Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
6. A medita precum Avraam

Traducere realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru
După Jean-Yves Leloup, „Note asupra isihasmului”

Până acum, se putea spune că învăţătura stareţului Serafim fusese de ordin natural şi terapeutic. Călugării din vechime, după cum mărturiseşte chiar Filon al Alexandriei, erau de fapt nişte „terapeuţi” („tămăduitori”). Înainte de a conduce omul la adevărata iluminare, rolul lor era, înainte de toate, să vindece grabnic natura umană şi să o armonizeze pe deplin astfel încât acesta să poată primi Graţia Cea Înălţătoare a lui Dumnezeu, care nu contrazice natura, ci doar o restaurează şi o împlineşte.

Muntele, macul, oceanul, pasărea, toate până la urmă l-au învăţat pe tânărul nostru să reconştientizeze, să recapituleze diferitele nivele de existenţă  mereu vii pe care fiinţa sa le cunoscuse cândva sau, cu alte cuvinte, diferitele regnuri care compun Macrocosmosul: regnul mineral, vegetal, animal. Omul – după cum fiecare poate să-şi dea seama, privind cu multă atenţie în jurul său şi în el însuşi – a pierdut contactul (rezonanţa) cu tot ceea ce este bun şi divin în Macrocosmos, cu stânca, cu plantele, cu animalele, şi această stare de fapt rea a condus la apariţia unui inconfort, a bolilor, a insecurităţii, a lipsei de iubire, a nefericirii şi a anxietăţii.

El a ajuns prin acest mare păcat un străin în propriul său univers. Meditaţia profundă înseamnă deci, mai înainte de toate, slăvirea sinceră şi spontană a universului, căci, după cum spuneau Sfinţii Părinţi, „toate lucrurile şi fiinţele neomeneşti au învăţat să se roage înaintea noastră”. Omul, ca fiinţă privilegiată de Dumnezeu, este singurul loc din univers unde rugăciunea lumii devine cu adevărat şi în totalitate conştientă de ea însăşi.

Tocmai de aceea omul se află aici pentru a da în mod conştient nume lucrurilor şi fiinţelor pe care creaturile celelalte doar le bâlbâie… Împreună cu Avraam, noi intrăm acum pe un nivel de conştiinţă cu totul nou şi mult mai înalt, care se numeşte credinţă sau,  altfel spus, adeziunea necondiţionată atât a inteligenţei cât şi a inimii faţă de acest „Tu” care Există, care transpare tainic pentru cei capabili să-L intuiască, pretutindeni în multiplicitate.

Aceasta este în câteva cuvinte experienţa şi meditaţia lui Avraam. Cu ajutorul ei noi realizăm că totdeauna în spatele stelelor există ceva mai mult şi mai mare decât stelele, o prezenţă misterioasă şi copleşitoare, foarte greu de definit, pe care nimeni nu o poate numi cu precizie, dar care totuşi conţine în ea toate numele… toate formele… toate forţele… toate aspectele… toate energiile… şi în plus ceva tainic şi de nepătruns.

În misterul teribil (Dumnezeu) pe care îl intuim atunci există ceva mai presus decât universul şi care, totuşi, nu poate fi sesizat în afara universului. Diferenţa dintre Dumnezeu şi Natură este diferenţa dintre albastrul cerului şi albastrul unei priviri. Avraam nu căuta albastrul, ci privirea…

După ce învăţase postura cea dreaptă, înrădăcinarea, orientarea pozitivă spre lumina lui Dumnezeu, respiraţia tăcută a oceanului şi cântecul tainic interior, tânărul nostru era acum invitat să-şi trezească complet şi cu adevărat inima. „Învaţă acum că eşti o fiinţă a lui Dumnezeu”, realizează astfel că ceea ce caracterizează într-adevăr inima ta este faptul că ea personalizează toate lucrurile, toate fiinţele, chiar şi Absolutul, care este Sursa (Izvorul Ultim) a tot ceea ce trăieşte şi respiră. Realizează că toate câte există îl numesc, îi spun: „Dumnezeul meu, Creatorul meu” şi se lasă pătrunse de Prezenţa Sa. A medita precum Avraam înseamnă în realitate că, dincolo de cele mai variate aparenţe, să întreţii mereu contactul cu Prezenţa Unică (Dumnezeu). Această formă profundă de meditaţie vizează deja permanent toate detaliile concrete ale vieţii cotidiene. Aminteşte-ţi tocmai de aceea episodul cu stejarul din Mamre.

Avraam era aşezat la intrarea în cort, în momentul cel mai călduros al zilei. Aici, el tocmai a primit vizita a trei străini, care după aceea aveau să se dovedească mesageri ai lui Dumnezeu. A medita precum Avraam înseamnă să practici plin de dăruire şi umilinţă ospitalitatea, să dăruieşti un pahar de apă celui însetat. Aceasta nu te va scoate din tăcerea ta ci, dimpotrivă, te va apropia şi mai mult de sursă (Izvorul nesfârşit). Nu te limita deci să trezeşti în tine pacea profundă şi lumina lui Dumnezeu ci, umple-ţi totodată inima de iubire faţă de toate fiinţele pământului”.

Şi spunând aceste cuvinte părintele Serafim îi citi tânărului un lung pasaj din „Geneză”, în care se vorbeşte despre intervenţia lui Avraam pe lângă Dumnezeu. Aflat în faţa lui Dumnezeu, Cel care este, care a fost şi care va fi în eternitate, el spune: „Vrei Tu oare, cu adevărat să-l suprimi alături de păcătos pe cel drept? Dacă există numai cinzeci de oameni drepţi şi buni într-un oraş, îi vei distruge Tu oare pe ei împreună cu tot oraşul, sau vei ierta întregul oraş pentru aceşti cincizeci?”

Puţin câte puţin, Avraam a fost totuşi nevoit să reducă numărul celor drepţi, pentru că Sodoma să nu fie distrusă. „O, Doamne, nu te mânia. Poate că vom găsi măcar zece oameni drepţi acolo”. („Geneza”, 18,16). A medita profund precum Avraam înseamnă să intervii plin de dragoste şi compasiune pentru viaţa oamenilor, fără să ignori păcatele lor, invocând constant şi cu credinţă compasiunea divină.

Acest gen de meditaţie eliberează în scurt timp inima de judecăţi şi de feluritele condamnări; orice efort i-ar fi dat să contemple, ea va invoca totdeauna iertarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

„A medita precum Avraam înseamnă chiar ceva mai mult, iar acum vocea părintelui Serafim tremură uşor de emoţie. Înseamnă să mergi chiar până la sacrificiul deplin, fie el de sine”. Şi aici el îi cită tânărului un alt pasaj din „Geneza”, în care Avraam este în stare să-şi sacrifice chiar fiul, pe Isaac. „Totul vine de la Dumnezeu şi totul îi aparţine numai lui Dumnezeu, murmură Serafim. Totul vine de la El şi totul este pentru El. Meditaţia lui Avraam te va conduce astfel la o totală detaşare faţă de egoul tău şi faţă de tot ceea ce are el mai scump. Caută în tine mai ales ceea ce îţi este cel mai aproape de suflet, lucrul sau aspectul cu care te identifici cel mai mult. Pentru Avraam, acesta era fiul său Isaac. Dacă şi tu vei fi de asemenea capabil să-l dăruieşti pe acela lui Dumnezeu, să te abandonezi total, într-o credinţă deplină faţă de Cel care transcende raţiunea şi bunul simţ (aparent), totul îţi va fi înapoiat la momentul potrivit, însutit. Dumnezeu are totdeauna grijă de copiii săi. A medita precum Avraam înseamnă de asemenea să îţi umpli tot timpul, inima şi conştiinţa numai cu prezenţa lui Dumnezeu. Adu-ţi aminte că atunci când Avraam a urcat în vârful muntelui, el nu avea în inimă decât gândul la fiul său. Când a coborât, nu mai rămăsese în inima sa decât Dumnezeu.

A învăţa lecţia sacrificiului înseamnă a descoperi că niciodată nimic nu-ţi aparţine „ţie”. Totul îi aparţine numai lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă moartea egoului şi descoperirea Sinelui Nepieritor. A medita precum Avraam înseamnă de asemenea să fuzionezi pe deplin, prin credinţă, cu Cel Veşnic şi Atotputernic (Dumnezeu), care transcende universul (Macrocosmosul), înseamnă să practici cu bucurie şi dragoste ospitalitatea, să intervii (prin rugăciune) pentru salvarea tuturor oamenilor, să te uiţi adeseori pe tine însuţi şi să rupi cât mai grabnic orice ataşament pentru a descoperi că Cel care locuieşte în străfundurile fiinţei tale, ca şi întregul univers este „Cel ce este pentru că într-adevăr este” (Dumnezeu).

Înapoi                  Continuare

yogaesoteric.net



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga