Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
3. A medita precum un mac roşu

Traducere realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru
După Jean-Yves Leloup, „Note asupra isihasmului”

Astfel, din acea zi tânărul nostru începu să înveţe să înflorească… Meditaţia înseamnă înainte de toate o poziţie cât mai stabilă, iar pe el tocmai aceasta îl învăţase muntele. Dar ea înseamnă totodată şi o „orientare”, iar acesta urma acum să înveţe de la mac: să se rotească ciclic spre soare, de la întuneric spre lumină. Mai mult decât atât acum trebuia ca toată „seva” fiinţei sale să fie transmutată în energie şi apoi, cu ajutorul ei, să aspire la acest lucru.

Această orientare spre bine, spre frumos, spre lumină, spre adevăr îl făcea uneori să roşească precum un mac. Era ca şi cum „minunata lumină” a lui Dumnezeu era lumina unei priviri deschise, însoţită de un surâs şi aşteptând de la el  un anumit parfum… A mai învăţat acum că, pentru a se putea orienta mai bine, macul avea totdeauna tija dreaptă, de aceea şi el a început să-şi îndrepte coloana vertebrală.

La început nu înţelegea prea bine cum stau în realitate lucrurile, căci mai citise în anumite cărţi de filocalie că, dimpotrivă, coloana călugărului trebuie să fie uşor curbată, chiar şi cu preţul unui efort dureros, pentru că astfel privirea sa să poată fi orientată cu uşurinţă către inimă. Pentru a se lămuri el i-a cerut explicaţii Părintelui Serafim. Acesta l-a privit atunci cu maliţie: „A, să ştii că acest sfat era mai demult valabil pentru voinicii de altădată. Ei erau cam prea plini de energie, şi trebuia să li se reamintească de umilinţă şi de nimicnicia propriei lor condiţii umane. Astfel stând lucrurile, dacă ei se înclinau uşor în timpul meditaţiei, asta nu le făcea nici un rău…În ceea ce te priveşte însă, tu ai mai degrabă nevoie de energie; de aceea, în timpul meditaţiei redresează-te, fii vigilent, îndreaptă-ţi cât mai bine coloana şi înalţă-ţi privirea spre lumina lui Dumnezeu, pe care o poţi vedea în creştetul capului, dar ia aminte şi fă aceasta fără orgoliu. De altfel, dacă vei observa cu multă atenţie macul, vei remarca tu singur nu numai verticalitatea tijei sale, ci şi o anumită supleţe care îi permite să se încline cu uşurinţă în faţa vântului; fiindcă el este totodată atât de umil…

Tu trebuie să-ţi dai seama în adâncul fiinţei tale că într-adevăr, învăţătura tainică a macului constă atât în fragilitatea sa, cât şi în efemeritatea sa. Tânărul care acum eşti trebuie astfel să înveţe nu doar să înflorească, ci să se şi veştejească. Meditând la cele spuse de părintele Serafim, tânărul nostru filosof înţelese mai bine cuvintele profetului „orice corp de carne este pentru Dumnezeu precum iarba, iar delicateţea sa este precum cea a florilor de câmp, căci până la urmă vine vremea când iarba se usucă, florile se ofilesc, atunci când vântul Domnului suflă peste ele; dar dincolo de toate acestea, cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe pentru totdeauna…Toate popoarele pământului sunt pentru Dumnezeu ca o picătură de apă din vatră, ca praful fin pe o balanţă…El îi face fără însemnătate în perspectiva eternităţii pe toţi judecătorii pământului. De-abia sunt sădiţi, de-abia sunt semănaţi, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ, şi El (Dumnezeu) suflă peste ei de îi usucă şi apoi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.” (Isaia, 40-7, 8, 15, 23, 24).

Muntele îi dăruise tânărului nostru filosof simţul eternităţii, iar după aceea macul l-a învăţat să realizeze fragilitatea lucrurilor efemere, care sunt supuse timpului. A medita înseamnă printre altele să cunoşti oricând Eternul în Clipa efemeră. Înseamnă de asemenea că este necesar să înfloreşti complet atunci când îţi este dat să înfloreşti, să iubeşti din plin atunci când îţi este dat să iubeşti, fără a accepta niciodată nimic în schimb, căci în afară de tot ceea ce ne dăruie clipă de clipă Dumnezeu ce am mai putea oare primi, şi de la cine? Să ne gândim adânc de ce înfloresc oare macii? Şi pentru cine?

Tânărul nostru filosof a învăţat astfel să mediteze profund fără să urmărească un scop anume sau un profit, el a realizat totodată că trebuie să mediteze din simpla bucurie de a exista, de a iubi lumina eternă a lui Dumnezeu. „Iubirea este propria sa recompensă”, spunea Sf. Bernard. „Floarea înfloreşte pentru că înfloreşte”, spunea cândva Angelus Silesius.

„Muntele este de fapt cel care înfloreşte în mac, gândea acum tânărul nostru filosof. Întregul univers meditează acum în mine. Fie ca el să roşească de bucurie în această clipă privilegiată care este viaţa mea”. Acest gând era totuşi prea mult pentru el. Tocmai de aceea părintele Serafim a fost din nou nevoit să-l ia şi să-l scuture puţin, după care l-a luat din nou de braţ şi l-a condus acum pe un drum abrupt până la ţărmul mării, într-un mic golfuleţ izolat şi i-a spus: „Încetează să mai rumegi precum o vacă frăgezimea unui mac… Ia aminte că trebuie să capeţi acum o inimă marină. Învaţă să meditezi precum oceanul”.

Înapoi                    Continuare

yogaesoteric.net



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga