Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
TRIPURA SUNDARI, Marea Putere Cosmică a Frumuseţii
"Acela este perfect. Acesta este într-devăr perfect. Perfecţiunea naşte perfecţiune. Frumuseţea cheamă frumuseţe. Luaţi perfecţiune din perfecţiune şi veţi vedea astfel că ceea ce rămâne este perfect." (Isha Upanishad)

Dacă există o cale spirituală în care sentimentul sacrului şi adoraţia celor divine au dorit să dea forme concrete scopului către care năzuiesc, atunci aceasta este spiritualitatea orientală. Aspectul divin care ajută aspirantul să realizeze transmutarea de la forme materiale grosiere la forme subtile de manifestare este numit Tripura Sundari, „Frumoasa celor trei lumi”. Prin adorarea constantă a lui Tripura Sundari, fiinţa umană descoperă o formă diversă de exprimare a misiunii sale spirituale de eliberare din domeniul tenebrelor, intuind noi modalităţi pentru ieşirea din învălmăşala aparent inexplicabilă a labirintului iluziei ce conduce omul prin coridoarele sale până când, cu ajutorul lui Tripura Sundari, el va putea ajunge în „centru”, adică la cunoaşterea ultimă a Adevărului care îi va revela scânteia divină sau spiritul nemuritor Atman.

Adorarea lui Tripura Sundari se realizează total, într-o stare de dăruire completă, transfigurator, întrezărind prin aceasta prezenţa inefabilă şi profund extatică a Divinului:

"O, Doamne Dumnezeule
Fie ca viaţa mea să ţi-o consacru Ţie
Fie ca dragostea mea să se îndrepte cu veneraţie doar către Tine
Fie ca inima mea plină de iubire să se reverse numai către Tine
Fie ca mâinile mele să muncească neîncetat pentru Tine
Fie ca sufletul meu să se unească cu Tine
Fie ca trupul meu să-ţi aparţină doar Ţie
Fie ca toată fiinţa mea să devină instrumentul voinţei Tale".

Materialul pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează se structurează pe mai multe capitole, fiecare dintre ele revelând informaţii esenţiale despre această superbă manifestare divină, sub forma Puterii Perfecţiunii Întruchipate, a Frumuseţii Divine care este Marea Putere Cosmică Tripura Sundari.

1. Semnificaţia numelui lui Tripura Sundari:
Tripura Sundari reprezintă acea gigantică şi strălucitoare sferă de conştiinţă divină care pătrunde domeniul tuturor experienţelor din cele trei lumi ale Creaţiei dar care, în acelaşi timp, le transcende în totalitate. Ea este cunoscută sub diferite aspecte având mai multe denumiri, ca de exemplu: Bala, tânăra fată de 16 ani, Lalita, cea care "se joacă" cu întregul univers, Rajarajeshwari, împărăteasa supremă, atotputernică.
Citeşte continuarea...

2. Frumuseţea, expresie a perfecţiunii divine:
Perceperea frumosului este strâns legată de nivelul real de evoluţie lăuntrică psihică, mentală şi spirituală al fiinţei umane. Reacţiile şi reflectările lăuntrice nu sunt neapărat corelate cu însuşirile obiective ale realităţii conştientizate. Folclorul a reţinut acest aspect fundamental în rostirea înţeleaptă: „ Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie”. Tantra la rândul ei, spune: „Frumuseţea se află în conştiinţa şi în ochii privitorului”.
Citeşte continuarea...

3. Ipostaze fundamentale ale Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari :
"Tripura Sundari este conştiinţa perfect pură, iubirea perfect divină infinită, esenţa armonioasă, ideală a fiinţelor atât în microcosmosul lor lăuntric cât şi în macrocosmos" - Vasishta Ganapati Muni, Umasahsram, X, 2.
Citeşte continuarea...

4. Bala, tânăra fată de 16 ani :
Fata-de-16-ani domneşte asupra a tot ce este perfect şi nealterat în candoare, desăvârşit în puritate, complet în armonie, deplin în spontaneitate şi fermecător în formă datorită conţinutului. Bala semnifică într-o manieră foarte adecvată puterea formidabilă a lui Shiva ca suveran al celor trei lumi.
Citeşte continuarea...

5. Reprezentarea tradiţională a Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari:
În reprezentările simbolice tradiţionale, Marea Putere Cosmică Tripura Sundari este adeseori culcată pe o parte pe un divan la picioarele căruia stau Brahma, Vishnu şi Ishvara iar tăblia acestui divan este corpul lui Sadashiva.
Citeşte continuarea...

6. Adorarea Ei încă din cele mai vechi  timpuri:
Tradiţia lui Sri Vidya, în care se practică adoraţia sistematică a lui Tripura Sundari pentru a fuziona cu sfera sa gigantică de forţă se leagă de o veche tradiţie secretă shivaită, născută în acel curent spiritual numit uneori "calea secretă a Mantra-elor" (Mantra Marga), în care diferitele energii benefice şi niveluri ale Macrocosmosului sunt în mod inefabil controlate şi animate de anumite mari Puteri Cosmice.
Citeşte continuarea...

7. Sri Yantra, reprezentarea subtilă a lui Tripura Sundari:
În sistemul Tantra, cea mai adorată formă de manifestare a Mamei Divine dintre Marile Puteri Cosmice este cea a frumoasei zeiţe Tripura Sundari, Împărăteasa Frumuseţii Din Cele Trei Lumi. Sri Yantra este atât reprezentarea sa secretă, subtilă ca sferă gigantică de forţă, figurată prin această diagramă, cât şi o modalitate de a intra în inefabilă rezonanţă cu ea.
Citeşte continuarea...

8. Yantra Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari
 
 
yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga