Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sărbătoarea Crăciunului la români

Sărbătoarea Crăciunului este trăită ca o întoarcere la vechile tradiţii, la dorinţa de a reînvia momentul tainic al naşterii lui Iisus Hristos. Postul, rugăciunea, strădania de a manifesta mai multă iubire, omenie şi înţelegere faţă de ceilalţi, primirea colindatorilor arată că românii, încă din vechime, trăiau acest moment într-un mod profund spiritual.   

Credinţa
Într-o lume în care ne ciocnim clipă de clipă de ostilitate, ignoranţă, suspiciune, rea-voinţă, gregaritate, în care interesele pentru confortul personal şi pentru dobândirea puterii sunt mai presus decât iubirea aproapelui, există o singură soluţie pentru a ne păstra sufletul curat şi pur. Credinţa. Fiecare individ caută prin diferite mijloace să îşi atingă ţelurile şi să îşi împlinească dorinţele. Doar credinţa nezdruncinată este calea pe care cineva poate ajunge la desăvârşire, este mijlocul prin care piedicile pot fi depăşite. Oricare ar fi acestea, dacă ai credinţă reuşita este asigurată.  

La poporul român, credinţa este rădăcina spiritualităţii, a legăturii tainice cu divinitatea. Simplitatea  în gândire, iubirea de Dumnezeu, omenia stau la baza credinţei sănătoase, păstrată încă vie în sufletele multora dintre noi.   

Se ştie în popor că, înainte cu două săptămâni de Crăciun, oamenii se străduiau mai mult decât în restul anului să se înţeleagă şi să trăiască bine cu cei din preajma lor: „Cine caută sfadă, va fi ocărât din această pricină în toată curgerea anului. Cel ce va lovi cu pumnul sau cu palma, va face atâtea buboaie câţi pumni a dat şi atâtea răni câte palme a dat.”  

O altă credinţă a oamenilor este că în Ajunul Crăciunului, orice dorinţă îţi pui ea se va împlini: „Se poate cerca punând într-un pahar mai mare nouă păhăruţe de apă. A doua zi, apa se va măsura cu acelaşi păhăruţ şi dacă se va afla spor în apă, cele puse în gând se vor izbândi.”  

O altă credinţă, cunoscută prin satele româneşti este că „înspre Crăciun, cerurile se deschid, iar minunea asta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu: glasuri îngereşti se aud atunci în cer, dar iarăşi numai cei fără de păcate le pot auzi; „cei care vor, stau toată noaptea treji şi păzesc clipa când se deschide cerul. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep să cânte”. Unii cer sănătate ori bani, căci orişice ar cere cred că vor dobândi.”  

Colindatul
De îndată ce se încheie postul Crăciunului, încep să se audă colinde prin casele oamenilor, fiecare pregătindu-se pentru sfintele sărbători. Cei mai entuziaşti se arată copiii şi tinerii în special, care încep să se adune laolaltă pentru a învăţa colinde sau a-şi reaminti colindele din anii trecuţi. Colindatul este un prilej de voie bună, atât pentru cetele de tineri colindători cât şi pentru cei care vor fi gazde pentru aceştia. Colindatul se face în seara de Ajunul Crăciunului, care este adevărata seară mare a colindelor.

Colindătorii se primesc îndeobşte cu multă bucurie, pentru că în aceste colinde se vesteşte Naşterea Domnului Iisus Hristos. Bucovinenii cred că „mai înainte vreme foarte multe răutăţi făceau oamenii, din pricină că îşi uitaseră de Dumnezeu. Pentru a-i scăpa de la păcate, Dumnezeu a lăsat colindele ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină neapărat la urechile oamenilor şi astfel să se abată de la calea răutăţilor.”  

„... Şi mai ales în iarna asta, lăsaţi copiii să colinde,
Să nu se-nchidă nici o poartă în preajma lor şi nici un semn
Să nu-i oprească din curatul şi sfântul datinii îndemn,
O, mai ales în iarna asta, lăsaţi copiii să colinde!...  
Când argintiile lor glasuri vor îngâna „Florile-dalbe”,
Gândiţi-vă, că nu e dată închipuirii omeneşti
O mai aleasă întrupare de sol al vrerilor cereşti,
Ca argintiile lor glasuri, când vor cânta „Florile-dalbe!”

(E. Farago, Calendarul Ligei pe 1908)  

După ce colindătorii au încheiat colindul, ei fac o urare de rămas bun: „Bună seara de Crăciun, jupâne gazdă şi jupâneasă găzdoaie! Să dăm laudă şi mulţămită că ne-a învrednicit Dumnezeu de am ajuns şi Naşterea Domnului. Dumnezeu să-i ţie întru mulţi ani fericiţi!”  

Cuprinsul colindului este foarte felurit şi prin urmare colindele se pot împărţi în două categorii: prima cuprinde colindele cu un conţinut religios şi o a doua categorie în care intră cele cu un caracter mai lumesc. Încărcătura spirituală deosebită a colindelor religioase este evidentă, deoarece ele deschid sufletul, trezesc dorul de Dumnezeu şi atunci când sunt cântate din inimă, ne pătrunde un fior mistic.  

„Sculaţi, sculaţi, boieri mari,
Că vă vin colindători
Pe la miez de deş’ptători
Că sub dealul cel mai mare,
Răsare un mândru soare,
Ceala nu îi mândru soare,
Ci e sfânta mănăstire
Cu uşorii de făclie,
Cu uşa de aşămâie.
Dar în ea cine stătea?
Maica cu copilu-n braţe.
Îl scoală şi îl întreabă:
-Ce-i mai bun pe astă lume?
Iară pruncul îi răspunde:
-Cine-a mers, pân-a stătut
Unde-a fost pruncul născut,
Şi cu toţi s-au bucurat,
Pe el dacă l-au aflat
Şi cu aur de s-a-nchinat,
Ca l-un mare împărat.”  

Naşterea Domnului  
Sunt o sumedenie de versiuni despre naşterea Domnului Iisus, răspândite pe tot cuprinsul ţării. Una dintre aceste povestiri e din Ţara Românească şi se aude precum urmează:
„Moş Crăciun era stăpânul păstorilor şi staulului unde s-a născut Mântuitorul. Pe mătuşa, nevasta lui, o chema baba Iova. Şi cică baba Iova a moşit pe Maica Domnului. Iată cum s-a întâmplat minunea asta:
Fecioara Maria şi cu Iosif  au intrat în târlă fără să ştie cineva. Iar când s-a născut pruncul, baba Iova a văzut deodată o lumină orbitoare, acolo în târla unde se născuse Mântuitorul. Înspăimântată, şi socotind că a luat foc staulul, baba a dat fuga şi, găsind pruncul şi pe mama lui, i s-a făcut milă şi l-a moşit, că bun suflet mai era biata babă Iova!
Unchiaşul babei Iova, Moş Crăciun, era dus încolo, departe. El însă era o fire rea de rumân, şi tare mult îi mai ştia de frică baba Iova! De teama urâciosului de unchiaş, biata baba Iova nici n-a îndrăznit să bage în casă pe mamă şi pe copil după moşire, ci i-a lăsat tot în târlă.
Când a venit Moş Crăciun acasă şi a auzit ţipete de copil, a dat fuga în staul; dar n-a priceput minunea, ci, socotind că Fecioara Maria e o fată d-alea cu purtări rele, care-i necinsteşte staulul, născând copilul acolo, cică ar fi răcnit la ea:
-Ii, femeie, mi-ai făcut staulul de râs!
Apoi a dat poruncă baciului Ajun să omoare pruncul; dar când a auzit cântări cereşti şi a văzut lumina orbitoare s-a mai potolit unchiaşul din furia lui şi a lăsat pruncu-n pace.”  

O altă povestire semnificativă este din Bucovina:

„În ajunul zilei de pe urmă, ajunge Fecioara cea rătăcitoare la curţile lui Crăciun, la care se adunase o mulţime mare de cunoscuţi ca să petreacă împreună sărbătorile cari începeau a doua zi. Şi prin urmare Crăciun, ca să nu ştirbească întru nimic liniştea acelor petreceri, porunci femeii sale:
-  Să nu cumva să-mi oploşeşti haita asta tocmai acum la curtea mea!
Crăciunoaie însă a luat pe Fecioara şi a dus-o în grajdul vitelor, aşezând-o între boi.
Aici îi veni ceasul naşterii, Crăciunoaie o tot freca pe pântece, ca să se tragă pruncul în jos, dar el se urca tot în sus. Acest lucru a minunat-o şi a făcut-o să capete o dragoste nespusă de Maica Domnului, şi de aceea, cum afla chip să scape din casă, venea îndată la Maria Fecioara s-o vadă, ajutându-i la naştere.
Crăciun, între acestea, văzându-şi nevasta că tot intră şi iese, se pricepu îndată unde merge şi de aceea, socotind că prin această naştere şi-a pângărit sfinţenia sărbătorilor ce începuseră, tăie cu barda amândouă mâinile ale nevestei sale, pe cari le credea spurcate.
De durere, Crăciunoaie alergă la grajd, unde pruncul Hristos văzând-o astfel a blagoslovit-o şi îndată mâinile îi crescură la loc şi se făcură de aur. Astfel intră Crăciunoaie în casa bărbatului său, unde se aflau toţi poftiţii. Când Crăciun a văzut-o, s-a sculat în picioare şi a zis:
-  Cinstiţi meseni, sculaţi-vă şi socotiţi-vă sătui. Mare minune s-a întâmpat la casa mea!
Au mers apoi la locul unde Maica Fecioara născuse şi unde au văzut şi au cunoscut toţi puterea lui Dumnezeu.”

Există o asemănare izbitoare între vechile poveşti despre Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos povestite prin satele româneşti şi ceea ce a scris Jakob Lorber prin dictare divină în cartea sa „Evanghelia după Iacov” partea I – Copilăria lui Iisus. Redăm în continuare câteva pasaje semnificative în care se vorbeşte despre momentul naşterii şi minunile care au urmat acesteia:  

„Salomeea, sora moaşei, o femeie care nu a dat crezare celor petrecute Mariei, a cerut să o examineze pe Maria pentru a se convinge de neprihănirea sa. Dar când Salomeea a atins corpul Mariei, a scos un ţipăt şi a strigat: „Vai, vai mie şi neîncrederii şi necredinţei mele, căci am vrut să cercetez pe Dumnezeu cel veşnic! Căci priviţi, priviţi aici, mâna mea arde în focul mâniei divine, pe care am atras-o asupra ticăloasei de mine!” Apoi a început să se roage cu toată fiinţa la Dumnezeu să o ierte şi să o vindece. Lângă Salomeea a apărut un înger care i-a spus: „Domnul Dumnezeu a auzit ruga ta fierbinte; du-te la prunc şi ia-l în braţe şi o mare bucurie se va pogorî asupra ta!” Atunci, plină de smerenie, a rugat-o pe Maria în genunchi să-i dea pruncul să-l ţină în braţe. Şi minunea s-a înfăptuit, aşa cum a promis îngerul Domnului, Salomeea însănătoşindu-se pe dată: „O, Doamne Dumnezeu atotputernic peste Israel, care ne conduci şi ne stăpâneşti în vecii vecilor! Este adevărul curat că acum s-a născut în Israel un rege al regilor care va fi mai puternic decât a fost vreodată David, omul care a trăit după inima Domnului! Slăvit să fii şi lăudat să fii de mine în vecii vecilor! În peşteră s-a făcut apoi linişte. Înainte de răsăritul zorilor, au început să răsune înaintea peşterii cântece de slavă lui Dumnezeu: „tot spaţiul cerului era plin de sus până jos cu nenumărate cete de îngeri strălucitori”. Păstorii îşi îndreptau cu toţii feţele către cer şi cântau cu aceeaşi putere ca şi îngerii: „Voi, ceruri, stropiţi cu roua voastră pe Cel Drept! Pace vouă, oameni de pe pământ, animaţi de gânduri bune! Slavă lui Dumnezeu din ceruri şi Celui care vine în numele Domnului!”

Citiţi şi:

Naşterea lui Iisus: adevărata poveste - fragment din Copilăria lui Iisus de Jacob Lorber

Semnificaţia profundă a Crăciunului

Crăciunul este în primul rând o sărbătoare spirituală

yogaesoteric
24 decembrie



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga