Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Capitolul 8-2. Testamentul lui Balayogi

Fragment din lucrarea "Balayogi: alchimia tainică a tăcerii"
traducere de Gregorian Bivolaru

Swami Veerabrahmindra

Cealaltă lucrare este cartea lui Swami Veerabrahmindra. Balayogi le-a explicat discipolilor săi importanţa de a se duce la locul templului lui Swami Veerabrahmindra. Acesta a fost un foarte mare yoghin care a trăit cu patru secole în urmă într-o regiune care astăzi a devenit un deşert inospitalier. Se pare  că Sfântul a venit adeseori pentru a-i face vizite lui Balayogi în plan subtil.

Serveshwararao ne-a explicat că într-o dimineaţă, pe la orele 4.00, el l-a văzut apărând, în timp ce dormea în ashram. Swami  Veerabrahmindra şi-a încheiat şi el viaţa în starea de samadhi, şi există diferite surse care afirmă că a pus să fie zidit de viu în această stare. La fel ca şi Balayogi, a atins şi el nivelul de omniprezenţă şi omniscienţă, şi ca o particularitate, se spune că deţinea secretul umanităţii. În faimoasa carte care se găsea sub capul lui Balayogi atunci când acesta şi-a părăsit corpul fizic, sfântul povesteşte întreaga istorie a umanităţii de la origini şi până la sfârşit, cu alte cuvinte întregul ciclu uman (învăţătura shivaistă ancestrală afirmă că ne aflăm în cel de-al şaptelea ciclu uman). Swami Veerabrahmindra şi Balayogi au o legătură de spirit cu totul particulară, la un nivel pe care noi nu-l putem înţelege. Natura acestei legături este cea care explică prezenţa a numeroase statuete ale lui Swami Veerabrahmindra în templul lui Balayogi, şi îndeosebi asupra clădirii în care medita Chinna Swamiji.

 

Ne-am dus aşadar în pelerinaj în aceste locuri în care a trăit sfântul, într-o zonă izolată, afişată la „capătul lumii”. Astăzi acolo domneşte o atmosferă ciudată de decadenţă, dar se mai simte încă urma ce a fost lăsată de acest sfânt. Acesta avea o ştiinţă şi un nivel de realizare invers proporţionale dezastrului care acoperă regiunea astăzi, şi pe care îl anunţase de altfel, ca o consecinţă a ignoranţei şi actelor incorecte ale contemporanilor săi. Drumul care ajunge aici este parcă interminabil, câmpurile pe care le traversează sunt acoperite de pietre şi de praf, fiind complet neroditoare, şi totul dă iluzia unui crater lunar care este vizitat dintr-un vehicul selenar.

 

Templul este extrem de vechi, iar atunci când intri la el la ora puha-ei, sute de clopote de toate mărimile sunt agitate simultan de către credincioşi. Sunetul este asurzitor, iar atmosfera incendiară. Este singurul templu din întreaga Indie în care am văzut un asemenea ritual. Preoţii brahmani îşi celebrează aici ceremonia de trei ori pe zi, cu torsul gol, îmbrăcaţi în dhoti-urile albe, conform obiceiului. Punctul central din interiorul templului este altarul, aflat în faţa unei cămăruţe în care se află zidit yoghinul, în spatele unor plăci de marmură înnegrite de vreme...şi de fumul ofrandelor de foc aduse aici începând din anul 1500, sau chiar mai devreme...

 

Atunci când pătrunzi în acest loc, ai impresia că te afli într-o maşină a timpului, care te-a dus în trecut, iar atmosfera aceea îţi lasă un gust ciudat. Ai zice că timpul s-a oprit în loc în interiorul templului şi că satul din împrejurimi a uitat să mai evolueze, trăind în permanenţă „în prezent”.

 

Am întâlnit un descendent îndepărtat al lui Swami, care îşi are locuinţa într-una din clădirile acestui templu. Părea un rege dezamăgit şi indolent. Am insistat să obţinem cartea Maestrului, care conţine un mesaj atât de important; i-am spus că am venit de departe pentru ea, dar a rămas indiferent la cererea noastră, ca de altfel la orice altceva i-am fi spus. Ne-a răspuns că faimoasa carte era închisă în camera de alături, a cărei cheie nu o avea, iar intendentul la care era cheia lipsea, Dumnezeu ştie unde!

 

Nu putem aşadar să rezumăm aici conţinutul acestei lucrări, dar continuăm să sperăm că vom reuşi să punem mâna pe această misterioasă lucrare. Iată totuşi un rezumat al istoriei lui Swami Veerabrahmindra, după o lucrare micuţă pe care am găsit-o totuşi la faţa locului:

 

Swami Veerabrahmindra a trăit circa 175 de ani în satul Banagapalli, la sud de Andra Pradesh. El a călătorit fără încetare de-a lungul şi de-a latul Indiei, pentru a transmite înţelepciunea şi pentru a dărui Trezirea spirituală celor care doreau acest lucru şi care se apropiau de el. Atitudinea sa era adeseori intenţionat provocatoare; nu de puţine ori, i s-a întâmplat să fie luat drept nebun, pentru a face apoi un miracol...Folosindu-se astfel de şocul spontaneităţii şi al surprizei, el reuşea să-i trezească pe oameni, îndeosebi pe cei aroganţi, care rămâneau apoi zguduiţi şi îi cereau cu umilinţă iertare, aruncându-se la picioarele sale, recunoscând implicit puterea şi bunătatea lui.

 

La fel ca şi toţi marii sfinţi ai Indiei, a contestat şi el existenţa castelor, considerând că toate fiinţele umane se află pe acelaşi plan: „Toţi sunt născuţi din carnea şi sângele părinţilor lor”, şi nu puţini au fost brahmanii pretenţioşi pe care i-a pus la punct. „Dincolo de caste se află Cunoaşterea Supremă; de aceea, consideraţi-l pe fiecare ca fiind unul de-ai voştri”. Era extrem de venerat pentru că a reuşit să venereze Divinul în cele mai diverse situaţii. Astfel, el s-a luptat o viaţă întreagă împotriva ignoranţei şi pentru realizarea de sine a sufletelor, şi a vindecat multe fiinţe de boli, adeseori mortale. Uneori, a readus chiar viaţa în corpurile celor decedaţi.

 

A rămas o enigmă pentru toţi faptul că el vedea prin fiecare om. Era o fiinţă de origine divină, nu umană, care a venit să-i salveze pe oameni într-o perioadă de tulburări, aşa cum s-a întâmplat şi în atâtea alte tradiţii.

 

A intrat în Mahasamadhi în anul 1594 şi a pus să fie zidit în această stare. Nimeni nu ştie ce s-a mai întâmplat dincolo de aceste plăci de marmură...

 

Faimoasa sa carte, pe care a scris-o pe frunze de palmier, se numeşte Kalajnana – „Cartea Cunoaşterii”. Cartea a fost îngropată, iar peste ea a crescut un copac ale cărui fructe – negre în interior – nu erau comestibile, şi ale cărui ramuri sângerau... Mai târziu, cartea a fost dezgropată şi editată...

 

Această lucrare conţine învăţături iniţiatice preţioase, care sunt prezentate alături de revelaţii ce sunt legate de originea universului şi de evenimentele viitoare prin care va trece această lume. El a anunţat declinul umanităţii „în 808 ani”, număr evident simbolic...A enumerat calamităţile pe care le cunoaştem deja, dar mesajul său a rămas întotdeauna pozitiv: ne-a transmis totodată şi instrumentele necesare pentru a ne transforma şi a ne trezi, precum şi cele care ne sunt necesare pentru protecţie.

 

Iată precizările sale:

 

„Marile valori spirituale vor decădea. Fiinţe ignorante şi malefice vor deţine puterea de decizie, în timp ce fiinţele pure vor fi dezonorate, agresate; femeile vor fi adeseori violate, şi vor exista câte şapte femei pentru un singur bărbat...Numărul fiinţelor pervertite va creşte. Oamenii se vor exploata reciproc. Brahmanii vor degenera, pacea va fi frecvent încălcată, gelozia şi mânia vor fi dominante. Oraşul Benares va fi distrus în 40 de zile, şi va ploua cu sânge din cer. Falşi maeştri vor abuza de cei naivi şi ignoranţi. Catastrofe naturale, cum ar fi cutremurele şi uraganele, vor distruge regiuni întregi. Foametea şi epidemiile de boli mortale vor creşte. Echilibrul climatic se va modifica în mod violent. Satele vor deveni oraşe. Orbitele planetelor se vor modifica, pe pământ vor cădea meteoriţi. Totuşi, cei care se vor pune în serviciul umanităţii, într-un mod total dezinteresat, renunţând la egoism, fiind cu adevărat generoşi, abandonând aroganţa şi ignoranţa, vor fi protejaţi deopotrivă în această lume şi în cea de dincolo.”

 

El a atras de asemenea atenţia să nu ne risipim viaţa în excese şi în ataşamente faţă de corp, căci procedând astfel vom pierde atunci şansa de a ne elibera de ciclul fără de sfârşit al naşterilor şi al morţilor – samsara.

 

Se spune că a fost trimis de Brahma pentru a aduce pe pământ un suflu de înţelepciune, de dreptate, de iubire, de bunătate, precum şi mijloacele prin care orice om poate ajunge acolo. Celor care doreau cu adevărat să fie eliberaţi de oceanul suferinţelor, el le-a indicat o manieră de a fi, de  a acţiona, de a practica disciplina spirituală, anumite mantra-e precum „ Om Namah Narayanaya”, un imn către Krishna, „Om Namah Shivaya”, o invocare a energiei lui Shiva. Puse în mod perseverent în practică, învăţăturile din Kalajnana distrug consecinţele tuturor acţiunilor nefaste şi pun capăt tuturor tulburărilor.

 

El i-a cerut spre exemplu unui tânăr, căruia i-a redat vederea, să ducă o viaţă pură şi să fie de folos celor aflaţi în suferinţă: aceasta a fost moneda sa de schimb.

 

Discipolul său cel mai apropiat şi cel mai realizat spiritual era un musulman. Acesta a părăsit Islamul şi comunitatea sa pentru a-l urma pe Swami cu o devoţiune totală şi absolută, în schimbul căreia maestrul său i-a transmis puterile sale. Discipolul avea să-i elibereze, la rândul său, pe mulţi alţii.

 

Maestrul a descris apoi care ar trebui să fie natura adevărată a discipolului. Acesta trebuie să aibă o dăruire constantă faţă de maestru, să manifeste nobilele calităţi ale răbdării, credinţei, non-violenţei, iubirii, bunătăţii, să nu comită niciodată acţiuni rele şi să fie complet detaşat de fructele actelor sale. El trebuie să îşi controleze egoul şi posesivitatea, emoţiile, lăcomia, energia sexuală, să supravegheze hrana şi ataşamentul faţă de corpul fizic, şi să facă totul ca să merite graţia maestrului său.

 

Apoi, el a explicat care ar trebui să fie adevărata natură a maestrului. Acesta trebuie să fie întotdeauna drept, lipsit de mândrie şi de aroganţă; bunătatea sa trebuie să fie absolută, independent de legăturile familiale. El trebuie să aibă o atitudine echidistantă în faţa omagiilor şi denigrărilor, şi să fie în permanenţă în serviciul umanităţii.

Înapoi                      Continuare

yogaesoteric.net



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga