Revista Yoga Magazin nr. 57

„Experimentele cumplite din secolul trecut, nazismul şi comunismul, îl fac pe omul ultimelor decenii să fie foarte reţinut la ideea de grup. El preferă haina cam roasă-n coate a individualismului şi poartă la butonieră obsesia independenţei, a libertăţii de a gândi şi a acţiona. Mintea noastră nu este însă proprietatea creierului nostru. Valorile în care credem, chiar şi opiniile care ne pun în mişcare cele mai mărunte alegeri, cele mai banale gesturi, sunt pline de amprentele lumii în care trăim. Mintea noastră este un câmp pulsatoriu care se intersectează cu celelalte. Astfel se creează un câmp mental al întregii societăţi, cu o influenţă covârşitoare asupra comportamentului nostru, al fiecăruia în parte. De aceea teama că cineva ne poate confisca independenţa arată de-a dreptul comic. Vrem sau nu vrem, recunoaştem sau nu, deja facem parte dintr-un grup larg. Adevărata problemă este din ce fel de grup facem parte!

Noua eră a Vărsătorului pune accentul pe valorile colective într-un mod care nu striveşte individualităţile, ci le potenţează. Marile grupuri spirituale au această experienţă. Cu cât e mai puternică inteligenţa, înţelepciunea, conştiinţa grupului, cu atât este mai intens sentimentul unicităţii irepetabile a fiecăruia dintre discipoli. Unul dintre harurile unui asemenea grup este acela că individul devine capabil să adauge ceea ce vede prin filtrul personal la viziunea colectivă şi în mod firesc să aducă totul la centru, în punctul de vibraţie al esenţei.”

(Fragmente din editorialul semnat de Oltea Mutulescu în Revista Yoga Magazin nr. 57)


Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More