CSM nu şi-a făcut temele nici după un an de zile

Simona Lungu este victima înscenărilor care urmăresc discreditarea şcolii de yoga MISA

Completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a solicitat, astăzi, 5 decembrie, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să răspundă în scris şi punctual excepţiilor invocate de fosta judecătoare Simona Lungu în recursul împotriva hotărârii CSM de a-i refuza cererea de apărare a reputaţiei. Acesta a fost cel de-al patrulea termen de judecată al acestui dosar. Instanţa supremă a amânat pentru luna martie discutarea reclamaţiei Simonei Lungu, pe motiv că reprezentantul CSM a venit nepregătit, deşi a avut timp mai bine de un an să „îşi facă temele”.

În 8 noiembrie anul trecut Simona Lungu a făcut recurs la Curtea Supremă de Justiţie împotriva hotărârii luate cu patru zile înainte de CSM. Cererea depusă de Simona Lungu pentru apărarea reputaţiei de magistrat a întrunit toate cerinţele legale. Prin respingerea ei, CSM a încălcat legea care obliga la constatarea admisibilităţii. Mai mult, decizia din 4.11.2004 nu este doar ilegală, ci şi nulă, din cauză că patru dintre judecătorii care au semnat-o nu  aveau calitatea de magistrat, obligatorie la data respectivă, pentru a putea lua astfel de decizii. Cei patru au primit avizul de numire în funcţie două săptămâni mai târziu.

În cele trei termene anterioare înfăţişării de astăzi, motivele amânărilor sunt de-a dreptul hilare. Pe 19 februarie anul acesta, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut timp pentru a-şi angaja apărător. Pe 15 mai, procesul nu a putut avea loc deoarece Curtea Supremă de Justiţie a omis să citeze părţile în litigiu, iar pe 19 septembrie judecata a fost amânată din cauză că dosarul a fost rătăcit în arhivă.

Scandalul în care a fost implicată Simona Lungu a izbucnit când aceasta a fost acuzată că a apărut ca protagonistă în filmul erotic „Secretele seducţiei”, difuzat în Danemarca. După ce numele şi fotografia Simonei Lungu a apărut pe prima pagină a ziarelor şi în deschiderea jurnalelor de ştiri, alături de sintagma „judecătoarea porno”, aceasta şi-a dat demisia din  magistratură la sfârşitul lui septembrie 2004, afirmând că este victima unei înscenări şi că nu este persoana din înregistrarea video. În noiembrie a revenit asupra demisiei, înaintând o cerere CSM-ului de a-i apăra reputaţia şi imaginea. Cererea a fost respinsă după ce un raport a experţilor criminalişti au indicat-o pe judecătoare ca protagonistă a filmului erotic. Ca dovadă a înscenării la care a fost supusă vine şi faptul că „expertul” care a acuzat-o nu era la aceea dată autorizat, iar acum are o altă specializare.

Prin acest scandal se urmărea, de fapt, în primul rând discreditarea şcolii de yoga MISA şi a mentorului ei spiritual Gregorian Bivolaru. În al doilea rând se dorea intimidarea şi exercitarea de presiuni asupra judecătorilor care îşi pun întrebări cu privire la dovezile folosite de procurori în fabricarea dosarelor.
Astăzi Curtea Suprema a “dojenit-o” pe reprezentanta CSM şi i-a pus în vedere ca până la următorul termen CSM vă trebui să-şi precizeze poziţia faţă de acuzaţiile formulate împotriva sa şi să se apere.

Anca Munteanu
yogaesoteric.net
5 decembrie 2005

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More