Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
9. Cele zece incitări

1. Reflectând constant asupra dificultăţii de a obţine în fiecare încarnare un corp uman armonios, vital şi liber, aceasta ne va putea incita să ne orientăm către o cale spirituală şi să începem să practicăm cu entuziasm YOGA.

2. Reflectând periodic asupra inevitabilităţii morţii şi asupra caracterului efemer (trecător) al vieţii, vom fi incitaţi să trăim în umilinţă şi să aspirăm cu smerenie către DUMNEZEU.

3. Reflectând în fiecare zi, înaintea oricărei acţiuni, asupra naturii irevocabile a efectelor pe care le atrag după sine acţiunile noastre, (legea KARMA-ei sau cu alte cuvinte, a reacţiilor care apar după orice faptă a noastră), vom fi incitaţi să evităm să mai emitem răul.

4. Reflectând chiar şi numai o dată pe zi asupra nefericirii şi mizeriilor pe care ni le provoacă roata renaşterilor (reîncarnărilor) succesive (ciclul continuu al reîntrupărilor şi al morţilor), vom fi incitaţi să urmărim şi noi să atingem cât mai repede, chiar în această existenţă, Eliberarea Spirituală.

5. Reflectând periodic asupra suferinţelor aproape continue cu care se confruntă marea majoritate a fiinţelor umane (care se complac în stări larvare şi în ignoranţă), vom fi incitaţi şi noi să atingem cât mai repede Iluminarea Spirituală.

6. Reflectând constant asupra prostiei şi perversităţii în care şi noi ne complacem, cât şi asupra naturii iluzorii a minţii umane, vom fi incitaţi să practicăm cu şi mai multă râvnă tehnicile YOGA şi să medităm asupra învăţăturilor YOGA pline de înţelepciune.

7. Reflectând cu detaşare şi luciditate asupra dificultăţii de a dezrădăcina astfel conceptele eronate, prejudecăţile, complexele de inferioritate, obiceiurile rele şi traumele psihice, vom fi incitaţi să practicăm constant meditaţia profundă şi tehnicile adecvate de LAYA YOGA.

8. Reflectând mereu, o dată pe săptămână (duminica), asupra predominanţei tendinţelor rele (care ne fac şi pe noi să fim adeseori ÎN REZONANŢĂ cu ele datorită complacerii noastre în stări larvare şi mediocritate) în KALI YUGA, (epoca tenebrelor), vom fi incitaţi să le descoperim rapid în cazul nostru antidotul (cu ajutorul tehnicilor şi modalităţilor eficiente pe care sistemul YOGA ni le pune la dispoziţie).

9. Reflectând cu luciditate şi detaşare de fiecare dată când este cazul asupra nenumăratelor nenorociri şi mizerii ce se manifestă, deloc întâmplător, în această epocă a tenebrelor, vom fi incitaţi să perseverăm cu tenacitate (AICI şi ACUM), în vederea atingerii stării de Eliberare Spirituală.

10. Reflectând, în cazul în care deja practicăm YOGA, fie şi numai o singură dată pe zi, asupra inutilităţii aberante a irosirii vieţii fără a avea un ţel înalt, Divin, vom fi incitaţi să perseverăm în YOGA pentru a avansa pe Calea Spirituală.

Acestea sunt cele zece incitări.

Înapoi                            Continuare…

yogaesoteric.net



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga