Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Capitolul 6. Pelerinaj la ultima darshan

Fragment din lucrarea "Balayogi: alchimia tainică a tăcerii"
 traducere de Gregorian Bivolaru

Suntem în anul 1985. Anul acesta, Mahashivaratri are loc la data de 18 februarie...În luna ianuarie ezitam încă dacă să plec sau nu. Drumul era lung şi complicat, mama nu se simţea bine şi se temea pentru plecarea mea. Şi totuşi, o voce interioară mă chema, imperioasă. Nu aveam în faţă decât două săptămâni pentru a face această lungă călătorie...Dar dorinţa de a merge la Mahashivaratri era extrem de puternică, iar odată decizia luată, nimic nu m-a mai putut opri. Aveam să intru astfel, fără să o ştiu încă, într-o altă etapă a vieţii mele. Ceea ce avea să se petreacă a depăşit orice mi-aş fi putut imagina vreodată.

După o incredibilă aventură, legată de neacordarea intrării în India, căci nu aveam viză (se schimbase legislaţia), după o aşteptare de două zile în aeroport, un avion care a luat foc sub ochii mei, un ocol prin Nepal pentru a face rost de viză, fotografii care nu ieşeau, deşi filmul nu avea nimic etc, după toate aceste încercări, pe care nu le-aş fi învins niciodată dacă nu aveam de partea mea imensa putere a lui Bhakti, iubirea divină ce atrage graţia maestrului, am ajuns în sfârşit la templu. După ce am îndrăznit să intru în incinta din preajma sfântului loc, am simţit un imens turbion care m-a luat pe sus, timpul s-a oprit, conştiinţa spaţio-temporală a dispărut...AUM.

Când am „recoborât pe pământ” – câteva ore mai târziu – o viziune mi-a apărut într-un nor de lumină: mi-am văzut mama care se ridica deasupra domului în care se afla Balayogi. Mi-am spus în sinea mea: „Ia te uită, mama pleacă...”. El a aspirat-o în Lumea Luminii, cea pe care tibetanii o numesc Deuacen (pentru noi, Paradisul). Era data de 16 februarie 1985, aniversarea datei de naştere a mamei mele, iar la întoarcere am primit confirmarea că ea şi-a părăsit corpul fizic chiar la această dată...Niciodată în viaţă nu am plâns atât de mult ca în cele patru zile petrecute în acest loc sfânt, ca şi cum un întreg fundament al fiinţei mele ar fi dispărut în neant. La fel ca şi Hristos, Balayogi este un revelator, care aduce la lumina zilei tot ce este mai profund în fiinţa noastră.

Am înconjurat apoi templul, pentru a mă aşeza în final pe latura de sud-vest, în timp de un tânăr de circa 15 ani pe care nu l-am mai văzut niciodată, cu faţa foarte frumoasă şi îmbrăcat în întregime în alb, s-a prezentat lângă mine şi mi-a spus: „Mătuşico, urmează-mă te rog, te aşteptam”. Nefiind într-o lume obişnuită, nu am spus nimic, mi-am strâns sacul şi l-am urmat. M-a condus în spatele templului, acolo unde se aflau casele fraţilor lui Balayogi şi unde erau cazaţi cei câţiva apropiaţi în perioada sărbătorii Mahashivaratri. Lângă prima verandă, am văzut o întreagă familie pe punctul de a lua masa: orez, legume şi sos, totul pe o frunză de bananier. În jurul frunzei se afla totuşi un loc gol. Capul familiei mi-a spus: „Ia loc, te aşteptam; masa e gata...”. La faţa locului se mai afla un francez, Daniel, fascinat şi el de poezia magică a scenei. Capul de familie fusese ales de Balayogi pentru a-mi fi mesager şi interpret, pentru a-mi deschide uşile anumitor secrete. Numele său era Bhimayya. După masă, el mi-a explicat: „Noaptea trecută, Balayogi mi-a spus în vis că vei veni de departe şi că va trebui să am grijă de tine la fel ca de el însuşi. Eu l-am întrebat: „Swamiji, dar cum o voi recunoaşte în această mulţime? Swamiji mi-a răspuns: „Nu te îngrijora, ea îţi va fi adusă!...”

Nu l-am mai văzut niciodată pe tânărul respectiv, aşa cum nici anterior nu-l mai văzuse nimeni vreodată.

Mesagerul lui Blayogi, Bhimayya, a fost extrem de atent cu mine, veghind să nu-mi lipsească niciodată nimic. În noaptea de Mahashivaratri, chiar înainte de marea ieşire a maestrului, pentru a acorda binecuvântarea sa mulţimilor adunate, Bhimayya m-a luat cu el în incinta templului, pe la ora 1.00 noaptea, până am ajuns într-un mic spaţiu în aer liber, chiar în faţa clădirii unde medita Balayogi. Am aşteptat multă vreme în faţa porţilor, închise cu nişte zăvoare foarte mari. Întregul spaţiu părea să palpite în această aşteptare, şi toată lumea simţea că urma să se producă ceva excepţional. Exista atunci parcă un fel de fir invizibil care emitea nişte semnale secrete, care erau înţelese numai de către anumiţi emisari ascunşi – aceasta era cel puţin percepţia mea. Aceştia cunoşteau codul de funcţionare şi erau atenţi la cel mai mic suflu, care va declanşa tot restul. De data aceasta, am fost un mic grup care aveam acces în acest loc, aspect cu totul neobişnuit. A fost unicul darshan la care acest lucru a fost posibil, căci de obicei, accesul în interior era rezervat numai celor 14 discipoli. Emoţia profundă creştea, o emoţie senină, care ne-a propulsat gradat în plin mister. Nici nu mai ştiam cine sunt sau în ce stare mă aflu; conversaţia obişnuită a gândurilor a încetat. Totul părea misterios: nu era nimic de înţeles, nimic de văzut, trebuia doar să fii acolo ca un receptacul, o cupă în care lichidul divin să se poată vărsa.

Către orele 3.00, starea de tulburare a crescut; membri ashram-ului au început să se agite în jurul nostru. Se părea că au primit un semnal secret, pe care îl cunoşteau numai ei. Porţile s-au deschis. Indienii din faţă s-au precipitat nerăbdători să intre, s-au înghesuit, s-au agitat...I-am urmat la rândul meu şi m-am trezit cu faţa la pământ.

În clipa aceea, întreaga mea fiinţă a fost aspirată către înalt. În loc să mă înghesui să intru, m-am împins în direcţia contrară, căci mi se părea cu nu poţi intra aici fără o reverenţă infinită, în cea mai mare tăcere şi devoţiune. Ce viziune! Să-l vezi pe El, în locul în care a stat în samadhi timp de 40 de ani, fără întrerupere! O fiinţă complet divinizată, umană doar în formă. Părea deopotrivă mic şi imens, de o puritate absolută, o divinitate în viaţă, făcută parcă dintr-un aur imaterial. Era aşezat pe o imensă piele de tigru, cu cap şi cu gheare, pentru a-i amplifica puterea meditaţiei. Părul său se întindea pe o lungime de cinci metri în partea dreaptă. Unghiile sale erau lungi de 10 centimetri, iar degetele sale erau încrucişate, la fel ca acum 40 de ani. Era îmbrăcat cu un mic dhoti alb în jurul taliei; nu purta nimic altceva.

Ne-am aşezat cu toţii timp de câteva minute în faţa lui, în tăcere, cuprinşi de fascinaţie. Am ieşit apoi, pe poarta de sud-vest, iar uşa s-a închis din nou. Am rămas cu toţii în aşteptare, cu inimile bătând tare, căci acum el urma să apară în exterior, pentru toată lumea.

Am rămas acolo cu unul dintre cei 14 membri aleşi de el, al cărui nume nu îl voi şti niciodată. Am schimbat câteva cuvinte. L-am întrebat cum se deplasează Balayogi din camera sa interioară în locul exterior al darshan-ului...Omul m-a privit ca şi cum nu ar fi îndrăznit să-mi răspundă, aşa că am completat cu voce tare: „Prin dematerializare sau prin bilocaţie?” Mi-a răspuns: „Oare tu nu ai constatat că el este diferit atât în interior cât şi în exterior?”

Ne-am concentrat din nou, pentru a nu pierde nimic din clipa mistică în care El urma să apară mulţimii imense care îl aştepta, într-o stare de tensiune extraordinară. S-au scurs circa zece minute, după care atmosfera s-a umplut din nou de o agitaţie misterioasă. Fraţii lui Balayogi au urcat până la înălţimea obloanelor, acolo unde timp de 20 de ore va fi oferit darshan-ul. Obloanele din lemn, care erau înconjurate de un grilaj de fier, au început să vibreze. Întreaga construcţie a început la rândul ei să vibreze, materia însăşi părea animată de o misterioasă Prezenţă. Chiar în acea clipă, fraţii şi-au întins mâinile pentru a trage obloanele şi atunci...A APĂRUT....

O tensiune, o concentrare, o emoţie nouă cuprinde mulţimea care este înghesuită în faţa templului. Pământul pare să se topească sub picioarele noastre;  râul, mulţimea, solul – toate par să se amplifice, ai putea crede că în curând vor exploda. Atunci, într-un moment excepţional de fuziune a cerului cu pământul, o ploaie fină începe să cadă purificator asupra noastră – deşi nici un nor nu se vede pe cer – făcându-ne să ne minunăm în faţa acestui botez colectiv. Iubirea absolută, fără limite, fără sfârşit, fără obiect, fără dorinţe, ne este oferită fiecăruia, tuturor, tuturor Lumilor...

Am putea spune că Balayogi este modelul devenirii viitoare a umanităţii, sau mai degrabă al ceea ce ar putea deveni aceasta, dacă s-ar îndumnezei. Pentru mine, el nu arată drumul, el este drumul. El ne ajută să ne revelăm pe noi înşine în faţa noastră. Nimeni nu se mai poate îndoi, chiar dacă o făcea mai înainte. Adevărata credinţă se bazează pe experienţă. Balayogi este artera imortalităţii care hrăneşte şi susţine Realitatea: meditaţia lui atinge punctul cel mai înalt al iluminării, topirea în Absolut.

El a lăsat în spate toate necesităţile inerente condiţiei umane. A zburat deasupra tuturor abisurilor ce sunt săpate de pasiuni...A depăşit suferinţa pentru a o putea suporta mai uşor pe a noastră. Dumnezeu este esenţa Iubirii, o Iubire care îmbrăţişează totul şi pe toţi, fără nici o limită, deopotrivă pe sfânt şi pe criminal; dar numai primul este conştient de aceasta, celălalt nu.

Fericirea – Nirvana – se află dincolo de dorinţă, acolo unde disoluţia egoului este desăvârşită, unde nu mai există tu şi eu sau orice altă separaţie, aşadar nici suferinţă, şi unde chiar viaţa şi moartea nu mai reprezintă altceva decât simple concepte umane.

Aşadar, Balayogi a rămas în samadhi timp de 40 de ani. Samadhi este fuziunea lui Ida cu Pingala în Sushumna, adică a celor două canale subtile principale: cel feminin – Ida – şi cel masculin – Pingala  - care, fiind separate, creează dualitatea în fiinţă, reunindu-se în canalul central – Sushumna – care este situat în interiorul coloanei vertebrale, în plan subtil. Acest canal face legătura între fiinţă şi Macrocosmos sau respectiv sursa ultimă a forţei vieţii, iar starea de Samadhi dizolvă dualitatea; atunci, totalitatea se topeşte în unitate. Această stare permite accesul la potenţialul total pe care îl poate atinge o fiinţă umană, şi implicit, la Suprema Cunoaştere. În acest fel, Divinul se încarnează în planul uman, pentru a putea fi recunoscut şi identificat de noi toţi.

Fără aceste fiinţe excepţionale, pământul ar fi dispărut probabil până acum; ei neutralizează forţele distructive în planurile cele mai subtile ale universului, acolo unde se ţese destinul planetelor, în afara puterii noastre de înţelegere.

Zăvoarele sunt acum deschise, iar Balayogi urmează să ofere darshan-ul timp de 20 de ore consecutiv unei populaţii venite de pretutindeni, graţie „telefonului indian (fără fir)”, telepatiei, informaţiilor din ziarele locale etc, căci publicitate nu există aici. Cu cât există mai multe obstacole de depăşit, cu atât „cadoul” spiritual este mai important. Pentru a veni aici, este necesar ca motivaţia să fie pură şi profundă, şi nu trebuie să dai înapoi în faţa nici unui sacrificiu. Acest sat este pierdut într-o provincie aproape fără transport; nu există hotel, nu există facilităţi de nici un fel. Este un sat sărac, cu colibe făcute din pământ şi acoperişuri din frunze de palmier, format din ţărani şi văcari. Întregul sat este  - desigur – prezent la darshan. În timpul lui Mahashivaratri şi în prezenţa lui Balayogi, toate diferenţele sociale dispar. În faţa Lui, toată lumea este egală şi adeseori, cei  mai săraci sunt cei mai preţuiţi...

Un sărman mecanic auto stă şi el la coadă; locuieşte la Rajahmundri, fiind vecinul lui Bhimayya şi al soţiei acestuia, Kantamma. Şi-a adunat puţinele economii pentru a merge la darshan, dar coada este foarte lungă. Orele se scurg una după alta, iar omul, nerăbdător, se lasă cuprins de disperare, văzând că nu se poate proteja de Marele Yoghin. Subtil, în faţa lui apare ca din pământ un bătrân care îi spune:
-Vrei să-l vezi pe Balayogi?
-Este dorinţa mea cea mai profundă, răspunde omul.
-Bine, urmează-mă...
O clipă mai târziu, nimeni nu ştie cum, omul se regăseşte în faţa Lui, uluit...

Poporul indian este plin de viaţă; toţi oamenii sunt ancoraţi în rădăcinile lor mitologice, identificându-se cu diferite divinităţi, care nu reprezintă altceva decât aspecte diferite ale Principiului Unic. Cele trei aspecte principale ale Principiului Unic sunt: Shiva, în dublul său aspect, mânios şi senin, creator-distrugător; Vishnu: cel blând, în legătură cu energia conservării, învăţătorul din Gita, şi Brahma: spiritul pur, principiul creator. Shiva şi Vishnu au nenumărate nume, toate fiind considerate încarnări divine care se manifestă sub diferite forme, fiind cunoscuţi sub numele de Avatari, în timp ce Brahma este principiul unic şi imuabil. Panteonul hindus este interminabil, ai putea crede că există câte o divinitate pentru fiecare persoană. Zeităţile cele mai celebre şi mai populare sunt Ganesha – zeul cu cap de elefant, fiu al lui Shiva şi al lui Shakti – energia creatoare feminină a lui Shiva – şi Hanuman, zeul cu cap de maimuţă, servitorul în întregime devotat al lui Rama şi Sita, din Ramayana.

Fratele lui Balayogi, Chinna Balayogi se afla în clădirea din spatele celei în care stătea Balayogi. Nici el nu s-a deplasat vreodată, dar nici nu a sporit în greutate, aşa cum s-a întâmplat cu Balayogi. Era discipolul fratelui său. Fascinat de aceasta, el a intrat în Samadhi la vârsta de 8 ani, şi nu a mai revenit niciodată. Şi-a părăsit corpul fizic în noiembrie 1991, slăbit şi vizibil tulburat de moartea fratelui şi maestrului său.

L-am întrebat pe un înţelept care era acolo cum îşi explică diferenţa dintre cei doi yoghini. Răspunsul său a fost că marele Balayogi se află în toate sistemele solare, în timp ce micul Balayogi se află „numai” în sistemul nostru solar.

Dup ce am primit darshan-ul de la Swamiji, ne-am îndreptat către partea din spate a templului, acolo unde trona fratele său, atât de magnific el însuşi, dar într-o manieră diferită. Nici el nu dădea vreo învăţătură, vreo instrucţiune, vreun mesaj. Era pur şi simplu acolo, ca o prelungire a lui Balayogi.

În spaţiul în care se afla el, deschis publicului în asemenea momente, puteai să rămâi ceva mai mult în meditaţie, într-o atmosferă blândă de reculegere. Abia acum îţi puteai „reveni” din şocul trăit înainte, prin primirea binecuvântării Maestrului. Am fost apoi invitaţi să ieşim, pentru a lăsa loc noilor veniţi...

Înapoi   Continuare

yogaesoteric.net



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga