Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
7. Cele zece lucruri care trebuie să fie practicate

1. Aspirantul trebuie să realizeze cu adevărat cunoaşterea practică directă a Căii yoghine, şi nu să se limiteze, precum majoritatea oamenilor, la cunoaşterea ei teoretică.

2. Întocmai precum aceia care-şi părăsesc propria ţară, ducându-se să trăiască printre străini, el trebuie să realizeze cu adevarat cunoaşterea practică, directă, a detaşării(5).

3. După ce şi-a ales maestrul spiritual (GURU), el trebuie, pe cât posibil, să renunţe în totalitate la ego-ul său şi apoi trebuie să urmeze cu multă conştiinciozitate învăţătura tainică ce îi este oferită de maestrul său spiritual (GURU).

4. După ce aspirantul a dobândit disciplina mentală prin ascultarea atentă a învăţăturilor secrete ale maestrului său (GURU), şi după ce a meditat profund asupra lor, el nu trebuie să-şi etaleze altora perfecţiunea, ci trebuie acum să continue să se dedice căutării rodnice a Adevărului Ultim.

5. Atunci când la momentul oportun zorii cunoaşterii spirituale încep deja să apară, ei nu trebuie niciodată să fie neglijaţi din lene, ci mai mult decât până atunci ei trebuie să fie cultivaţi cu o vigilenţă constantă.

6. După ce yoghinul a experimentat în mod direct pentru prima dată starea de iluminare spirituală, el trebuie să o atingă din nou şi să o aprofundeze mereu şi mereu în singurătate, renunţând aproape complet la activităţile lumeşti ale oamenilor de rând.

7. După ce yoghinul a realizat cu adevărat cunoaşterea practică a celor spirituale, de acum încolo el nu trebuie să mai permită apariţia nici unei dizarmonii în interiorul corpului fizic sau a minţii sale, ci în continuare el trebuie să realizeze şi să respecte cu tenacitate cele trei legăminte esenţiale : al sărăciei, al castităţii - care implica fie ABSTINENŢA ACTIVĂ , fie CONTINENŢA SEXUALĂ PERFECTĂ - şi dăruirii întregii sale existenţe NUMAI LUI DUMNEZEU.

8. Odată decis să atingă ţelul spiritual cel mai înalt (ÎNDUMNEZEIREA), yoghinul trebuie să renunţe necondiţionat la orice formă de egoism şi trebuie să se consacre slujirii lui DUMNEZEU pe Pământ si ajutorării pline de dragoste a întregii umanităţi.

9. Odată intrat pe Calea spirituală, care implică utilizarea tainica a MANTRA-elor (este vorba de abordarea sistemului LAYA YOGA), yoghinul nu mai trebuie să permită acum corpului, vorbirii sau gândurilor sale să rămână impure şi nesfinţite, ci începând abia din această fază el poate acum să practice cu succes focalizarea mentală şi meditaţia profundă asupra anumitor MANDALA-e, trebuie să practice tripla MANDALA(6).

10. În timpul tinereţii sale, yoghinul începător nu trebuie să-i frecventeze decât foarte rar, sau chiar este mai bine să nu-i frecventeze deloc pe cei care nu-l pot ajuta spiritual; în schimb el trebuie să se dedice preponderent, fiind plin de aspiraţie şi perseverenţă cunoaşterii experimentale directe, care este oferită de maestrul său spiritual.

Acestea sunt cele zece lucruri care trebuie să fie practicate.

Înapoi                          Continuare…

(5)Aceasta implică detaşarea pe cât posibil completă sau, cu alte cuvinte, non-ataşamentul de toate posesiunile lumeşti, de cămin, de familie, ca şi de tirania relaţiilor şi obiceiurilor sociale care, aproape inevitabil, modifică viaţa oamenilor într-o agitaţie cel mai adesea lipsită de valoare, după cum afirma cu atâta înţelepciune Milarepa: “Toate scopurile terestre făptuite fără detaşare nu au până la urmă decât un unic sfârşit posibil: suferinţa, dezamăgirea. Posesiunile materiale sfârşesc în final prin a fi risipite, clădirile sfârşesc prin a fi dărâmate, întâlnirile se încheie cu despărţiri, iar naşterile se termină cu moartea.” Toţi marii înţelepţi din toate ţările şi din toate timpurile au traversat grădina existenţei umane şi în multe cazuri ei au cules şi au gustat din plin fructele multicolore şi variate ale Arborelui Vieţii care creşte chiar în centrul acesteia şi apoi au sfârşit prin a atinge deziluzia completă faţă de această lume şi, astfel, prin aceasta (DEZILUZIA) au aspirat apoi să realizeze şi chiar au reuşit să atingă Suprema Viziune Divină, unica şi singura care îi poate oferi omului fericirea beatifică nepieritoare, atât în timpul vieţii, cât şi în ceasul morţii. În “Ecleziast”, înţeleptul care a fost chiar rege al Israelului ne spune, cam acelaşi adevăr într-un limbaj foarte asemănător cu cel al lui Milarepa: “Am văzut şi am trăit aproape tot ce se face sub soare; iată, că mi-am dat seama că totul este numai deşertăciune şi goană după vânt.” (Ecl. 1.14)

(6)O MANDALA este o diagramă geometrică de punere în stare de REZONANŢĂ simbolică, ceva mai complexă şi care în comparaţie cu o YANTRA este colorată şi implică un număr ceva mai mare de elemente asupra cărora trebuie să se mediteze. Cu ajutorul unei MANDALA se realizează comuniunea inefabilă psiho-mentală şi punerea la unison cu anumite aspecte tainice binefăcătoare din MACROCOSMOS sau cu unele Puteri cosmice. O MANDALA invocă, atunci când privirea este focalizată mintal asupra ei cu atenţie, acele forţe spirituale (personificate adesea ca zeităţi) care guvernează anumite funcţii în fiinţa umană şi care se manifestă sub forma corpului, vorbirii şi a gândului. Practica spirituală perseverentă care este realizată cu ajutorul anumitor MANDALA-e este intim legată de o anumită formă de YOGA numită KUNDALINI YOGA.

yogaesoteric.net

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga