Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Karma Yoga >
Încheiere

din lucrarea "Karma Yoga: yoga instantanee a vieţii cotidiene"
de profesor yoga Gregorian Bivolaru


Fiţi totdeauna profund recunoscători divinului că vă puteţi manifesta detaşaţi în lume iubirea, mila, compasiunea, generozitatea, dreptatea voastră căci de fapt prin aceasta deveniţi puri şi desăvârşiţi voi cei care dăruiţi ceea ce de fapt Divinul în nesfârşita sa bunătate oferă însutit prin voi.

Înţelegând cât mai bine că de fapt întreaga manifestare este impregnată de Bunătatea, Iubirea şi Inteligenţa Divină a Supremului, şi că toate circumstanţele exterioare sunt generate de aşa natură încât să i se ofere omului posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu în tot ceea ce există, cum vom mai putea menţine în noi îndoiala, neîncrederea, ura, ignoranţa şi suspiciunea?

Acţionând permanent în acest mod, realizăm că de fapt nimic din acest Univers nu depinde de noi pentru că de fapt noi nu avem nimic. Nici măcar un cerşetor nu depinde de mila noastră. Nimeni şi absolut nici o fiinţă nu depinde vreodată de sprijinul vostru; de fapt, totul vine de la Dumnezeu. Aceste idei ne vor ajuta să eliminăm acea formă penibilă şi subtilă a Egoului nostru care ne conduce la eroarea de a considera că de fapt doar de noi depinde binele altora şi că fără noi, fără sprijinul nostru, fără iubirea noastră imensă, fără forţa noastră spirituală, acesta ar suferi continuu.

Pentru cel înţelept mai ales, Dumnezeu este profunda Înţelepciune, Dumnezeu este infinita iubire în continua acţiune care este doar manifestată în şi prin noi.

Să ne deschidem cât mai bine sufletul şi mintea pentru a ne lăsa pătrunşi pe de-a întregul de Iubirea şi Înţelepciunea Sa, pentru a şti astfel cum să-L servim în eternitate, devenind tocmai prin aceasta UNA cu el spre a atinge Suprema Libertate.

În încheiere, reamintim că numeroşi înţelepţi contemporani, de la Sri Ramakrishna până la Sri Aurobindo, au subliniat că dintre toate formele de yoga, karma yoga este foarte bine adaptată epocii noastre fiind, într-o măsură chiar mai mare, potrivită oricărei fiinţe umane decât bhakti yoga se potriveşte decât persoanelor cu înclinaţii accentuat religioase (acestea fiind astăzi din ce în ce mai puţine).

Karma yoga se potriveşte tuturor fiinţelor umane mult mai bine decât raja yoga care necesită un efort intelectual ce depăşeşte facultăţile mintale obişnuite. Karma-yoga este, de asemenea, mult mai uşor accesibilă decât jnana yoga care necesită o putere considerabilă de concentrare şi interiorizare, toate aceste calităţi întâlnindu-se din ce în ce mai rar la omul modern.

La toate cele arătate putem să mai adăugăm că ea se potriveşte, cât se poate de bine, occidentalilor întotdeauna nerăbdători să acţioneze şi mai mereu sceptici asupra valorii orientărilor, majorităţii disciplinelor spirituale care te îndepărtează de viaţa practică într-o lume atât de materialistă.

De altfel, trebuie subliniat că această formă de yoga nu exclude în nici un fel practica simultană a uneia sau a mai multora din celelalte forme de yoga, practica acesteia neputând face decât să le crească eficacitatea altor forme de yoga, această asociere nefiind niciodată obligatorie, deoarece, atunci când este practicată singură, karma yoga este suficientă prin sine însăşi.

Înapoi                       Recitiţi Liniile directoare ale teoriei şi practicii Karma Yoga

yogaesoteric.net


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga