Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
4) În Karma Yoga nu trebuie să dorim şi nici să ne temem de fructele acţiunii

din lucrarea "Karma Yoga: yoga instantanee a vieţii cotidiene"
de Gregorian Bivolaru

Ajungem acum la expunerea a ceea ce este principiul fundamental şi marele secret al sistemului Karma Yoga: nu mai avem dreptul, atunci când ne angajăm pe această cale, la „fructele” acţiunii noastre şi, în consecinţă, dorinţa de a ne bucura egoist de urmările favorabile sau teama de a trebui să le suportăm consecinţele nefavorabile nu trebuie să fie niciodată mobilul acţiunii noastre. Acesta este principiul fundamental al „acţiunii dezinteresate graţie consacrării Divinului”. Este ceea ce Krishna declară cu atâta fermitate la începutul textului din Bhagavad-Gita: „Tu ai tot dreptul la acţiune, dar numai la acţiune căci de acum înainte nu trebuie să mai doreşti fructele ei; fructele acţiunii îndeplinite de tine să nu fie niciodată mobilul tău.” „Sunt doar sărmane suflete mizerabile acele fiinţe umane care fac din fructele faptelor lor sau din dorinţa acestor fructe obiectul constant al gândurilor şi activităţilor lor.” „Înţelepţii care, prin deplină unire sau profundă fuziune cu Divinul, îşi pun la unison cu aceasta raţiunea lor de a exista şi voinţa, renunţă în totalitate la fructele pe care le determină acţiunile lor.” „Singurul mod spontan şi fulgerător de a atinge ţelul divin, suprem este ca mentalul să renunţe pe deplin la fructele acţiunii”.

Puţin mai departe, Krishna precizează consecinţele extraordinare ale acestei atitudini cu adevărat supreme, preconizate: „Abandonând în totalitate ataşamentul faţă de fructele acţiunii, sufletul reuşeşte să fuzioneze fulgerător cu Supremul Divin (Brahman).” În ultimul capitol, acest adevăr este rezumat astfel: Tyagin, sau altfel spus cel care a realizat pe deplin perfecta renunţare şi „despre care putem spune” că a ajuns la această „pace beatifică şi atotputernică bazată pe Supremul Absolut (Brahman) şi manifestă în şi prin el permanent, acela este într-adevăr cel care a abandonat fructele acţiunii”.

În restul Mahabharata-ei, toţi ceilalţi înţelepţi confirmă ceea ce a spus Krishna. Astfel, în această direcţie, Manu afirmă: „Singurul mod spontan şi fulgerător de a atinge ţelul divin, suprem este ca mentalul să renunţe pe deplin la fructele acţiunii.” La fel, înţeleptul Krishna susţine: „Singura acţiune adevărată şi potrivită care poate avea consecinţe eterne şi infinite este aceea care nu este motivată de nici o dorinţă a fructelor sau de urmărirea unei recompense.” Înţeleptul rege Yudhishthira este şi mai ferm, referitor la aceasta: „Omul care doreşte mereu să culeagă fructele virtuţii sale face un penibil comerţ cu virtutea.”

Toţi înţelepţii moderni sunt, fără excepţie, de aceeaşi părere. Swami Ramadas afirmă simplu: „Karma yoga este renunţarea cât mai deplină la fructele acţiunilor noastre.” Swami Vivekananda revine frecvent asupra acestei teme: „Să nu vă preocupaţi niciodată de fructele acţiunilor. De ce, în definitiv, să ne preocupăm doar de rezultate?”. „Nu urmăriţi şi nu doriţi pentru tot ceea ce faceţi nici laude şi nici recompense.” „Ideea de a obţine în final ceva ca recompensă a activităţii noastre împiedică considerabil dezvoltarea noastră spirituală şi sfârşeşte adesea prin a ne aduce suferinţă” (Yoga practică).

Swami Brahmananda spunea discipolilor săi: „Dacă doriţi cu adevărat să acţionaţi aşa cum este necesar, nu trebuie niciodată să pierdeţi din vedere două mari principii: în primul rând un profund respect plin de atenţie pentru acţiunea pe care o întreprindeţi şi în al doilea rând o totală indiferenţă sau detaşare faţă de fructele sale. Este ceea ce noi numim secretul cel mai mare în karma yoga” (Disciplinele spirituale).

Ma Ananda Moyi explică, la rândul său: „Atât timp cât în noi reuşim doar să ascundem dorinţa de a ieşi în evidenţă sau de a ne distinge, aceasta nu este karma-yoga, ci plăcerea de a acţiona pentru propria noastră satisfacţie. Acţionăm atunci numai ca să ne bucurăm egoist de fructele acţiunii noastre sau pentru prestigiul pe care acea acţiune ni-l aduce. Dacă însă renunţăm pe deplin la fructele acţiunii noastre, aceasta devine imediat karma yoga” (Învăţăturile lui Ma Ananda Moyi).

Sensul mult mai larg pe care ea îl dă aici „dorinţei fructelor acţiunii” este mai clar şi mai complex redat în ceea ce spunea Sri Ramakrishna: „A acţiona doar pentru propriul tău interes material este chiar înjositor” (Învăţăturile lui Ramakrishna). De fapt, căutarea continuă a rezultatelor sau a fructelor acţiunii, chiar dacă nu profităm decât indirect de ele, este, de asemenea, o manifestare de egoism, aşa cum de altfel se întreabă Swami Sivananda: „Cum ar putea oare un mare egoist să practice karma yoga? Pentru el, atâta timp cât  nu va face minimul efort de a-şi depăşi egoismul, această cale este imposibilă.”

Regăsim aceleaşi afirmaţii şi la Sri Aurobindo: „Nu poate să existe karma-yoga fără dorinţa suficient de intensă de a te debarasa de egoism, de predominanţa lui rajas guna, de dorinţa fructelor care sunt adevăratele peceţi ale ignoranţei... Acţiunea realizată în spiritul autentic al lui karma yoga este la fel de eficace ca şi cea mai înaltă realizare în bhakti yoga sau precum succesul spiritual în contemplaţie” (Ghidul yoga).

Cheia succesului este eliberarea de scopuri egoiste

Pentru a practica cu succes karma yoga trebuie, prin urmare, „să fii eliberat  de orice mobil egoist indiferent care ar fi acesta” (Yoga integrală practică). Şi tot Aurobindo detaliază apoi condiţiile ce trebuie îndeplinite: „Singura acţiune ce ne uneşte brusc cu Supremul şi ne purifică spiritual foarte repede este tocmai aceea pe care o realizăm cât mai detaşaţi cu putinţă, fără motive personale, fără să căutăm  în vreun fel anume, notorietate sau onorurile efemere ale acestei lumi, fără să punem în prim plan propriile noastre mobiluri mentale, pretenţiile individuale sau lăcomia vitală, preferinţele fizice, fără a resimţi vanitate, fără să doreşti să te impui cu brutalitate, nici să cauţi dobândirea prestigiului; aceasta este în REALITATE activitatea realizată doar de Divin printr-un fel de imperativ resimţit plenar, lăuntric.”

„Toate acţiunile făcute într-un spirit egoist, oricât de bune ar părea pentru oamenii din lumea ignoranţei, ele nu sunt totuşi de un foarte mare folos pentru un veritabil aspirant la yoga” (Ghidul yoga). „Orice activitate, îndeplinită cu multă atenţie şi armonios integrată cu grijă, concepută în INTENŢIE ca o veritabilă ofrandă adusă Divinului, fără dorinţa obţinerii fructului, fără egoism, într-o stare de spirit egală, cu o linişte lăuntrică deplină atât în caz de succes cât şi de eşec, acea acţiune fiind realizată mai ales pentru dragostea de Divin şi nu în vederea unui beneficiu ulterior oarecare, a vreunei recompense sau a unui rezultat personal urmărit, având cât mai profund conştiinţa că Puterii Divine Infinite îi aparţin toate acţiunile, este un mijloc fulgerător de spiritualizare şi de dăruire de sine prin karma yoga”.

După cum era şi de aşteptat, opera lui Mahatma Gandhi abundă în idei de acelaşi gen, doar că el prezintă această problemă într-o lumină puţin diferită: „În efortul angrenat sincer pentru realizare şi nu în reuşită se află satisfacţia continuă. Efortul deplin, este cu anticipaţie, expresia deplinei victorii” (Religia Etică). Şi, ca de obicei, el revine mai mereu la cazul său personal ca fiind ilustrativ: „Nu am putut să realizez decât foarte imperfect dorinţa mea intensă de a mă topi cât mai profund pentru a mă pierde în Divin, am vrut cu ardoare să nu fiu decât un simplu bulgăre de argilă în mâinile divine ale Creatorului, astfel încât să pot să servesc mult mai bine fără să fiu întrerupt câtuşi de puţin de Eul meu interior” (Tânăra Indie).

Ulterior el dă, cu privire la această atitudine, o explicaţie metafizică la care trebuie să reflectăm adânc: „Omul nu trebuie să dispună de rezultatele acţiunilor sale. Acţionând mereu astfel aceasta devine o constantă împuternicire acordată de Divin” (Citată de Mahader Desai în „Gandhiji în Statele Indiei”).

Să urmărim anumite rezultate sau nu?

Atunci când acţionăm ca să obţinem un rezultat – ceea ce se întâmplă de obicei – este clar că înainte de toate, noi gândim, mai ales şi în imensa majoritate a cazurilor, la rezultatele cele mai rapide pe care încercăm, după inteligenţa noastră, să le prevedem: plăcerea maximă sau avantajele pe care acţiunea le va produce pentru noi sau pentru cei care ne interesează. Şi, cu privire la această fază nimeni nu trebuie să se gândească prea mult pentru a-şi aminti numeroase cazuri când rezultatele obţinute nu au fost cele anterior aşteptate, fiind uneori chiar în întregime contrare aşteptărilor noastre.

Ne mai gândim, de asemenea, dar destul de rar pentru omul de rând, la rezultatele care pot apărea după un timp mai îndelungat. Atunci când savurăm un prânz delicios şi copios sau atunci când oferim prăjituri unui copil, sunt foarte rare situaţiile în care ne poate veni ideea unei posibile indigestii. Dacă orientăm, de asemenea, pe cineva către o anumită lectură facem aceasta în speranţa că va rezulta o anumită schimbare ce se va reflecta printr-o anumită îmbogăţire sufletească sau chiar printr-o anumită modificare în bine a ideilor sale. Dar, şi în aceste situaţii, previziunile noastre sunt departe de a se realiza întotdeauna. Prin urmare, aproape mereu, noi suntem incapabili de a prevedea, în întreaga lor complexitate, care vor fi rezultatele acţiunilor noastre pe termen lung. Indiferent de grija şi atenţia cu care vom creşte un copil, nu vom şti niciodată cu anticipaţie dacă el se va orienta către bine sau către rău sau cum îşi va folosi facultăţile pe care noi i le dezvoltăm, ori cum va folosi cunoştinţele pe care noi i le punem la dispoziţie. De altfel, după cum observă foarte just Swami Vivekananda, „noi nu putem înfăptui nimic care să nu aibă şi anumite rezultate bune şi, tot la fel, nu există nici o activitate care să nu cauzeze undeva şi un oarecare rău... Nu există deci nici o acţiune sau faptă care să nu determine simultan, în diferite planuri, atât fructe bune cât şi fructe rele” (Yoga practică).

Cu excepţia stării de înţelepciune, oricât de perspicace am fi sau am crede că suntem, simplul bun simţ şi experienţa noastră de viaţă ne obligă să admitem că previziunile noastre sunt aproape întotdeauna incomplete şi incerte. În funcţie de atitudinea lăuntrică şi temperamentul nostru, constatăm că rezultatele acţiunilor noastre, sau altfel spus „fructele” lor, sunt în cea mai mare parte determinate de voinţa Divină în cele din urmă, fie de fatalitate, sau cu alte cuvinte de karma, ele fiind în foarte puţine cazuri total determinate de intenţiile sau propria noastră voinţă ferm focalizată.

În concluzie, putem spune că, privit din punctul de vedere al mobilului acţiunii, dorinţa canalizată către căutarea fructelor acţiunii nu este atât de satisfăcătoare pe cât gândim noi că este, iar regula propusă de Bhagavad-Gita şi de karma yoga nu este atât de aberantă, aşa cum ni s-ar putea părea la prima vedere datorită ignoranţei noastre. Ajungând la această concluzie trebuie să începem să căutăm dacă nu cumva există un alt scop înţelept care să fie mult mai preferabil.

Dorinţa ne înlănţuie mereu şi mereu

Prin urmare, dorinţa de a obţine fructele acţiunii nu este, în mod evident, decât un aspect al dorinţei în general. În această direcţie, hinduismul, ca de altfel aproape toate religiile, vede în dorinţă cel mai teribil obstacol în calea întregii evoluţii interioare.

În Bhagavad-Gita, Krishna vorbeşte despre aceasta în 42 de sutra sau aforisme din 11 capitole diferite. El se înduioşează chiar de aceste „suflete ale dorinţei”. Vorbeşte despre aceşti „sărmani sclavi ai dorinţelor” şi insistă, în mod constant, asupra „necesităţii de a fi pe deplin liberi de dorinţe”. Pentru el, dorinţa este una dintre „porţile infernului, distrugătoare ale sufletului”. Şi, fără îndoială că DOAR la fructele acţiunilor se referă atunci când descrie „sufletele demoniace” despre care spune: „Înlănţuiţi pe loc de aceste lanţuri, devoraţi de mânie şi lăcomie, preocupaţi mai mereu de a strânge câştiguri prin mijloace necinstite pentru a servi satisfacerii plăcerilor lor efemere şi îndeplinirii dorinţelor lor, aproape întotdeauna ei se gândesc: «Astăzi mi-am îndeplinit cutare dorinţă, mâine fără îndoială că îmi voi îndeplini alta; astăzi am obţinut o cutare bogăţie, mâine desigur, voi obţine şi mai mult».” El vorbeşte, de asemenea, despre acest duşman etern al cunoaşterii care, sub forma dorinţei egoiste, este un foc plin de lăcomie. Şi, în viziunea sa, un om trebuie „să renunţe complet la dorinţa egoistă” dacă urmăreşte să fie „pregătit să devină una cu Supremul Divin Brahman”. Iată de ce el insistă ca aspiranţii la Eliberare „să abandoneze, fără nici un fel de excepţii, toate dorinţele născute din voinţa dorinţei egoiste”. Totuşi, el nu neagă că va fi destul de dificil „să înfrângi mereu acest inamic numit dorinţă egoistă care este atât de greu de atacat”.

Într-un alt capitol din Mahabharata, Krishna explică regelui Yudhishthira: „Despre omul care doreşte egoist toate lucrurile bune ale acestei lumi, fiind în întregime şi permanent ataşat fructelor acestor dorinţe egoiste, putem spune că poartă deja Moartea în gura sa... Înfrânarea completă a dorinţelor egoiste se află la rădăcina tuturor virtuţilor veritabile.” Considerăm că este inutil să subliniem că, în Mahabharata, toţi ceilalţi înţelepţi repetă acelaşi avertisment. Şi la fel putem spune că stau lucrurile cu înţelepţii moderni; este suficient, pentru a ne convinge, să cităm doar câţiva.

Dorinţele întreţin egoismul

Sri Ramakrishna spune, referitor la aceasta: „Inima care a ars doar în focul dorinţelor egoiste, terestre nu poate suporta aproape deloc influenţele sentimentelor sau ale trăirilor spirituale elevate” (Învăţăturile lui Ramakrishna). Şi tot el: „Nimeni nu poate pătrunde în Împărăţia Cerurilor dacă încă mai păstrează în sine cea mai mică urmă de dorinţă egoistă.”

Sri Aurobindo, de asemenea, consacră o parte importantă din scrisorile sale adresate discipolilor, tehnicilor ce permiteau acestora de a se debarasa de „ego şi de dorinţele egoiste”. El spunea adesea: „Loviturile şi suferinţele cad asupra tuturor fiinţelor umane pentru că sunt pline de dorinţe egoiste faţă de lucruri sau stări ce nu pot dura şi pe care, vrând-nevrând, ajung să le piardă sau, dacă totuşi le obţin, acestea le vor aduce decepţii şi nu vor putea să îi satisfacă pe deplin mereu” (Răspunsuri). El mai adaugă: „Dacă dorinţa egoistă nu este pe deplin stăpânită, cum am putea noi merge uşor şi repede pe calea cea dreaptă? Căci Eliberarea apare instantaneu prin pierderea ego-ului şi a dorinţelor egoiste.”

În ceea ce o priveşte pe Ma Ananda Moyi, dacă ea constată că „adesea tindem egoist să ne potolim o dorinţă printr-o altă dorinţă”, atunci fără îndoială că dorinţele nu pot dispare şi, de asemenea, nu va dispare în fiinţa umană nici tendinţa de a dori” (Învăţăturile lui Ma Ananda Moyi). Tocmai de aceea, ea adesea îi orientează pe cei care vin să o consulte, spre alte dorinţe decât spre cele egoiste, care aduc doar bunuri efemere ale acestei lumi, indiferent dacă sunt materiale sau de alt gen şi, cu privire la aceasta, ea afirmă: „Voi sunteţi întotdeauna cei care creaţi dorinţele egoiste prin gândurile voastre şi tot voi sunteţi cei care, gândind detaşat, cu fermitate, contrariul, puteţi să le distrugeţi.”

