Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Adorarea Ei încă din cele mai vechi timpuri

După unele opinii, numele de Tripura provine din două cuvinte „Tui” şi celălalt „Pra”. Tui înseamnă apă şi Pra înseamnă aproape. Ceea ce semnifică faptul că Tripura este un ţinut cu o întindere de apă. De aici apare transformarea din Tuipra – în Tipra – şi în final Tripura. Conform viziunii altor şcoli, Tripura apare ca o versiune sanscrită a lui Tripura – numele dat unui trib din munţi. Administratorul Regal a Statului Princiar Tripura îşi are originea din acest trib Tripura.

Istoria oraşului Tripura este cunoscută din Mahabharata, Purana-s şi inscripţiile de pe coloane de pe vremea împăratului Ashoka. Se spune că în timpul Mahabharata-ei a fost un rege care se numea Maharaja Daitya. Fiul său Tripur a devenit la rândul său rege al acelui ţinut. În conformitate cu Rajmala, cronica acelor vremuri, numele ţinutului sau pământului este dat după numele Regelui. Astfel s-a numit Tripura. Descifrând inscripţiile coloanelor din vremea regelui Ashoka aflăm că dintre toate regatele, oraşul Tripura a continuat să existe o perioadă lungă de timp. Este considerată în mod tradiţional domiciliul preferenţial al Lordului Shiva, hinduismul prinzând rădăcini adânci printre locuitorii oraşului Tripura către sfârşitul sec. al 15-lea. Peste tot în India, Gomukh (vaca sfântă) este o emblemă preţuită. Vechile fântâni cu apă de băut şi izvoarele de apă sunt adesea orientate să se verse prin jgheaburi modelate sub forma capului de vacă. Astfel, simbolul oraşului Tripura este considerat a fi simbolul vacii sfinte în India de Nord-Est.

Templul lui Tripura Sundari este unul dintre cele mai vechi temple construite în India. Din timpuri îndepărtate s-a început construcţia Templului Kamakhya lângă Guwahati, oraş în Assam şi de asemenea construcţia Templului Kalighat în Kolkata. În statul princiar Tripura, Maharaja Dhanya Manikya constuieşte Templul lui Tripura Sundari în 1501 A.D. (1423 S.E.).

Statuia zeiţei Tripura Sundari din acest tempul este făcută din piatră. Înălţimea statuii este de 1 m şi  57 cm şi lăţimea este de 64 cm. Ea a fost instalată pe o piatră altar. Aşa cum este ea descrisă în textele sacre, mâna sa dreaptă ridicată realizează gestul Varmudra sau altfel spus gestul binecuvântării. În cealaltă mână dreaptă coborâtă ţine un arc cu săgeţi. În prima mână stângă ţine un laţ iar în cealaltă mână coborâtă ţine o ţepuşă cu care sunt conduşi elefanţii. Dar aceste aspecte nu sunt vizibile în mod distinct la prezenta statuie. Zeiţa poartă o coroană pe cap. Ea poartă la gât o ghirlandă din 13 cranii. Faţa sa este ovală cu un nas micuţ şi cu o pereche de ochi micuţi rotunzi.

Deşi este descrisă în Dhyana-Shlokas-uri ca o Mare Putere Cosmică extraordinar de graţioasă, totuşi ea nu este decât rareori reprezentată în iconografie. Puţine la număr sunt statuile consacrate ei, comparativ cu alte reprezentări a celorlalte Mari Puteri Cosmice, cele câteva putând fi adorate în templele shivaite din sudul Indiei. Adorarea lui Tripura Sundari a cunoscut o oarecare înflorire în Kashmir, unde s-au realizat câteva imagini simbolice ale Ei dar care din păcate nu s-au păstrat în totalitate. Dar aceasta nu are o importanţă prea mare deoarece modalităţile sale de adorare sunt multiple, cu efecte extraordinare spirituale, prin intermediul mantra-ei sale sau prin vizualizarea yantrei sale specifice (Sri Yantra).

Precedentul              Urmatorul

yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga