Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tradiţia yoghină >Mari yoghini >
Swami Sivananda

„A practicat medicina zece ani. La treizeci şi cinci de ani i-au murit soţia şi un copil. Atunci a lăsat totul şi a pornit pe jos, dormind pe marginea drumurilor, cerşind din poartă în poartă, din Singapore în Himalaya. A fost bolnav doi ani de reumatism şi de malarie, dar s-a vindecat prin practicile YOGA. Acum e fericit căci pentru el nu mai există nici durere, nici despărţire, nici moarte, pentru că dualismul este aparent şi pentru că singura realitate este Brahman-Atman, sufletul, unul şi acelaşi în om ca şi în Univers.” (Mircea Eliade)

A fost întotdeauna primul

Joi, 8 septembrie 1887, în primele ore ale dimineţii, când steaua Bharani se afla la ascendent, s-a născut un băiat în satul Pattamadani de pe malul râului Tamraparani, din sudul Indiei. Sri Vendu Iyer, administrator financiar şi un mare Shiva Bhakta (devot al lui Shiva) şi Srimati Parvati Ammal, o femeie foarte credincioasă, erau fericiţii părinţi ai acestui copil (al treilea şi ultimul) pe care l-au numit Kuppuswamy.

Băiatul, inteligent şi neastâmpărat, a dovedit încă din primii ani semne ale orientării lui către TYAGA (renunţare). Iubea oamenii şi manifesta compasiune faţă de cei săraci. Adesea lua prăjiturile şi dulciurile din casă pentru a le împărţi prietenilor, dar şi câinilor, pisicilor sau vrăbiilor, fără ca el să le atingă măcar. Deasemena, obişnuia să aducă flori pentru ritualul de adorare al lui Shiva, Shiva-Puja, realizat de tatăl său.

La şcoala superioară din Ettayapuram, unde a studiat, Kuppuswamy a fost întotdeauna cel dintâi şi a câştigat în fiecare an premii. Avea o voce foarte plăcută şi o memorie excepţională. A învăţat la colegiul din Tiruchirapalli, unde a participat întotdeauna la conferinţe şi la piese de teatru.

Studiile superioare le-a făcut la Şcoala Medicală din Tanjore, angrenând o voinţă şi o strădanie ieşite din comun. Vacanţele şi le-a petrecut nu acasă ci la spital, unde obţinuse permisiunea de a intra oricând în sala de operaţii. A fost întotdeauna primul la toate examenele şi a avut cunoştinţe mai multe chiar şi decât medicii cei mai respectaţi, fiind capabil să răspundă, din chiar primul an de studenţie, la întrebări pentru care studenţii anilor terminali nu deţineau nici măcar informaţii sumare.

După terminarea studiilor a practicat medicina la Tiruchi, perioadă în care a editat un cotidian medical, pe care, de multe ori l-a distribuit gratuit şi pentru care nu a cerut nimănui nici o contribuţie financiară.

A avut darul vindecării

Curând după moartea tatălui său a fost solicitat să lucreze ca medic în Malaiezia, aşa că a părăsit India în 1913: „Din fericire pentru mine – relatează el – domnul Robins chiar avea nevoie atunci de un asistent care să lucreze la acel spital. M-a întrebat dacă sunt în stare să conduc singur un spital şi i-am răspuns dintr-o răsuflare că nu unul, ci trei spitale pot duce în spate odată.”

Amabil, simpatic, plin de umor şi cu darul vorbirii, doctorul Kuppuswamy a tratat şi a rezolvat cu succes cazuri considerate incurabile. Indiferent din ce localitate erau pacienţii săi, toţi afirmau acelaşi lucru: că el primise de la Dumnezeu harul miraculos al vindecării, la care s-au adăugat blândeţea, charisma şi o personalitate impresionantă. Când avea situaţii grave veghea şi noaptea, iar în cazul săracilor, nu numai că nu le întorcea spatele, dar de multe ori le dădea bani pentru mâncare sau ca să-şi achite taxele de spitalizare. Inima sa a fost la fel de pură precum zăpezile Himalayei. Spiritul său de sacrificiu şi de renunţare l-au făcut să fie îndrăgit de toată lumea. Oamenii l-au numit cu drag „Sufletul Iubirii”.

Deşi era foarte ocupat la spital, Kuppuswamy s-a îngrijit mereu de sadhu-şi, de sannyasin-i, şi de cerşetori. Odată, un sadhu i-a cerut o carte, Jiva Brahma Aikyam de Sri Swami Satchidananda, care i-a trezit interesul spiritual până atunci latent în fiinţa sa. Acesta a fost începutul; lui i-a urmat studiul lucrărilor lui Swami Rama Tirtha, Swami Vivekananda şi Sankara, al cărţilor precum Imitatio Christi, Biblia şi al literaturii Societăţii Teozofice. A fost foarte consecvent în practica zilnică a asanelor şi a rugăciunii, iar aprofundarea textelor sacre precum Bhagavad-Gita, Mahabharata, Ramayana a făcut-o cu o mare pasiune. Uneori interpreta, transfigurat, cântece devoţionale. A practicat diferite forme de YOGA, printre care şi tehnici secrete de SVARA YOGA.  

A renăscut spiritual prin renunţare

După o activitate intensă, doctorul Kuppuswamy a renunţat – asemenea prinţului Siddartha – la lume, şi în 1923, a părăsit Malaiezia, pornind spre India. Sufletul său se purificase prin serviciul dezinteresat, profund altruist, în slujba oamenilor, precum şi prin practici spirituale.

Şi-a început pelerinajul la Madras. La Benares a avut viziunea (darshan) lui Visvanath. A vizitat marii maeştri şi templele. Momentul semnificativ pentru evoluţia sa spirituală este legat de data de 8 mai 1924, când a ajuns la Rishikesh, unde şi-a întâlnit Ghidul spiritual spiritual. Pe data de 1 iunie 1924 a fost iniţiat de către Paramahamsa Vishwananda Saraswati în ordinul sannyas-ilor, primind numele de Swami Sivananda Sarasvati. Swami Vishnudevanandaji Maharaj, conducătorul ashramului din Sri Kailas, a oficiat ceremoniile Viraja Homa, iar Swami Sivananda a rămas la Swargashram pentru a-şi realiza sadhana (practica spirituală).  

Medita 12 ore zilnic

Swami Sivananda a trăit pentru a servi umanitatea. L-a apărat de ploaie şi de vânt o colibă mică şi derăpănată, plină de scorpioni, departe de lume. Acolo a ţinut tapas-uri puternice, acolo a ascultat tăcerea şi a postit. Uneori postea zile întregi. Îşi făcea o rezervă de pâine în casă, şi asta era tot, pentru o săptămână, alături de apa Gangelui. În dimineţile friguroase de iarnă stătea în apa rece ca gheaţa a fluviului sacru şi îşi începea Japa, ieşind de acolo numai după ce apărea soarele. Petrecea zilnic mai mult de 12 ore în meditaţie. Cu tot tapasul său însă, Swamiji nu şi-a neglijat serviciul faţă de bolnavi. Vizita colibele sadhu-şilor, având la el medicamente, îi ajuta şi le spăla picioarele. Binecuvânta mâncarea în numele lor şi-i hrănea cu mâinile lui când ei se simţeau rău. Le aducea apă din Gange şi le făcea curat în colibe. A vindecat holera şi cazuri de varicelă. Atunci când era necesar, îi veghea pe bolnavi întreaga noapte, sau îi căra cu spinarea la spital. Cu banii pe care i-a economisit a înfiinţat un dispensar de caritate la Lakshmanjula, în 1927.

A călătorit în întreaga Indie şi a vizitat locuri importante de pelerinaj din sud, inclusiv Rameswaram. A ajuns în ashramul lui Sri Aurobindo şi la cunoscut pe Suddhananda Bharati Maharishi. La ashramul Ramana, el a avut viziunea (darshan) lui Sri Ramana Maharishi, chiar în ziua naşterii acestuia. A cântat Bhajanas şi a dansat până la extaz cu bhakta-şii din Ramana. Apoi a plecat într-o călătorie la Kailas-Manasrovar şi la Badri. Swamiji a avut întotdeauna la el hârtie şi condei, pentru a-şi nota revelaţiile şi modalităţile de lucru folositoare în practica spirituală, care au devenit în scurt timp adevărate învăţături.

A practicat toate tipurile de YOGA şi a studiat scripturile. După ani de intensă şi neîntreruptă sadhana, el s-a bucurat de binecuvântarea stării de NIRVIKALPA SAMADHI ajungând, astfel, la capătul călătoriei sale spirituale.  

A trezit sufletele oamenilor

După pelerinaj s-a întors la Rishikesh, iar în anul 1936 a pus bazele societăţii Viaţa Divină, pe malurile sfântului fluviu Gange. Societatea este astăzi centrul şi sediul unei organizaţii internaţionale, cu un număr mare de filiale atât în India cât şi în alte ţări, având ca principal obiectiv răspândirea cunoaşterii spirituale şi serviciul dezinteresat oferit umanităţii. Distribuirea gratuită a scrierilor spirituale i-a atras lui Sivananda un val constant de discipoli. Apariţia revistei lunare Viaţa Divină a început în septembrie 1938, în chiar ziua de naştere a lui Sivananda. Lumea se afla în pragul celui de-al doilea război mondial şi, pentru a emite un influx benefic de pace în întreaga lume, pentru a ajuta orientarea pozitivă a gândirii grav afectate a lumii el a iniţiat Akhana Mahamantra Kirtan, adică rostirea continuă a incantaţiei sfinte: Hare Rama Hare Rama / Rama Rama Hare Hare / Hare Krishna Hare Krishna /  Krishna Krishna Hare Hare timp de mai multe zile. Această acţiune spirituală a început pe 3 decembrie 1943 şi a continuat până la 31 decembrie 1943.

Întrucât simţea nevoia să ajute oamenii cu preparate ayurvedice obţinute din plantele de pe Himalaya, a înfiinţat, în 1945, Farmacia ayurvedică Sivananda care a avut un impact foarte mare asupra populaţiei, ajungând în timp record să nu mai facă faţă cererilor sale. Micul dispensar al lui Swami Sivananda s-a dezvoltat lent şi a devenit un spital permanent. Spitalul Sivananda pentru afecţiuni oculare s-a deschis în decembrie 1957, având zece paturi şi extinzându-se apoi la treizeci. Swami Sivananda a înfiinţat Federaţia Tuturor Religiilor Lumii pe 28 decembrie 1945 şi a întemeiat Federaţia Sadhu-şilor din întreaga lume pe 12 februarie 1947. Academia VEDANTA-YOGA a luat naştere în 1948 pentru a oferi tuturor sadhaka-şilor (aspiranţilor) rezidenţi un antrenament spiritual sistematic şi, de asemenea, pentru oferi învăţături yoghine autentice căutătorilor spirituali care vizitau Academia.

Swami Sivananda a întreprins o călătorie spirituală în 1950 prin întreaga Indie şi în Ceylon, pentru a-şi face cunoscut mesajul divin. El a trezit sufletele oamenilor faţă de o nouă viaţă, cu adevărat divină. Efectul a fost copleşitor. De atunci a venit neîncetat spre ashram un şuvoi de căutători spirituali şi de nenumărate scrisori de la aspiranţii din ţară, care îi cereau o mai mare răspândire a învăţăturii sale. În septembrie 1951 s-a înfiinţat Liga Editorială, ca modalitate puternică de transmitere în întreaga lume a învăţăturilor spirituale şi a scrierilor Învăţătorului spiritual, aspiranţii la calea spirituală simţind inclusiv nevoia cercetării întregii lui opere. Asta a favorizat apariţia Institutului de Cercetare a Literaturii lui Sivananda, în 1958, care, printre alte lucruri, a hotărât ca opera lui să fie tradusă şi publicată sistematic în toate dialectele Indiei, perfectând în 1959 câte un comitet regional pentru fiecare dintre ele.

Swami Sivananda şi-a răspândit mesajul divin despre altruism, meditaţie şi comuniune cu Divinul către toate părţile lumii, prin aproximativ 300 de cărţi, prin periodice şi prin scrisori. Discipolii săi devotaţi aparţin tuturor religiilor, cultelor şi sectelor lumii. YOGA lui – semnificativ intitulată YOGA sintezelor – conferă o dezvoltare armonioasă prin practica lui KARMA YOGA(YOGAacţiunii dezinteresate), JNANA YOGA (YOGA Minţii sau a cunoaşterii spirituale) şi BHAKTI YOGA (YOGA inimii, a iubirii frenetice de Dumnezeu).

Pe 14 iulie 1963, marele suflet Swami Sivanada a intrat în Mahasamadhi în coliba sa de pe malul Gangelui, la Sivanandanagar.

Un articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 18

yogaesoteric
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga