Îngerii devotamentului şi iertării


Idee-forţă: „Îi iert pe toţi cei care mi-au făcut rău în trecut, pentru că toţi suntem copiii aceluiaşi Tată Divin.”



Simbolism:

Aceşti îngeri sunt reprezentaţi ţinând în mână un crin – simbol al purităţii pe care ei o dăruiesc acelora care, prin graţia lor, învaţă să ierte. Iertarea ne face să ne eliberăm de lacrimile durerilor trecute şi de mânia resentimentelor, pentru a putea trăi apoi, purificaţi, aici şi acum, în compania îngerilor.


Funcţia angelică:
Îngerii iertării ne ajută să iertăm şi să ne eliberăm de trecut.


Darurile spirituale pe care le oferă fiinţelor umane:
Aceşti îngeri ne ajută să ne înnobilăm fiinţa şi să devenim mai puternici prin iertarea celorlalţi; ne învaţă să trăim în prezent eliberându-ne de trecut.

Aceşti îngeri ne oferă ajutorul divin când dorim să ne depăşim resentimentele. Ei ne îndrumă pentru a înţelege lecţia la care am fost supuşi în momente grele.

Îngerii iertării sunt reprezentanţi iconografic cu o floare de crin în mână, simbol al purităţii. Ei se roagă pentru fiecare dintre noi să dobândim puterea de a ne dărui total şi necondiţionat lui Dumnezeu.

Manifestarea deplină a devotamentului implică şi iertarea tuturor celor care ne-au pricinuit suferinţe. Iertarea nu înseamnă uitare şi nu acesta este scopul ei. Pentru a ierta, aceşti soli angelici ne ajută să ne vedem într-o altă lumină rănile şi suferinţele din trecut. Dacă îi vom ruga să ne inspire cum să lăsăm mai uşor şi mai repede în urma noastră suferinţa, vom declanşa astfel procesul de vindecare spirituală. Numai renunţarea la resentimente ne oferă şansa de a putea clarifica diferite aspecte ale vieţii noastre şi ale consecinţelor manifestate în prezent.

Altfel vom rămâne prizonierii propriului nostru orgoliu, fără a ne putea transforma viaţa. Vom crede în continuare că ceilalţi sunt cauza necazurilor şi durerilor noastre. Drept urmare, ne vom lupta până la epuizare cu himerele ego-ului nostru şi poate într-un târziu ne vom da seama cutremuraţi că ne-am irosit aproape întreaga viaţă pe nimicuri. Cei care sunt orgolioşi sau ranchiunoşi nu iartă uşor, dar îngerii iertării şi ai devotamentului îi ajută să găsească resursele interioare şi curajul necesar pentru a o putea face.

Iertarea ne aduce în suflet Lumina Divină. Lumina Divină trezeşte forţa interioară şi aspiraţia către Dumnezeu. Indirect, puterea de a ierta ne ajută să dobândim şi să menţinem o stare de sănătate perfectă.

yogaestoeric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More