Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Unde este multă MINTE este şi multă PROSTIE

...iar unde este puţină minte, este ENORM de multă prostie 

Aforisme despre PROSTIE
 

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

De fapt, ce este prostia? O negare, o privare de utilizarea facultăţilor intelectuale, cu posibilitatea sau imposibilitatea de a le dezvolta.
Sau dacă vrem să vorbim despre prostie, atunci ar trebui să-l deplângem pe cel care (din păcate!) nu e prost decât pentru că nu a fost instruit sau, ceea ce e şi mai rău pentru el, pentru că, printr-un viciu de structurare mentală, facultăţile inteligenţei sale nu se pot dezvolta şi manifesta. 

În limba română, antonimul prostului nu este inteligentul, ci înţeleptul, adică persoană experimentată, cumpătată şi erudită. Luciditatea în faţa prostiei nu presupune câtuşi de puţin sentimentul clar al existenţei unei inteligenţe, ci dimpotrivă: „Cu excepţia cretinilor murim întotdeauna cu nesiguranţa propriei valori şi a operelor noastre…” (Flaubert). Dacă nu ar fi prostia nu ar fi existat nici inteligenţa.

Omul modern crede că el poate exista dincolo de prostie. El se dezvaţă să se amuze pe socoteala ei. Cum să râzi de o pură aparenţă? Te crezi superior, râzi în hohote de slăbiciunea celuilalt. Fiinţa umană, serioasă până la sufocare îşi înghite lacrimile, îşi înăbuşă surâsul şi îşi dă apoi drumul pe panta prostiei pe care nu o mai simte şi nu o mai înţelege. De ce râdem, dacă nu de prostie? Ea se află în cel care râde şi, în egală măsură, în ceea ce-l face să râdă; astfel, râsul o denunţă şi îi dezvăluie absurditatea. Râsul eliberează anihilând ceea ce ameninţă cu nimicirea.

 Prostia înseamnă a nu vedea ce altul vede.

 Prostia este BESTIA TRIUMFĂTOARE care face ca înţelepciunea să iasă veşnic din vizuină.

 Prostia este singurul nostru duşman pe lume.

 Prostia, păstrătoarea frumuseţii, alungă ridurile; e un cosmetic divin ce ne apără idolii de muşcăturile pe care cugetarea le păstrează pentru noi, neputincioşi savanţi ce suntem.

 În noaptea ignoranţei în care ne aflăm toţi, învăţatul care-şi pune întrebări se loveşte uneori de perete, în timp ce ignorantul rămâne liniştit şi nepăsător în mijlocul odăii.

 Prostia este sora cea mai apropiată a răutăţii.

 Poate să spună cineva multe lucruri înţelepte unui prost, că acestuia tot i se va părea că cel înţelept nu vorbeşte bine.

 Celor fără minte nu vorba le este spre învăţătură, ci nenorocirea.

 După un mort eşti în întristare şapte zile, dar cu un prost sau cu un nelegiuit eşti în întristare în toate zilele vieţii lor.

 Prostul se impune atâta timp cât nu deschide gura.

 Şi cel prost se deşteaptă dacă este atent şi rămâne în contact cu cel inteligent.

 O bucată de sticlă, în contact cu aurul, capătă strălucire de smarald; tot astfel, în apropierea celor aleşi, prostul devine prin puterea exemplului iscusit.

 Deşi lumea este plină cu proşti, nu există aproape nimeni care să creadă aceasta despre el, ba nici măcar n-o bănuieşte.

 Este cu totul îngrozitor când proştii îşi bat joc de un om superior.

 Cel deştept nu comite nici măcar prostii neînsemnate.

 Prostul cu memorie bună are la dispoziţia lui multe gânduri şi fapte, dar aproape în nici o situaţie nu ştie să
tragă din ele nici o concluzie.

 Prostul este de două feluri: cel care nu se îndoieşte de nimic şi cel care se îndoieşte de toate.

 Prostul este singurul răufăcător de care suntem dinainte dezarmaţi.

 Prostul este în realitate un potenţial deştept care se ignoră.

 Mare pagubă aduc proştilor cei care îi laudă.

 Înainte de a începe o treabă, deapăn-o mai întâi cu de-amănuntul în gând.

 Este mai bine să acţionăm în chip raţional şi să dăm greş decât să acţionăm fără raţiune şi să câştigăm.

 Dorinţa de a şti şi de a învăţa a fost dată numai omului, dintre toate animalele.

 Proştii nu ştiu nici să râdă, nici să plângă. Când râd, îşi arată dinţii, când plâng, urlă. De aceea, adesea lacrimile lor trezesc de obicei râsete, iar râsul lor face să apară oftări de durere.

 A recunoaşte că nu ştii ceva înseamnă a avea multă înţelepciune.

 Surdul vorbeşte mai tare decât cel ce aude; şi prostul discută mai mult decât cel ce înţelege.

 Este o mare nebunie să vrei să fii singur înţelept.

 Dacă simţurile ne înşală, raţiunea de asemenea se înşală.

 Între două căi rele, întodeauna înţeleptul trebuie să o urmeze pe cea mai puţin rea.

 Două excese: a exclude raţiunea, a nu admite decât raţiunea.

 Nu-s de ajuns nenorocirile ca să facă dintr-un nătărău un om inteligent.

 Cei cuminţi şi înţelepţi întocmai ca şi albinele ce scot miere din cimbru (buruiana cea mai pişcătoare şi cea mai seacă), ştiu adesea să scoată ceva bun şi folositor chiar şi din lucrurile cele mai potrivnice.

 Simpla constatare că eşti prost nu este încă dovadă de inteligenţă.

 Pentru orice lucru există leac arătat de cărţile înţelepciunii; numai prostul nu vede niciodată soluţia căci pentru el mai nimic nu are leac.

 Înţeleptul se adaptează cât mai bine la lumea în care trăieşte; cel lipsit de înţelepciune se încăpăţânează să schimbe lumea după el însuşi. De aceea, decăderea omenirii se datorează atât de mult celor lipsiţi de înţelepciune.

 Cei mai supărători dintre proşti sunt proştii „spirituali”.

 Prostul cel mai prost este prostul alterat de filosofie speculativă şi aberantă.

 yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga