Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Îngerii înţelepciunii

Idee-forţă: "Înţelepciunea care izvorăşte din profunzimea experienţelor mele mă înalţă."

Simbolism: Aceşti îngeri sunt reprezentaţi păzind porţile Paradisului, cu ochiul simbolic care radiază fascicule de lumină atotcunoscătoare. Aceşti îngeri nu îi lasă să pătrundă în Paradis pe cei care nu şi-au revelat propria natură divină. Lumânarea simbolizează flacăra înţelepciunii, fără de care nu putem savura bucuriile paradisiace.

Funcţia angelică: să aducă înţelepciunea în viaţa noastră

Darurile spirituale pe care ni le oferă: ne ajută să devenim receptivi faţă de înţelepciunea divină, să descoperim înţelepciunea în propria noastră viaţă, să căutăm înţelepciunea în toate experienţele noastre.

Aceşti soli angelici străjuiesc porţile Paradisului, veghind cu ochiul treaz al atotcunoaşterii. Ei lasă să treacă în lumile celeste acele fiinţe care şi-au revelat adevărata natură, Sinele divin. Poartă în mână o lumânare, simbol al omniscienţei divine.

Aceşti îngeri ne ajută să devenim înţelepţi. Înţelepciunea presupune, deopotrivă, o concepţie generală, întemeiată pe intuiţie, asupra lumii, a omului şi asupra realităţii existenţei lui Dumnezeu. Ea implică, de asemenea, o recunoaştere a valorilor morale: binele divin, adevărul ultim, puritatea, dragostea, respectul pentru sine şi pentru oameni, iubirea necondiţionată de Dumnezeu.

Înţelepciunea este o comoară de cunoaştere profundă, autocontrol deplin, Steaua polară care ne călăuzeşte permanent după principiile divine. Prin meditaţia asupra propriilor experienţe de viaţă, deschidem în fiinţa noastră această comoară care ne ajută să păstrăm calea dreaptă către Dumnezeu. Textele sacre afirmă că înţelepciunea preţuieşte cu mult mai mult decât aurul; fără ea nu putem izbândi în faţa forţelor întunecate ce ne supun la teste şi încercări.

Îi rugăm pe îngerii înţelepciunii să ne reveleze sensul tainic al experienţelor noastre de viaţă, adevărata natură a lucrurilor.

yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga