Ghid pentru anul zero de curs


un articol de Robert Leontescu

Primii paşi în yoga seamănă cu primii paşi pe Lună. Devin din ce în ce mai siguri atunci când descoperi că cineva a înfipt steagul înaintea ta. Dar nu poţi porni în marea expediţie a cunoaşterii, până nu-ţi faci ordine în bagajele cu care ai venit de-acasă: întrebări, obstacole, clişee.

De ce? Cum? Ce? Când?

„De ce am nevoie de yoga? Ce o să obţin în urma acestei practici?“

Să zicem că ai plecat în căutarea fericirii. Ştii doar că locuieşte pe strada Speranţei, într-un cartier necunoscut. Ai două variante: o cauţi singur, oricât ar dura asta şi fără să fii sigur că o s-o găseşti prea curând sau rogi un taximetrist să te ducă direct la adresa mult dorită. Avantaj: taximetristul n-o ia pe ocolite şi nici nu cere bacşiş. Ce alegi?

„Sunt creştin, pot să practic yoga fără să renunţ la religia mea?“

Becul electric a fost inventat de Thomas Edison şi astăzi toată planeta îl foloseşte: creştini, musulmani, budişti, hinduşi etc. Yoga, chiar dacă a fost inventată de indieni, aduce şi ea o lumină în viaţa celui care o practică. Nimic nu ne împiedică să ne bucurăm cu toţii de ea.

„Cum o să mai merg cu colegii la o bere?“

Exact cum făceai şi înainte. Numai că de data asta tu o să fii centrul atenţiei, în timp ce le vorbeşti despre efectele extraordinare pe care le-ai obţinut practicând yoga. E posibil să le spui nişte lucruri atât de interesante, încât să-i laşi cu gura căscată şi să uite cu toţii de bere.

„Ce garanţie am că ceea ce voi învăţa la cursul de yoga este autentic?“

N-ai de unde să ştii până nu realizezi tehnicile specifice yoga un timp suficient de lung, sub îndrumarea unui ghid competent.

„De ce să am încredere în instructorul de yoga? Are el vreo diplomă? Cine i-a dat-o?“

Se spune că pe maestru îl face exerciţiul. Diploma unui instructor se constituie din experienţa teoretică şi practică pe care acesta o are în domeniu. Iar dacă tot ce spune se probează cu fapte şi se bazează pe tratatele tradiţionale yoga, nu văd de ce nu l-ai crede.

„O să fiu nevoit să renunţ la stilul meu de viaţă?“

Dacă ai fi mulţumit cu stilul tău de viaţă, nu ai mai căuta nimic. Ţi-ar fi suficient atât cât ai. Dar din moment ce s-a născut un interes pentru misteriosul univers al sistemului yoga, e clar că aspiri la ceva mai mult. Îţi trebuie doar un strop de curaj şi o lume fascinantă îşi va deschide porţile pentru tine.

„Cât timp trebuie să practic yoga?“

Atât cât vrei tu să rezervi zilnic exerciţiilor specifice. Nici mai mult, nici mai puţin. Depinde ce îţi doreşti. Proporţional cu scopul propus este şi efortul depus. Cine are un pian Steinway şi se mulţumeşte să cânte game nu trebuie să exerseze prea mult, dar cine vrea să atingă măiestria şi să interpreteze un concert de Mozart… Oricum, pentru cei care aprofundează învăţătura acestui sistem, yoga devine un mod de viaţă.

„Yoga mă poate ajuta să slăbesc?“

Da, dar te poate ajuta să te şi împlineşti fizic, dacă este necesar. Ideal este să ai un corp armonios şi plin de vitalitate.

„Prin yoga o să capăt puteri paranormale?“

Ai vrea să ştii dinainte numărul câştigător la extragerea Loto de duminică seară. Sau când lumea înoată în jurul geamandurii, tu să mergi pe apă, depăşindu-i relaxat pe cei care fac schi nautic. Dar chiar dacă ai putea levita în zone unde nici pelerina lui Superman nu a fost zărită, puterile paranormale n-au legătură cu practica spirituală autentică. Sunt doar flori pe marginea căii spirituale.

Se povesteşte că Buddha a ajuns odată pe malul unui râu. Aici a întâlnit un yoghin care i-a mărturisit că a exersat 20 de ani pentru a reuşi să meargă pe apă.
Ca să-şi întărească spusele, yoghinul i-a făcut pe loc o demonstraţie: într-o jumătate de oră a traversat râul şi după o altă jumătate de oră era din nou lângă Buddha. Satisfăcut şi-a ridicat întrebător ochii spre maestru. Acesta s-a apropiat în tăcere de barcagiu şi i-a întins un bănuţ de argint. Pentru suma primită, barcagiul l-a dus pe malul celălalt şi l-a adus înapoi într-un sfert de oră. Ajungând din nou lângă yoghin, Buddha a zis: „Ai pierdut 20 de ani din viaţă pentru a traversa râul dus-întors într-o oră. Mie nu mi-a trebuit pentru asta decât un sfert de oră. Dacă în toţi anii aceştia ai fi căutat să te desăvârşeşti, cu siguranţă ai fi atins eliberarea supremă…”.

E evident… Toată lumea ştie… Sunt convins că…

„…Yoga autentică înveţi doar în India“

Iată o dezvăluire senzaţională: yoga se poate practica în India şi în oricare altă ţară de pe glob. Poţi realiza tehnici yoghine oriunde te-ai afla: acasă, la serviciu, la bunici, la munte sau la mare, în avion, pe Turnul Eiffel, în piramide, pe un aisberg sau în sala unde se ţine cursul de yoga. Contează cât de perseverent eşti cu practica spirituală, nu locul unde o desfăşori.

„…Yoga, doar cu un maestru indian“

Dorinţa de a face yoga cu un maestru indian e firească. Pe vremuri practicam artele marţiale şi n-o să-ţi vină să crezi, dar singurul maestru care mă putea antrena pe mine era Bruce Lee. Doar el. Şi din câte îmi aduc aminte, nu gândeam doar eu aşa. Bruce Lee a plecat demult dintre noi şi uite că au mai fost campioni de arte marţiale şi după dispariţia sa fizică.
În ceea ce te priveşte nu-ţi face griji. Cineva acolo Sus a prevăzut totul cu mult timp înainte: biletele de tren o să se scumpească, zborurile aeriene o să fie cam nesigure, iar ca să faci pe jos o călătorie până în India, ar trebui să-ţi iei un concediu de vreo doi ani. Aşa că ce s-a gândit El? Oriunde în lume există căutători spirituali, să se nască şi maeştri autentici.

„…Yoga te izolează de societate“

Societatea, ca orice sistem creat de om, are părţi bune, dar şi părţi mai… nebune. Practicantul yoga care trăieşte în comunitate trebuie doar să discearnă care sunt aspectele pozitive ale sistemului şi să opteze întotdeauna pentru acestea. Suntem bombardaţi cu reclame pentru ţigări, alcool şi tot felul de produse răcoritoare? Nu suntem obligaţi să consumăm aşa ceva. Televiziunile au cam luat-o razna, cu programe de calitate îndoielnică? Nu înseamnă că trebuie să te refugiezi într-o peşteră pentru a evita un film de groază din programul de seară. Nu! Ia telecomanda… dacă o poţi smulge de la ceilalţi membri ai familiei. Dacă nu, ai libertatea să te retragi într-o altă cameră. Se lasă noaptea, oraşul şi-a domolit trepidaţiile de peste zi. Este un moment bun pentru o şedinţă yoga; este un moment ideal pentru a te întâlni cu tine însuţi.

„…Nu e pentru omul contemporan“

Unii spun că yoga se potrivea mai bine acum multe secole, când omul nu trebuia să meargă zilnic la serviciu, nu naviga pe Internet ore întregi, nu privea războiul în direct la televizor, nu erau blocaje de trafic, iar dacă cineva dorea să trimită un SMS, folosea un porumbel călător. La o privire mai atentă, lucrurile sunt exact pe dos: omul contemporan are nevoie de tehnicile yoga mai mult ca niciodată. Poluarea atinge cote din ce în ce mai alarmante; durata medie de viaţă a populaţiei a scăzut; stresul, boala omului modern, face ravagii în metropolele occidentale; conflictele armate s-au înmulţit; din cauza tehnologiei folosite în sens negativ riscăm un cataclism nuclear; SIDA seceră milioane de vieţi şi lista poate continua. Chiar nimeni nu are nevoie de yoga?

„…O să port ghirlande de flori în jurul gâtului“

Unii dintre cei care doresc să urmeze un curs de yoga se tem că, odată înscrişi, vor fi obligaţi să îmbrace roba portocalie, să poarte ghirlande de flori în jurul gâtului şi să intoneze cât e ziulica de lungă: „Hari Krishna, Hari Krishna”. Adevărul este altul. Cursul de yoga integrală propus de MISA demarează cu tehnici specifice sistemului Hatha yoga, adică posturi corporale. Mai mult ca sigur că roba şi ghirlandele or să te împiedice să faci asanele (posturile corporale) corect, ca să nu mai vorbim de Shirshasana – postura statului în cap – poziţie în care îţi va fi foarte dificil să cânţi cu mâinile împreunate. Crede-mă pe cuvânt…

„…Yoga este o sectă“

Căutând cuvântul sectă în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, găsim următoarea definiţie: „comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă”. Cum este o veritabilă ştiinţă ezoterică a trupului şi a minţii, yoga nu „s-a desprins” niciodată de vreo biserică de care nici n-a fost lipită. Ba mai mult decât atât, originea ei se pierde în negura vremurilor, cu mult timp înainte ca bisericile să-şi facă apariţia.

„…E bună numai pentru cei care au chemare“

Atâta timp cât ai un corp, respiri, mănânci, dormi, gândeşti şi îţi doreşti să fii fericit, yoga te poate ajuta enorm. Depinde ce vrei tu de la acest sistem; unii vor sănătate, alţii vor să-şi amplifice capacităţile fizice, psihice şi mentale. Sunt persoane care se îndreaptă către ezoterism pentru că doresc să se cunoască mai bine, să comunice mai bine cu ceilalţi, sunt atrase de fenomenologia paranormală sau îşi doresc desăvârşirea spirituală. Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi caută ceva spre care se simte chemat.

„…Risc să-mi pierd libertatea“

Uneori conceptul de libertate este foarte fragil. O singură vorbă răutăcioasă din partea cuiva şi libertatea de a fi voios s-a dus. Dacă un străin îţi priveşte cu insistenţă iubita mai mult de 3 secunde, libertatea de a fi relaxat s-a dus şi ea. Iar dacă iubita ta răspunde necunoscutului cu o privire galeşă, s-a terminat şi cu iubirea. La fel un ghiont primit în aglomeraţie, o zgârietură pe portiera maşinii, un meci de fotbal ratat de echipa preferată, chitanţa la întreţinere… sunt 1001 de motive pentru ca zilnic să ne autoprivăm de libertatea de a fi fericiţi. Aşa că nu trebuie să fim îngrijoraţi că putem pierde ceva ce nici nu prea avem. Dimpotrivă, prin yoga este posibil să ne câştigăm adevărata libertate.


Aş vrea, m-ar interesa, mi-ar plăcea, DAR…

„N-am mobilitate…“

Chiar dacă articulaţiile tale sunt mai rigide deocamdată, nu te îngrijora. Sistemul Hatha yoga îţi pune la dispoziţie 8.400.000 de posturi corporale (asane). Ce înseamnă asta? Oricât de puţin reuşeşti să te apleci în faţă sau în spate, lateral stânga sau dreapta, sigur poţi realiza cel puţin una dintre posturile în care simţi curgerea energiilor pozitive prin corp. Asta pentru început, deoarece, cu timpul, practica yoga te face să devii din ce în ce mai flexibil.

„Nu pot să renunţ la carne – sunt un om activ şi am nevoie de energie…“

Ai auzit de celebra formulă a lui Einstein E = mc2? „E” defineşte energia, „m” masa, dar „c” nu înseamnă „carne”. Ceea ce demonstrează că putem să ne descurcăm foarte bine şi fără ea, întrucât nu reprezintă singura sursă de energie din alimentaţie. Soia, de pildă, are un conţinut proteic mai bogat. În plus, dacă eşti curios să cercetezi meniul zilnic al unui culturist, o să remarci uimit că preparatele din carne nu predomină, iar el e totuşi capabil de antrenamente solicitante. Aşadar, cât de dinamic eşti tu? Lucrezi pe post de ventilator în deşertul Sahara?

„Nu pot să mă las de fumat…“

Fă tot posibilul să renunţi la fumat. Roagă-te la Dumnezeu să te ajute, solicită sprijinul tuturor prietenilor, rudelor, colegilor de serviciu. Citeşte presa de specialitate şi pune în practică sfaturile utile pe care ţi le oferă. Consultă un specialist în domeniu sau mergi la o clinică de dezintoxicare, urmează unul dintre programele speciale. Scrie televiziunilor să-ţi mediatizeze cazul, cere să fii legat de calorifer atunci când apar perioadele de criză. Dacă nici una dintre metode, dar absolut nici una nu dă rezultat, atunci e clar: nu vrei să renunţi la fumat!

„Sunt prea tânăr/ Sunt prea în vârstă…“

Niciodată nu eşti prea tânăr ca să înveţi ceva despre tine, niciodată nu eşti suficient de în vârstă ca să le ştii pe toate. Oricând e loc pentru o transformare pozitivă în viaţa ta.

„Nu sunt pregătit încă…“

În cazul acesta, chiar că nu e nici o problemă. Pentru că asta este menirea sistemului yoga: să se pună la dispoziţia oamenilor nepregătiţi şi să-i pregătească pentru ca în orice moment să treacă examenele vieţii cu brio – fără fiţuici şi fără pile. E clar că ţi-a sosit timpul. Nu sta pe gânduri.

„N-am timp, sunt un om ocupat…“

Şi noi suntem foarte ocupaţi, aşa că fii liniştit. Cineva te înţelege cu adevărat. De fapt, întreaga planetă se confruntă cu criza de timp. Din fericire există o formă de practică spirituală care vine cu o soluţie. I-am putea spune yoga pentru cei foarte, foarte, foarte ocupaţi. În cazul acesta nu este necesar să rezervi pentru exerciţii o perioadă specială a zilei. Tot ce trebuie să adaugi în agenda ta de lucru este atenţia. Să fii total prezent, total conştient de ceea ce faci şi gândeşti, de felul cum gândeşti, de ceea ce simţi şi de modul în care reacţionezi. O să elimini astfel timpii morţi, activităţile inutile şi uite-aşa, încetul cu încetul, o să faci rost de… timp. Fiind atent mereu, îţi va creşte randamentul în toate domeniile de activitate. Şi cine ştie, poate că într-o zi vei fi capabil să observi şi intervalul dintre două gânduri, spaţiul cuantic în care ţâşneşte iluminarea… Până atunci ţi-ar prinde bine să ştii că atenţia este un fel de muşchi al conştiinţei. Trebuie antrenată. Iar yoga este printre cele mai rapide tipuri de antrenament.        

Un articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 51

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More