Sfaturi practice pentru aprofundarea lui AHIMSA


un articol de Monica Dascălu

Vă prezentăm în continuare câteva gânduri luminoase care vă sugerează totodată şi diferite idei practice pentru a aprofunda practica non-violenţei.

Iubirea sub orice formă a ei este cheia de aur a respectării lui ahimsa. Urmăriţi să iubiţi cât mai mult, învăţaţi să exprimaţi această iubire şi să o manifestaţi firesc şi armonios. Dacă nu puteţi iubi „pur şi simplu”, exersaţi iubirea! Începeţi, de exemplu, prin a transmite gânduri luminoase şi pline de iubire unei fiinţe pe care o admiraţi.  Profitaţi de orice ocazie pentru a vă amplifica puterea de a iubi, căci măsura în care iubiţi este şi măsura, în care, de fapt, sunteţi cu adevărat vii.

Mulţumirea şi calmul profund trebuiesc permanent cultivate, căci agresivitatea se manifestă mai uşor pe un fond de nemulţumire sau nelinişte. Aceste stări, atunci când sunt cât mai des şi mai mult timp trăite, vă vor ajuta, prin puterea obişnuinţei benefice, să depăşiţi şi momentele mai dificile sau situaţiile tensionate în care aţi putea uita de ahimsa.

Iertarea are o valoare magică pentru a depăşi resentimentele, ranchiuna, supărarea. Anumite traume sufleteşti profunde datorate interacţiunii cu alte fiinţe umane nu pot fi vindecate fără a ierta. Rugaţi-l pe Dumnezeu Tatăl, cu simplitate şi sinceritate, să vă dăruiască puterea de a ierta.

Bunul-simţ sau „simţul binelui” va trebui să devină principalul vostru reper în punerea în practică a tuturor regulilor de yama şi niyama. De aceea, vom reveni mereu şi mereu asupra acestei valori umane fundamentale. Pentru început, căutaţi să respectaţi regula „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”. După ce reuşiţi din plin aceasta, treceţi la pasul următor: acela de a le face celorlalţi ceea ce v-ar plăcea să vă facă ei vouă. Adică, dacă vreţi să fiţi iubiţi, iubiţi voi mai întâi (şi desigur veţi avea aici foarte multe alte idei).

Fericirea reprezintă pentru un yoghin o trăire fundamentală care îi confirmă, atunci când este trăită plenar, autenticitatea transformării sale interioare. Urmăriţi să fiţi cât mai mult, cât mai des şi cât mai profund fericiţi şi veţi remarca cu încântare alchimizarea tuturor tendinţelor agresive într-o stare de unitate cu tot ceea ce există.


Practica yoga
vă va susţine în eforturile voastre de a vă transforma lăuntric. Fiţi foarte fermi cu voi înşivă şi urmăriţi să sesizaţi obiectiv ce carenţe şi ce necesităţi prioritare aveţi. Nu uitaţi că yoga este un sistem eminamente practic care vă oferă diferite modalităţi extrem de eficiente pentru armonizarea completă a fiinţei umane şi transcenderea egoului. Dinamizarea lui anahata chakra şi sahasrara, echilibrarea armonioasă a energiilor la nivelul lui muladhara chakra şi manipura chakra vă vor ajuta enorm în practica lui ahimsa. Tehnicile de yoga nidra de asemenea pot conferi o minunată stare de integrare armonioasă în ambianţă, la fel şi operarea cu curenţii subtili coloraţi, practica laya yoga şi a altor forme de meditaţie etc.

Revelarea Sinelui Suprem nemuritor, Atman duce la perfecţiunea în ahimsa, şi o modalitate minunată de a aprofunda ahimsa este aceea de a ne raporta la Sinele Suprem al fiinţelor umane din jurul nostru. Mai ales atunci când aveţi probleme relaţionale, aminti-ţi-vă că şi acea fiinţă cu care sunteţi în conflict are un Sine Suprem, sau altfel spus este o fiinţă divină, şi raportaţi-vă ferm la Sinele său Suprem.

Credinţa în Dumnezeu poate face miracole în absolut orice direcţie pozitivă în care ne propunem să ne transformăm. Dar mai ales veţi remarca faptul că adevărata credinţă în Dumnezeu face să dispară complet teama din fiinţa umană, şi eliminând astfel agresivitatea ne va conduce la starea de non-violenţă.

Arta binecuvântării, atunci când este pusă în practică cu perseverenţă, poate conduce chiar la perfecţiunea în ahimsa, prin rezonanţa cu energia Graţiei Divine Supreme. Urmăriţi în special să binecuvântaţi acele fiinţe pe care simţiţi că nu le puteţi integra spontan în noua voastră viziune, iubitoare şi transfiguratoare, asupra lumii. Puteţi face şi minunate experimente spirituale, practicând de exemplu arta binecuvântării pentru o anumită fiinţă umană cu care aveţi probleme relaţionale şi veţi remarca în timp (proporţional cu eforturile voastre) transformarea în bine a respectivei relaţii, sau măcar aplanarea tensiunilor şi a conflictelor.

Rugăciunea este o altă modalitate practică extrem de eficientă pentru a aprofunda ahimsa. Căci apropiindu-vă de Dumnezeu, veţi ajunge să înţelegeţi prin trăire directă faptul că Dumnezeu este tot ceea ce există. Această înţelegere fundamentală vă va face să puteţi privi transfigurator, cu iubire, absolut tot ceea ce există în întregul Univers.

Curajul autentic duce la eliminarea agresivităţii, pentru că elimină teama. Nu uitaţi nici o clipă că nu putem iubi fiinţele de care ne este teamă, iar teama – mai ales în termenii transformării spirituale – este o manifestare predilectă a egoului. Pe cei curajoşi, se spune, Dumnezeu îi ajută.


Cultivarea unor relaţii armonioase
, bazate pe iubire, transfigurare şi respect reciproc este un sprijin foarte important în practica lui ahimsa. Căci de multe ori veţi găsi în aceste relaţii resurse sufleteşti pentru a fi mai iubitori şi cu celelalte fiinţe umane. De exemplu, o relaţie de cuplu foarte armonioasă este o sursă nesecată de fericire, iubire, împlinire, armonie, stări pe care le veţi manifesta precum nişte relee divine în jurul vostru.

Umilinţa este o virtute de aur care, dacă veţi urmări să o amplificaţi în fiinţa voastră, va conduce şi ea la perfecţiunea în ahimsa. Pentru a deveni „mari” (a manifesta starea de măreţie spirituală) trebuie mai întâi să devenim „cei mai mici”, adică să fim cu adevărat umili. Veţi remarca cu nespusă încântare modul miraculos în care umilinţa autentică şi corect înţeleasă va rezolva spontan multe probleme relaţionale cu care încă vă mai confruntaţi.

Veselia şi simţul umorului sunt nişte stări care exprimă rezonanţe profund pozitive care de multe ori elimină spontan rezonanţa cu trăiri de natură joasă, inferioară. Se spune de altfel că o modalitate eficientă de a învinge în confruntarea cu anumite entităţi sau rezonanţe demoniace este aceea de a râde de ele. Deocamdată amplificaţi-vă veselia şi simţul umorului, căci ele sunt cunoscute precum calităţi fundamentale asociate stării de înţelepciune. Vă puteţi închipui o fiinţă fiind în acelaşi timp şi veselă şi mânioasă? Nu este posibil! De aceea, fiţi cât mai veseli şi bine-dispuşi şi atunci practica lui ahimsa vă va deveni naturală.

Comuniunea cu entităţile angelice este o nesecată sursă de inspiraţie în ceea ce priveşte asimilarea unui nou şi în întregime spiritual mod de a fi şi de a trăi. Căutaţi, dacă sunteţi deschişi faţă de sublimele entităţi angelice, să intraţi cât mai des în stare de comuniune cu ele, „contaminându-vă” cu bucuria, frumuseţea, iubirea şi înţelepciunea lor.

Ce trebuie să evităm
Pe măsură ce puneţi în practică diferitele modalităţi de aprofundare a lui ahimsa, evitaţi pe cât posibil să perpetuaţi obişnuinţele negative care se opun acestui demers. Evitaţi să „mestecaţi” gânduri negative, care exprimă supărare, ranchiună, gelozie, invidie etc. Reacţionaţi ferm pentru a combate sentimentele de teamă, prin amplificarea curajului. În ceea ce priveşte mânia, una dintre cele mai distructive trăiri umane, opriţi-vă ferm întotdeauna când aveţi tendinţa de a o manifesta.

yogaesoteric.net 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More