Capitolul 1-1. Autobiografia lui Sri Balayogi
(Aşa cum a fost rostită de el în noaptea de 27 martie 1949)
Fragment din lucrarea „Balayogi: alchimia tainică a tăcerii”
traducere de Gregorian Bivolaru
1. Înainte de a-mi începe tapas-ul (de meditaţie profundă), am dus vacile la păscut timp de cinci ani şi m-am jucat împreună cu ceilalţi băieţi de vârsta mea. Nici un guru fizic nu m-a învăţat niciodată nimic. Nu am studiat personal niciodată nimic şi nu am fost la şcoală.
2. Timp de câteva zile în copilărie, am alternat în rugăciunile mele între Rama, Krishna şi alte divinităţi. Într-o zi, am adus acasă o fotografie ce ilustra personajele Sri Krishna şi Narada. La data de 22 iunie 1946, într-o zi de sâmbătă, m-am aşezat pentru tapas la picioarele unui cocotier. Până în această zi, mâncasem tot felul de alimente. Părinţii mei m-au adus cu forţa în casă, dar eu mi-am continuat meditaţia şi acolo.
3. O săptămână mai târziu, în apropiere de casa mea a început construcţia unei clădiri guvernamentale, iar eu am pătruns acolo pe ascuns, pentru a medita. O vreme, am continuat să beau lapte. Timp de aproape o lună, am continuat să fac baie dimineaţa devreme. Apoi am încetat să mai fac baie, să mă mai spăl, să urinez, să elimin fecale şi să beau lapte. În fiecare zi am constatat totuşi că, de fapt, cantitatea de apă pe care o aveam alături de mine se diminua gradat.
4. În cursul acelei perioade a tapas-ului meu, părinţii mei au putut strânge de la oamenii din apropiere câteva ofrande sub formă de bani şi apoi au construit un mandir (templu), în care doreau să mă instaleze în anumite zile de sărbătoare. Însă eu, fără să fiu văzut de nimeni, am intrat singur în această nouă casă a mea.
5. Timp de doi ani şi opt luni, începând din ziua în care mi-am început tapas-ul, am putut primi oricând oamenii veniţi să le ofer darshan (binecuvântare). În această perioadă însă nu am vorbit cu nimeni, şi nici măcar nu am deschis ochii. Dacă însă zgomotul uriaş pe care îl făceau mulţimile venite ca să primească darshan de la mine nu mă deranja, faptul că uneori anumite persoane puneau mâna pe mine îmi deranjau meditaţia. I-am transmis acest lucru lui Sri Vyasam Satia Raju, cu câteva zile înainte de Mahashivaratri. Era prima oară când deschideam ochii şi vorbeam, de când intrasem în tapas-ul meu. Cunoscând dinainte dificultăţile ce vor urma pentru mine, am dat unele instrucţiuni pentru buna desfăşurare a lucrurilor.
6. „În prezent mărturisesc că mă aflu în ultimul stadiu al tapas-ului meu, iar aceasta este ultima naştere din ciclul renaşterilor mele. Meditaţia profundă pe care o realizez acum este extrem de intensă. În curând voi atinge perfecţiunea divină, şi pentru ca nimic să nu deranjeze tapas-ul meu, va trebui să încuiaţi cu cheia toate uşile, astfel încât aici să domnească o linişte perfectă.” După ce i-am cerut aceasta, el m-a rugat să ofer darshan tuturor doritorilor, măcar o dată pe an, lucru cu care eu am fost de acord. În consecinţă, eu am oferit darshan la data de 26 februarie 1949, în ziua următoare de după Mahashivaratri. În acea seară, Sri Satia Raju a încuiat porţile cu cheia, iar în faţa protestelor, eu am ordonat personal acest lucru, fără ca cineva să aibă dreptul să spună „nu” în faţa instrucţiunilor mele. Nici chiar poliţia nu a avut vreo obiecţie, iar Sri Satya Raju a încuiat după aceea totul. În acel moment, ca urmare a cererii sale, eu mi-am dat acordul şi am stabilit instrucţiunile care urmează…
Înapoi Continuare
yogaesoteric.net