Legende

Acoperită în mister, revelată în splendoare, Marea Zeitate a fost adorată de milenii. Sculpturile descoperite în peşterile preistorice datate acum 30.000 de ani au arătat că Tara a fost venerată încă din cele mai vechi timpuri. Statuia originală de bronz care este datată în secolul 7 sau 8 A.D. a fost găsită în nord-estul provinciei Lanka între Trincomale şi Batticaloa. Înălţimea totală a statuii este de 143.75 cm.

Cu mult timp înainte (se menţionează într-un tratat tibetan Taranatha), într-un univers numit Lumina Divizată, exista o prinţesă numită  Jñana-candra care era extrem de devotată lui Buddha. În fiecare zi ea aducea ofrande lui Buddha Dundubhisvara (“Sunetul Tobei”) şi comunităţii Sangha. Atingând astfel un nivel înalt de conştiinţă  Bodhicitta ( tib. byang-chub kyi sems, inima minţii iluminate. Bodhicitta absolută, după Gampopa (discipolul lui Milarepa), este vacuitatea nedespărţită de compasiune – strălucitoare, neclintită, şi imposibil de definit prin concepte. Bodhicitta relativă apare printr-o zărire a celei absolute şi constă în impulsul interior de a urma Calea spre Iluminare şi de a lucra, prin compasiune, la eliberarea tuturor fiinţelor din Samsara), a aspirat plină de compasiune să obţină Iluminarea pentru binele tuturor fiinţelor. Discipolii i-au sugerat să se roage ca ea să se reîncarneze ca bărbat, progresând astfel ca Bodhisattva şi eventual devenind un Buddha (aceasta deoarece, aşa cum întâlnim deseori în literatura buddhistă, pentru ca o femeie aflată pe calea spirituală să evolueze către stări înalte de conştiinţă ea trebuie “să devină bărbat”). În final prinţesa Jñana-candra spune:

„Aici nu există bărbat, aici nu există femeie,
Nici ego, nici individ şi nici conştiinţă.
Numele de “bărbat” sau “femeie” nu are consistenţă,
Dar aduce confuzie în mintea umană obişnuită.”
Şi ea face următorul legământ:
“Sunt multe fiinţe care îşi doresc Iluminarea
într-un corp de bărbat,  dar nimeni nu-şi doreşte
să le fie de ajutor fiinţelor simţitoare
fiind într-un corp de femeie.
Deci, până când samsara va fi pustie,
Eu voi ajuta fiinţele simţitoare
Rămânând într-un corp de femeie!”

Ea a continuat să fie atât de devotată în misiunea de salvare a fiinţelor umane din ignoranţă încât Tathagata Dundubhisvara i-a dat numele de Tara sau Cea Care Oferă Ghidare În Marea Trecere.

Splendoarea Tarei e elogiată în numeroase Imnuri de slavă…

yogaesoteric.net

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More