Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Partea III - concluziile finale

Fragment din Nota Inspecţiei Judiciare a CSM nr. 2613-2

Aşa cum s-a arătat în raportul iniţial, respingerea cererii de extrădare a lui Gregorian Bivolaru s-a făcut pe motive politice, iar în aceste condiţii, solicitarea ministrului justiţiei adresată Consiliului Superior al Magistraturii de a verifica dacă în cauzele în care Gregorian Bivolaru are calitate de parte sunt respectate drepturile şi garanţiile unui proces echitabil, adică dispoziţiile procesual penale, reprezintă nu numai o încercare de a determina inspectorii ca prin verificările efectuate să înfrângă principiul independenţei judecătorilor şi procurorilor în înfăptuirea actului de justiţie, dar şi o încercare de a determina Plenul, ca prin hotărârea ce o va adopta, să transfere răspunderea în principal în sarcina procurorilor, în scopul satisfacerii interesului ministrului justiţiei, acela de a proceda eventual la propunerea de eliberare din funcţie a unor procurori cu funcţii de conducere. Iar în aceste condiţii revolta judecătorilor şi procurorilor,  cu care s-au purtat discuţii, este justificată dacă se are în vedere faptul că, în propria ţară, aceştia sunt acuzaţi de incompetenţă şi grave infracţiuni, găsind însă recunoaşterea profesionalismului lor la experţii din străinătate.

De asemenea, apreciem că,  la luarea hotărârii, trebuie avut în vedere şi punctul de vedere al judecătorilor şi procurorilor cu care s-au purtat discuţii,  care au arătat că membrii Consiliului  sunt mandataţi de către aceştia şi orice hotărâre a Plenului referitoare la cariera judecărilor şi procurorilor trebuie să fie bine chibzuită, obiectivă dar mai ales predictilă, astfel încât să aibă deplină încredere că vor fi apăraţi ori de câte ori independenţa, pentru care, din păcate, anumite persoane militează doar formal, le este ştirbită.

Aceştia au mai arătat că dacă atitudinea ministrului justiţiei este de înţeles având în vedere că APADOR – CH a formulat plângere penală împotriva judecătorului care a emis autorizaţia de percheziţie şi a procurorilor care au efectuat operaţiunea de percheziţie, iar raportul prin care făcea cunoscut instanţei suedeze că Gregorian Bivolaru este persecutat de statul român a constituit o probă esenţială în cererea de extrădare, atitudinea Plenului îi surprinde, prin solicitarea de a se verifica dacă procedurile judiciare au fost demarate la comandă politică, punându-le astfel la îndoială independenţa în înfăptuirea actului de justiţie.

În încheiere, subliniem că Plenului Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să ţină seama că dosarele sunt în curs de soluţionare, iar luarea unei hotărâri în sensul solicitat de ministrul justiţiei ar reprezenta o gravă încălcare a principiului independenţei judecătorilor şi procurorilor în înfăptuirea actului de justiţie chiar de către autoritatea care prin lege este desemnată să garanteze respectarea independenţei acestora.

Rezolvarea sesizării în sensul solicitat de ministrul justiţiei ar influenţa şi ar impune procurorilor şi judecătorilor  soluţiile ce urmează a fi date în aceste cauze, ceea ce constituie o imixtiune în actul de justiţie. 


Înapoi...

yogaesoteric


Articole publicate recent

> 23 OctombriePosibilă schimbare a actelor de identitate: cartea electronica de identitate este în dezbatere publică la ministerul de Interne

> 23 OctombrieAvocatul Marian Nazat: «România n-are curajul de a-și înfrunta stăpânii, după ce și-a distrus întreaga economie ca să intre în grații»

> 22 OctombrieMihai Gâdea prezintă documentul care cutremură justiția: se confirmă afirmațiile lui Relu Fenechiu

> 22 OctombrieO actriță a pornit un război cu premierul pe marginea legii vaccinării obligatorii

> 21 OctombrieChina a cerut Statelor Unite să înceteze «acţiunile militare periculoase»…

> 21 OctombrieElitele pregătesc controlul total pe aeroporturi: Două companii americane înlocuiesc bieletele de avion cu recunoașterea facială și amprentele

> 20 OctombrieUraganul HARVEY din Houston: o urmare firească a «terorismului meteorologic» sau o răzvrătire a naturii împotriva omului?

> 20 OctombrieBăiețel sau fetiță? Nici una, nici alta. În Canada, copiii pot fi și cu sex necunoscut! Părintele transsexual: Să decidă el când va fi mare!

> 20 OctombrieServiciul secret german recunoaşte: «Ne-am înşelat, ISIS s-a folosit de refugiaţi pentru a intra în ţară»

> 19 Octombrie40% din terenul românesc este exploatat de străini!

> 19 OctombrieSUA vor să ne ceară conturile de Facebook când solicităm viză

> 19 OctombrieÎn plin război în interiorul DNA, celebrul Traian Berbeceanu face dezvăluiri

> 19 OctombrieGogoriţa suprapopulării planetei: «Dacă ne înmulţim prea mult, murim de foame!»

> 18 OctombrieProiectul «Pandemic» – Virusul prin care CIA are capacitatea de a infesta computerele de la distanță

> 18 OctombrieOtrava din Justiţie – Gigi Becali face publice confesiunile verişoarei sale, fosta judecătoare ICCJ Sofica Dumitrașcu, despre Livia Stanciu

> 18 Octombrie(TU)DOREL A FOST LĂSAT CORIGENT – Bilanţ dezastruos pentru ministrul Justiţiei Tudorel Toader

> 17 OctombrieMobilizare fără precedent în apărarea unui martir al temnițelor comuniste

> 17 OctombrieProfesorul anului! Un indian a înfiinţat o şcoală în stradă, ca să-i educe pe copiii fără adăpost

> 17 OctombrieMark Zuckerberg crede aiurea că, într-o zi, Facebook ar putea înlocui bisericile. Replica unui pastor american

> 16 OctombrieGeorge Soros ar putea fi în sfârșit declarat TERORIST! Toate fondurile și organizațiile sale ar urma să fie SECHESTRATE

> 16 OctombrieMărturia sinceră și cutremurătoare a fiicei unui cuplu de lesbiene: «Am avut o copilărie nefericită…»

> 16 OctombrieMai dăm o lovitură de stat pentru corupţii din Justiţie?

> 15 OctombrieUn călugăr din România spune care este adevărata cauză a îmbolnăvirii de cancer

> 15 OctombrieLăsați in voia minții celei întunecate: Un puști travestit de numai 8 ani a ajuns răsfățatul presei homosexuale

> 14 OctombrieFinlanda construieşte un oraş subteran sub Helsinki, în cazul unei invazii ruse

> 14 OctombrieChina fără cash – Prima ţară din lume care testează introducerea unei monede digitale la nivel naţional

> 14 OctombrieNu e fake news! După atacul de la Manchester, iată ceea ce un ministru german le recomanda creștinilor: Ați putea învăța de la migranții musulmani

> 13 OctombrieUn nou război în Europa: politicienii Germaniei şi-au pierdut răbdarea cu derivele lui Erdogan şi ameninţă voalat Turcia cu sancţiuni economice

> 13 OctombrieGuvernul SUA alocă 65 mil. dolari pentru crearea unei interfeţe computer-creier cu dublu sens

> 12 OctombriePână unde a ajuns inteligenţa artificială: Programul AlphaGo al Google a câştigat în China întâlnirea cu campionul mondial la jocul de Go

> 12 OctombrieCe sunt «fake news»? Despre ce este vorba în scandalul «știrilor false»

> 12 OctombrieRăzboiul total cu lumea islamică este inevitabil. Iată de ce…

> 12 OctombrieCe vor de fapt americanii de la România? Să devină acum pionul nr. 1 în apărarea flancului de sud-est al NATO în locul Turciei

> 11 OctombrieFrânturile unei spovedanii mult prea târzii

> 11 OctombriePicătura otrăvită a lui Bogdan Rareș

> 11 OctombrieQatar-ul, cea mai bogată țară din lume, va fi distrusă? Ce ascunde blocajul celorlalte țări arabe?

> 10 OctombrieFlorin Constantiniu: «Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii»

> 10 OctombrieUn gigant mondial l-a concediat pe primul model transgender din istoria sa după ce acesta a transmis un mesaj dur la adresa rasei albe

> 10 OctombrieFacebook a ajuns la 2 miliarde de utilizatori, dublu faţă de 2012. Un sfert din populaţia lumii foloseşte acum celebra reţea de socializare

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga