Cât de «liber» este liberul nostru arbitru?

 de Cristian Ion

Dumnezeu ne-a înzestrat cu acest dar (liberul arbitru). Însă această libertate nu este absolută aşa cum nici în societate nu dispunem de o libertate fără limite. În societate trebuie ca prin actele noastre să nu lezăm libertatea celorlalţi. Altfel spus, beneficiem de o libertate limitată de respectarea anumitor reguli pe care le-a stabilit societatea, pentru ca ea să funcţioneze ca un tot organic, ca un sistem.

Fiecare element al acestui sistem este important. O schimbare în starea unui element afectează sistemul în întregime. De exemplu, dacă aflăm prin mass-media că s-a încălcat un drept fundamental al omului – să zicem dreptul la viaţă – toată lumea este profund indignată. Aproape că ne identificăm cu acea persoană, cu drama ei. Simţim că ceea ce i s-a întâmplat acelui om ni se poate întâmpla şi nouă într-o bună zi. În consecinţă, dacă societatea nu intervine prin instituţiile sale pentru a remedia situaţia, ne simţim datori să protestăm, să ieşim în stradă, să ne manifestăm dezaprobarea. Încercăm să reparăm o anomalie apărută în acest sistem. Însă din păcate această reacţie normală nu o găsim la toţi oamenii, multora nepăsându-le de suferinţa altora şi din această cauză întregul sistem are de suferit.

Tot astfel, la baza alcătuirii Universului stau o serie de legi instituite de Fiinţa Supremă. Noi avem libertate de „mişcare” (deci liber arbitru), dar în limitele impuse de legile divine. Dacă încălcăm o lege, vom suporta consecinţele ei.

La fel, dacă sărim dintr-un copac înalt, imprudenţa s-ar putea să ne coste. Ne putem lovi sau chiar ne putem rupe un picior. Ne supărăm în acest caz pe cineva? Ar fi absurd să ne supărăm pe gravitaţie. Nu putem să ne supărăm decât pe noi înşine, pentru că am dovedit nechibzuinţă.

Din păcate, nu la fel stau lucrurile dacă ne confruntăm cu o boala necruţătoare sau cu o situaţie dificilă de viaţă. Dacă suntem necredincioşi afirmăm că „viaţa e nedreaptă”. Dacă suntem credincioşi simţim că Dumnezeu nu ne iubeşte îndeajuns şi ne revoltăm împotriva Divinităţii, ne simţim nedreptăţiţi. De ce facem asta? Pentru că ne scapă sensul ascuns a ceea ce ni se petrece. Nu realizăm că acea situaţie dificilă din viaţa noastră are o cauză. Nu cunoaştem care este scopul, finalitatea ei. Nu vedem că răul este de fapt în noi şi nu în afara noastră.

Respectând legile divine noi eliminăm gradat suferinţa din viaţa noastră. Ca să le respectăm, trebuie însă să le cunoaştem şi mai ales să le înţelegem necesitatea. Căile spirituale autentice ne învaţă să trăim în acord cu legile divine. Legea Karmei şi cea a liberului arbitru – odată conştientizate – ne vor arăta că lumea în care trăim este dreaptă şi Fiinţa Supremă este esenţa justiţiei şi adevărului.

Măsura (gradul) în care o fiinţă îşi poate angrena liberul arbitru depinde de karma ei şi este semnificativ ce a spus Buddha în acest sens: “puterea de înţelegere şi de acţiune depind în mod direct de karma fiecăruia”. Astfel, cu cât karma globală a unei fiinţe este mai bună, cu atât mai mult numărul posibilităţilor de a alege creşte în fiecare moment, printre acestea fiind chiar mai multe variante care duc la rezultatul urmărit, şi de asemenea cu atât mai mare este puterea sa de înţelegere şi de acţiune. Cu cât karma globală a fiinţei este mai puţin bună, cu atât numărul variantelor la care are acces este mai mic pentru fiecare alegere şi adesea printre variantele accesibile este posibil să nu fie nici una uşoară şi armonioasă, care să permită fiinţei să nu sufere. Într-un astfel de caz, de asemenea, puterea de înţelegere şi de acţiune sunt mult diminuate.
 
Pentru atingerea stării de deplină libertate trebuie să fim capabili să depăşim graniţele universului nostru limitat şi condiţionat. Această depăşire esenţială se traduce, în fapt, prin translaţia de la nivelul nostru limitat de conştiinţă (de la sfera egoului), la sfera supremă a valorilor esenţiale, eterne, infinite şi perfect libere.

Practic, atunci când ne angrenăm liberul arbitru, noi modificăm în acel moment rezultanta forţelor şi tendinţelor ce acţionează asupra noastră şi, credem sau nu, viaţa noastră îşi schimbă atunci direcţia şi sensul. Şi oricât de greu ne-ar fi vreodată în viaţă, să nu uităm că:

1. Tot ce ni se petrece are un rost în cadrul armoniei universale şi scopul este să învăţăm o anumită lecţie. Unul dintre principiile naturale formulate de Newton afirmă că “natura nu lucrează în zadar.”

2. Odată cu fiecare greutate şi încercare Dumnezeu ne-a dat şi puterea de a o depăşi. Dumnezeu nu este crud şi nedrept şi nu ne dă mai mult decât putem duce. De aceea greutăţile vieţii nu pot scuza neputinţa noastră. “Soarta este scuza celor slabi şi opera celor puternici”, a spus N. Titulescu.

3. Destinul nu este ceea ce ni se petrece în viaţă, ci modul în care alegem să reacţionăm la ceea ce ni se petrece în viaţă şi de aceea tot ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Înapoi                  Continuare

yogaesoteric.net

Also available in: Français