Detaşarea înseamnă libertate

Această detaşare completă şi libertate cu privire la fructele acţiunii este pentru noi, mai ales la început, destul de greu de înţeles deoarece aproape întotdeauna când acţionăm o facem egoist pentru a obţine un rezultat sau un fruct plăcut care să ne fie net favorabil sau, cel puţin, agreabil. Chiar şi în acţiunile pe care, înşelaţi de noi înşine, în aparenţă le credem cele mai „dezinteresate”, se întâmplă totuşi, foarte rar ca noi să nu aşteptăm câtuşi de puţin ceva în schimb. Dacă, de exemplu, facem un cadou unui copil sau dacă ajutăm o fiinţă nevoiaşă, iar cel care beneficiază nu ne spune măcar mulţumesc, vom fi adesea, cel puţin surprinşi. De asemenea, mai mereu suntem tentaţi să gândim că dacă nu trebuie să mai aşteptăm nimic de pe urma a ceea ce facem COMPLET DETAŞAŢI, nu mai are nici un sens să continuăm să acţionăm. Dar noi am văzut totuşi că, după învăţăturile sistemului karma-yoga, acest mod de gândire este profund greşit. La ce alt scop sau mobil mai putem noi deci face acum apel?

Evident, prin urmare există „acţiunile integrate în armonia divină şi deci indicate” despre care deja am vorbit dar, cu toate acestea, ele nu pot deloc să îmbrăţişeze decât o parte a activităţilor noastre. Supunerea faţă de svadharma (legea sau îndatorirea proprie) ne oferă un avantaj ceva mai larg, dar încă insuficient. Cel mai bun răspuns, în această direcţie, ne este fără îndoială dat de Gandhi care se angrena să realizeze tot ceea ce el estima a fi drept şi stringent necesar, în conformitate cu cel mai înalt ideal al momentului, fără a se preocupa vreodată de rezultate, ceea ce nu făcea deloc din el un interlocutor prea comod în negocierile sale cu autorităţile britanice. Într-o asemenea situaţie, cineva i-a atras atenţia lui Gandhi: „Dacă faceţi cumva ceea ce ne-aţi anunţat, consecinţele vor fi catastrofale atât pentru India cât şi pentru Dvs. personal.” El a răspuns atunci: „Aceasta nu mă interesează absolut deloc.”

Prin urmare, am ajuns la acest „cel mai înalt ideal al momentului” adică la concepţia mentală detaşată, la ceea ce este drept într-o anumită situaţie, la sentimentul datoriei, la misterioasa „voce interioară” a conştiinţei, la dorinţa detaşată de a fi un cât mai bun vehicul sau canal de manifestare a Divinului, la intenţie (odată ce am ajuns la concluzia că aceasta vine de la un izvor sau un focar benefic, ceea ce nu este cazul întotdeauna). Toate aceste posibilităţi sunt sublime şi salvatoare în situaţia unei atitudini de totală dăruire faţă de Divin dacă, după cum spune Krishna, „oferim în întregime cu anticipaţie acţiunile noastre, împreună cu fructele lor, lui Dumnezeu” (Bhagavad-Gita). În această direcţie, Swami Ramadas spunea: „Noi putem, cu uşurinţă, să îl descoperim pe Dumnezeu în noi fulgerător dacă îi oferim în totalitate, printr-o consacrare deplină şi sinceră, toate acţiunile noastre” (Scrisori).

Ma Ananda Moyi merge chiar mai departe atunci când arată că „ruga transfiguratoare ardentă: «Fă Doamne Dumnezeule ca inima mea să fie liberă de setea de rezultate» este încă mărturia dorinţei lăuntrice de a obţine un rezultat. Totuşi, atât timp cât aspirăm din tot sufletul, frenetic la acţiunea dezinteresată, putem fi siguri că, dacă vom proceda cum trebuie, fiind inspiraţi de Dumnezeu, o vom atinge şi atunci vom avea modelul necesar. Un mod înseamnă întotdeauna rezistenţă. De aceea, atât timp cât egoul va subzista sau va predomina, conflictele lăuntrice vor izbucni din când în când, chiar dacă vom căuta să facem acţiuni parţial impersonale, deoarece vom mai fi legaţi prin ego de fructele acţiunii şi, în consecinţă, antrenaţi într-o anumită direcţie” (Învăţăturile lui Ma Ananada Moyi).

Înapoi                                Continuare

yogaesoteric.net



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga