Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Capitolul 10-1. Discipolii

Fragment din lucrarea "Balayogi: alchimia tainică a tăcerii"
traducere de Gregorian Bivolaru

 

 

 

Discipolii
 
Trebuie aici să facem o anumită distincţie între cei 14 discipoli aleşi personal de Balayogi, având fiecare un rol distinct de îndeplinit, şi ceilalţi discipoli care urmează aceeaşi cale a ascezei. A trăi detaşat de hrană şi de băutură, de somn şi de lumina zilei, este ceva rarisim chiar şi în India!…Eu nu cunosc decât doi asemenea adepţi, aflaţi amândoi în samadhi…

 

Chinna Balayogi

Fratele lui Balayogi, cu zece ani mai mic ca el, a intrat în samadhi la vârsta de opt ani. El a rămas în această stare în acelaşi templu cu Balayogi, dar într-o altă clădire a acestuia. Nu avea aceleaşi puteri ca şi Balayogi, iar corpul său a rămas subţire (nu a sporit în greutate), cu părul mai puţin lung. A rămas şi el în această stare de absorbţie întreaga viaţă. În timpul ultimilor ani, a avut probleme de sănătate şi a început să slăbească, după care şi-a părăsit corpul fizic în noiembrie 1991, la şase ani după Balayogi.

 

Am avut şansa să-l văd chiar înainte de a muri. Era pe timpul unei celebrări de aniversare a intrării în Mahasamadhi a lui Balayogi, căruia i se înălţase o statuie în templu, chiar la indicaţia lui telepatică, statuie despre care se crede că ar conţine energia (Shakti) lui subtilă şi că poate acorda în continuare darshan-ul. Curtea templului era plină cu muzicieni itineranţi, care umpleau cu sunetele ascuţite ale shehnai-urilor lor (un fel de flaute negre scurte, ale căror sunete seamănă cu cele ale cornului care sunt folosite la ceremonii religioase şi la nunţi) umpleau întregul spaţiu. Norii de fum emanaţi de cărbunele aprins şi de tămâie, alături de parfumul ghirlandelor de flori amplificau atmosfera deja foarte încărcată de devoţiune şi entuziasm a credincioşilor adunaţi. În mijlocul unui torent de rugăciuni şi de ofrande, mi-am regăsit familia indiană, pe care nu o mai revăzusem de la Mahashivaratri din 1985.

 

Ne-am revăzut în plină desfăşurare a ceremoniei, în chiar locul în care ne despărţisem cu şase ani înainte. Dintr-o dată, un om a venit la mine, tremurând de tulburare, şi mi-a spus: "Vino repede, uşa lui Chinna Balayogi tocmai s-a deschis, poţi să intri!” Am alergat imediat, şi o clipă mai târziu, l-am văzut acolo, în faţa mea. Era extrem de puternic şi extrem de impresionant. Slăbise, dar strălucea totuşi de focul divin. După un timp destul de scurt, el s-a sprijinit de mâini şi şi-a deplasat puţin corpul care era aşezat. Era semnul că trebuie să ieşim. Câteva clipe mai târziu, porţile Timpului s-au închis din nou asupra lui şi a operei sale misterioase. Trei luni mai târziu, el părăsea această lume…

 

Nagendra Swami

Practic necunoscut de lume, trăind într-un cătun ignorat de toţi, într-un templu aflat în ruină, se află o altă nestemată a umanităţii, instalată pe pielea sa de capră, în obscuritate. În timpul vizitei pe care i-am făcut-o, Bhimayya mi-a încredinţat cheia de la camera lui, lăsându-mi onoarea de a o deschide personal. Dar care nu mi-a fost surpriza să nu pot deschide uşa, din cauza vegetaţiei care crescuse printre dale…atâta timp trecuse de când nu mai fusese deschisă! După ce am forţat-o, am pătruns într-un mic culoar de un metru pe doi, în care se afla o micuţă statuetă a lui Shiva, care era acoperită de praf. Fiica mea, Delphine, şi traducătorul, m-au urmat… Am avansat cu precauţie, către o nouă uşă, în spatele căreia se afla această comoară ascunsă în obscuritate.

 

Am întredeschis atunci uşa şi am văzut yoghinul aşezat, luminând cu propria lui lumină acest loc întunecat, în care el sălăşluieşte începând din anul 1949, fără să mănânce şi să bea nimic! Cititorul occidental îşi poate cu greu imagina o asemenea viaţă, şi totuşi este suficient să meargă acolo pentru a vedea… Desigur, mai este absolut necesar ca marele yoghin să-şi dea acordul şi ca vizitatorul să aibă o motivaţie spirituală extrem de puternică pentru a ajunge în acest loc uitat de lume, în care un singur puţ asigură apa pentru toţi locuitorii. În afara carului cu boi, nu există nici un mijloc de transport cu care să poţi ajunge acolo.

 

Intrăm aşadar, dar câmpul său energetic este atât de puternic, încât fac instinctiv un pas înapoi, cuprinsă de surpriză şi de un profund respect… În mod vizibil, se pare că yoghinul o aştepta pe fiica mea, Aurore, pe care o primeşte cu un surâs larg şi o invită să se aşeze lângă el, pe pielea sa de capră. Locul este îngust; de-abia încăpem să ne aşezăm toţi trei.

 

Traducătorul nostru începe:

 

-Nagendra Swami spune că vă aştepta… Apoi, maestrul continuă:

 

-Ea a venit aici prin forţa spiritului meu, fiindcă ea a auzit apelul meu, căci are ea însăşi suficientă forţă spirituală…

 

-Pentru cei mulţi şi ignoranţi este mai uşor să faci rău decât bine…

 

-Nu este neapărat necesar să te duci la locurile de cult; meditaţia este înainte de toate o stare de spirit care ar trebui să fie mereu constantă, oriunde te-ai afla şi orice ai face. Pentru a medita, te poţi aşeza oriunde doreşti (nu neapărat într-un loc de cult)…

 

-Fiţi întotdeauna generoşi, dăruiţi…

 

La vremea respectivă, Aurore avea opt ani şi jumătate. Ca urmare a întâlnirii cu Maestrul, conştiinţa ei a trecut „dincolo” (în samadhi). Experienţa a fost extrem de profundă pentru ea.

 

Din când în când, acest yoghin ne spunea câteva cuvinte, dar cel mai important era faptul că ne aflam acolo, lângă el. Nu depinde decât de vizitator să-şi deschidă inima (esenţa fiinţei) pentru a-l primi, cu toată iubirea şi simplitatea  lui extremă care este emanată din detaşarea lui absolută. Ne-a mărturisit o serie de secrete; ne-a spus de pildă că legătura dintre maestru şi discipoli este ţesută dintr-o fibră nemuritoare, de care noi putem beneficia în permanenţă, lăsându-ne protejaţi de ea. Firul nu se rupe niciodată: Balayogi şi-a părăsit corpul fizic, după şase ani l-a urmat şi fratele său, dar acum Nagendra păstrează firul. Maestrul aflat în viaţă este foarte important: el este precum sărutul sacru al Mamei Lumii depus pe fruntea noastră temătoare, care ne consolează, dar ne invită totodată la o autonomie deplină.

 

Suntem invitaţi să intrăm în inima meditaţiei, acolo unde fuzionează maestrul exterior, maestrul interior şi maestrul secret. Din această unitate se va naşte eliberarea spirituală, acea zonă în care timpul şi spaţiul sunt abolite.

Înapoi            Continuare

yogaesoteric.net



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga