitorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii speciale privind procedura judiciarã

Art. 21 – Urmãrirea penalã pentru infracţiunile prevãzute de prezenta lege se efectueazã în mod obligatoriu de cãtre procuror şi se judecã în primã instanţã de cãtre tribunal.

Art. 22 – În vederea strângerii datelor necesare începerii urmãririi penale pot fi folosiţi investigatori sub acoperire, în condiţiile legii.

Art. 23 – (1) Când existã date sau indicii temeinice cã o persoanã care pregãteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevãzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea infracţiune foloseşte sisteme de telecomunicaţii ori informatice, organul de urmãrire penalã poate, cu autorizarea procurorului, sã aibã acces, pentru o perioadã determinatã, la aceste sisteme şi sã le supravegheze.

(2) Dispoziţiile art. 911-915 din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod corespunzãtor.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More